1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Președintele a cerut demisia premierului Ponta

Horațiu Pepine, DW-București5 iunie 2015

Criză politică la București: președintele Klaus Iohannis i-a cerut premierului Victor Ponta să demisioneze și acesta a refuzat. Se prefigurează o nouă bătălie constituțională.

https://p.dw.com/p/1FcDg
Imagine: picture-alliance/dpa/O. Ganea

Președintele Klaus Iohannis l-a convocat vineri pe primul-ministru Victor Ponta și i-a cerut demisia. Cu puțin timp înainte DNA anunțase că premierul este suspect în dosarul senatorului Dan Șova și că a solicitat Parlamentului încuviințarea umăririi penale. Președintele a declarat imediat după întrevedere: ”Este o situație imposibilă pentru România ca primul-ministru să fie acuzat de fapte penale. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla României este acum o criză politică”.

Reținem din comunicatul Parchetului: ”Procurorul șef al DNA inițiază procedura de sesizare a Camerei Deputaților, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față de Ponta Victor-Viorel, deputat, care în perioada în care se presupune că a săvârșit infracțiunile de conflict de interese a îndeplinit funcția de prim-ministru.”

Primul-ministru a refuzat să demisioneze și a postat un comentariu personal pe facebook: ”Am avut cu Președintele Iohannis o discuție instituțională extrem de corectă și civilizată! Respect poziția sa publică, dar am fost numit în funcție de Parlamentul României și doar Parlamentul poate să mă demită! Cred că respectarea principiilor constituționale este esențială pentru societatea noastră și în niciun caz nu pot accepta că un procuror DNA este deasupra Parlamentului”

Demisia sa nu ar aduce însă nicio atingere principiilor constituționale. Ar fi un gest liber cu semnificație exclusiv politică și morală. De altfel, în România, în ciuda multor rezistențe, demisia unui ministru urmărit în justiție nu mai e ceva exotic. Cu excepția fostului ministru Liviu Dragnea, acuzat de fraude în organizarea referendumului din 2012 și care a așteptat până la condamnarea sa în primă instanță, toți ceilalți demnitari aflați sub o suspiciune sau alta (legate inclusiv de deciziile ANI) au demisionat. Pe de altă parte premierul însuși declarase cândva că e dispus să demisioneze dacă va fi urmărit în justiție.

Este posibil însă ca primul-ministru să nu fie gata să cedeze ușor și să-și pregătească apărarea nu numai în Parlament, dar și pe terenul interpretării Constituției. În art 109 din Constituție se spune cu privire la membrii Guvernului: ”Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie.” Dar nu e foarte clar dacă e vorba și de autosesizarea Parchetului sau numai de situația în care urmărirea penală e cerută de președinte sau de una dintre Camere. Probabil la asta s-a gândit președintele Klaus Iohannis când a vorbit de riscul unei crize politice și anume la o bătălie politică și constituțională.

Dacă premierul se încăpățânează să rămână în funcție vom asista la o primă bătălie în Parlament. Camera Deputaților va fi nevoită să se pronunțe asupra solicitării DNA de începere a urmăririi penale. În cazul fostului ministru liberal Varujan Vosganian solicitarea a fost respinsă. Ne putem aștepta să fie respinsă și în cazul premierului Ponta, deși reverberațiile politice negative vor fi mult mai puternice. În noul context moțiunea de cenzură depusă de PNL aproape că nu mai are nicio importanță, căci adevărata moțiune de cenzură a fost depusă de DNA. Atunci se va da principala luptă politică. Dar este clar de pe acum că, în situația în care Camera Deputaților va respinge solicitarea DNA, politica românească va fi din nou radical decredibilizată.