1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Prezumtivi agenţi ai Moscovei, în faţa instanţei

Mikhail Bushuev/ Medana Weident15 ianuarie 2013

La Tribunalul Superior de Land din Stuttgart a debutat astăzi unul dintre cele mai spectaculoase procese de spionaj de la finele Războiului Rece. Un cuplu e acuzat că a livrat Rusiei, timp de decenii, informaţii secrete

https://p.dw.com/p/17KMt
Imagine: picture-alliance/dpa

E ca şi cum am asista la un veritabil thriller de spionaj. O pereche pare să fi lucrat peste 20 de ani pentru serviciul extern de informaţii al Rusiei, SWR, încă din perioada sovietică.

Începând de astăzi, Andreas Anschlag şi soţia sa Heidrun, în vârstă de 54, respectiv de 48 de ani, vor fi judecaţi de Tribunalul din Stuttgart, capitala landului Baden-Württemberg. Dacă inculpaţii chiar se numesc aşa, e puţin probabil. ("Anschlag" înseamnă în germană atentat). Chiar şi avocatul apărării, Horst-Dieter Pötschke, a dat de înţeles, într-un dialog la DW, că "Anschlag" nu este numele real al prezumtivilor spioni.

Referitor la acuzaţiile ce li se aduc, nu a vrut totuşi să facă vreo precizare. Atâta doar că o posibilă pedeapsă de până la zece ani de detenţie i se pare exagerată.

Pötschke dispune de o îndelungată experienţă în domeniu. În anii '70 şi 80 a reprezentat în faţa instanţei mai mulţi agenţi deconspiraţi care lucraseră pentru KGB sau pentru STASI. Bunăoară, cel mai renumit mandant al său nu a fost altul decât cel care a dus, în 1974, la sfârşitul guvernării Willy Brandt - spionul RDG-ist, Günter Guillaume, care s-a aflat vreme îndelungată în preajma cancelarului federal.

Viaţă aparent normală

Povestea celor doi prezumtivi spioni a început încă pe timpul Uniunii Sovietice, în plin Război Rece. Potrivit procuraturii, bărbatul a sosit în 1988, iar soţia sa în 1990 în Germania Federală, fiind în posesia unor paşapoarte false, austriece. Tot astfel, se afirmă că ambii s-au născut în America de Sud. În Germania au trăit mai întîi la Aachen, unde bărbatul a urmat studiul Construcţiilor de Maşini. După naşterea unui copil, cei doi au fost convinşi că, de acum, nu pot fi bănuiţi de spionaj.

Perechea s-a mutat într-un cartier al Bonnului, părând a duce o viaţă cât se poate de "normală". Vecinii îi caracterizează drept prietenoşi, deşi cam retraşi. "Aveau foarte puţin contact cu cei din jur. Pe soţ nu l-am văzut niciodată, deşi locuiam în apropiere", îşi aminteşte o vecină.

Informaţii secrete pentru Moscova

Conform procuraturii, cuplul a reuşit să coopteze un diplomat olandez ca agent secret. Acesta a furnizat numeroase informaţii secrete legate de NATO şi Uniunea Europeană. Un aspect important îl constituiau relaţiile cu Rusia. Informaţiile ajungeau, cifrate, la centrala SWR de la Moscova via satelit sau internet.

În momentul arestării, femeia s-ar fi aflat în faţa unui aparat de radio ascultând pe frecvenţe ultrascurte mesaje cifrate, relatează revista Der Spiegel. La acea vreme soţii "Anschlag" locuiau la Michelbach, un micuţ orăşel din landul federal Hessa. În aceeaşi zi a fost arestat şi bărbatul, în localitatea Balingen din Baden-Württemberg. Zile în şir poliţia a cercetat locuinţa celor doi şi împrejurimile, în căutare de dovezi.

Dar cum de a fost posibil ca agenţii secreţi ruşi să poată activa în Germania fără a fi depistaţi? Vecinii din Michelbach spun că cei doi aveau un accent sud-european. Dar nu datorită vecinilor au fost prinşi, ci graţie serviciului secret al SUA, care a alarmat autorităţile germane. Atât ambasada Rusiei de la Berlin cât şi serviciul secret rus, SWR, au refuzat să răspundă întrebărilor DW.

Schimb de spioni după proces?

Se pare că, în urmă cu ceva vreme, guvernul de la Berlin a încercat să obţină un schimb de spioni. Cei care ar fi urmat să fie eliberaţi lucrau pentru un serviciu secret al unui aliat al Germaniei. Dar, până la urmă, nu s-a încheiat niciun deal. Există, între timp, speculaţii potrivit cărora va avea totuşi loc un schimb de agenţi, după pronunţarea sentinţei.

"Clienţii mei nu şi-au pierdut speranţa că se va ajunge la o astfel de înţelegere după proces", a declarat avocatul apărării, Horst-Dieter Pötschke, ziarului berlinez Die Welt. Avocatul a mai adăugat că, în procesul de la tribunalul din Stuttgart, cei doi acuzaţi şi-au propus să nu facă nicio mărturisire, ci, pur şi simplu, să tacă.