Primul an, pierdut, al preşedintelui François Hollande

Motive prea multe pentru a sărbători împlinirea unui an la Palatul Elysee nu prea are: sondajele indică o degradare a popularităţii preşedintelui François Hollande, ales în mai 2012 ca urmare a dorinţei de schimbare a francezilor. Situaţia nu îi este deloc favorabilă: şomajul record atins de piaţa muncii din Franţa este completat de o listă lungă de promisiuni electorale de-abia respectate. În schimbul politicilor de stânga angajate în campanie, autorităţile de la Paris au adoptat măsuri mai degrabă defavorabile angajaţilor. De fapt, Hollande face şpagatul între statul social la care fac apel membrii Partidului său Socialist, pe de o parte, şi reformele cerute de nevoile Europei.

Nici din imaginea campionului curăţeniei politice nu a rămas mare lucru, după ce întregul său Guvern a fost tăvălit prin mocirla scandalului stârnit de păcatele fiscale ale ministrului responsabil cu bugetul, Jérôme Cahuzac. În toată această vâltoare, socialiştii îl reproşează lui Hollande că s-a rupt de cetăţenii Republicii, că a abandonat temele care contează pentru populaţie, că nu face nimic pentru reindustrializarea Franţei. Un subiect care a marcat recent întreaga naţiune a fost închiderea cuptoarelor ArcelorMittal de la Florange şi disponibilizarea implicită a metalurgiştilor - şi care intră în condica cu reclamaţii a administraţiei Holande, alături de eşecul suferit de guvern în faţa Curţii Constituţionale cu proiectul de lege vizând impozitarea cu 75% a marilor averi. Această din urmă măsură a fost percepută ca o dovadă a diletantismului cu care este guvernată Franţa. În fine, peste toate acestea vine şi incapacitatea Parisului de a spune răspicat "Non" politicilor europene de austeritate dictate de la Berlin.

O pagină dublă din Le Monde ilustra, cu grafice şi tabele, depresia naţiunii şi starea deloc roză a ţării. În opinia politologului Olivier Rouquan, preşedintele este în centrul acestei situaţii - iar energia trebuie canalizată în vederea ridicării moralului populaţiei. "Jacques Chirac a fost cel care a spus că în politică nu adevărul contează ci percepţia oamenilor", aminteşte Rouquan, sugerând că actualul preşedinte trebuie să îşi pună întâi de toate la punct comunicarea şi să lanseze un dialog mai emoţional cu ţara în care trei sferturi din populaţie cotează negativ prestaţia lui Hollande în primul an de mandat. Nici măcar Nicolas Sarkozy nu a avut o percepţie publică atât de defavorabilă - iar o bună parte dintre francezi au ajuns să îi laude fostului şef al statului energia cu care se avânta în tot felul de proiecte, exact opusul apatiei lui Hollande.

Edwy Plenel, editorul ziarului electronic Mediapart, aminteşte că actuala putere a fost votată pentru a se ocupa de lumea finanţelor, de Europa şi de mersul democraţiei. În lumea finanţelor, regulile jocului sunt pe mai departe la mâna băncilor; Europa îşi vede de cursul impus de la Berlin; peste toate, consideră Plenel, cele mai multe semne de întrebare ar trebui să ţină de evoluţia democraţiei într-o ţară cu atâtea probleme şi în care şeful statului a promis că vrea să fie un "preşedinte normal" dar se transformă într-un alt preşedinte obişnuit al celei de-a V-a Republici.