1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ponta şi germanii

Petre M. Iancu5 iunie 2013

Premierul va vizita în curând Germania. Simţindu-se nu de azi de ieri cu mai multe muşte pe căciulă, una din ele fiind derapajul major, antioccidental, al USL din 2012, Victor Ponta nu vine la Berlin cu mâna goală.

https://p.dw.com/p/18jxn
Premierul Victor Ponta
Premierul Victor PontaImagine: picture-alliance/dpa

Printre darurile celui spăşit pare a fi promisiunea abandonării opţiunii pro-ruseşti din epoca Marga şi a re-ancorării ferme a ţării în sfera de interese occidentală. 

Plagiatul, care-l face în fond nefrecventabil în Apus, nu-l mai poate ascunde, aşa cum nici manipularea instituţiilor în drept să confirme şi să-i pedepsească furtul de cuvinte şi idei n-o va mai putea escamota.

Conştient fiind, totuşi, că românii nu doresc abandonarea occidentului în favoarea Moscovei, că Germania e vioara întâi în Europa şi că el şi partenerii săi au greşit flagrant vis-a-vis de Berlin, Ponta încearcă din răsputeri, de la o vreme, să dreagă busuiocul.

Acestui scop i-a servit de pildă recenta declaraţie a premierului cu privire la recunoaşterea independenţei Kosovo, pe care el, Ponta, ar favoriza-o, în timp ce preşedintele ar fi mai reticent. „Sunt în favoarea recunoaşterii rapide a Kosovo. Băsescu e mai prudent decât mine”, a spus Ponta textual, pe acest subiect extrem de important atât pentru Bruxelles cât şi pentru Berlin, ştiut fiind că Moscova şi alte ţări ortodoxe, pro-sârbeşti, între care România s-au cantonat ferm, din capul locului şi până acum, pe o poziţie adversă.

Că premierul socialist supralicitează, încercând să se pună în scenă ca fiind mai pro-Berlin decât însuşi preşedintele, colegul Angelăi Merkel în PPE, spune mult nu doar despre cantitatea ouălor sparte în atacurile anti-Merkel şi anti-CDU din timpul puciului, ci şi despre strategiile lui Ponta.

Încercând cu oarecare disperare să se extragă din izolarea internaţională în care s-a manevrat USL, Ponta, cel care, supărat pe Deutsche Welle, a declarat cândva că presa germană ar fi, chipurile, „infiltrată” de securitatea ceauşistă, pare dispus acum să facă varii sacrificii.

N-au lipsit semnalele multiple lansate în direcţia asta. Primele  au vizat relaţia din USL. Distanţarea lui Ponta, pe tema SRS, de Crin Antonescu, perceput în vest, împreună cu  Voiculescu şi Antenele sale drept net mai antioccidental decât liderul PSD reprezintă, probabil, nu numai expresia luptei interne pentru putere, ci şi indicaţia promisiunii unui viitor cadou făcut Germaniei.

Aceluiaşi obiectiv i-ar putea sluji şi semnalele noii justiţii, reconfigurate sub registrul coabitării, respectiv arestarea lui Sorin Alexandrescu, directorul de la Antena Group, cel inculpat pentru şantaje mediatice. Nu e lipsit de interes, în context, că FAZ, un mare ziar german, şi-anume unul conservator, bucurându-se de multă influenţă în rândul partidelor guvernamentale germane, a fost şi primul care a semnalat şi condamnat internaţional şantajele şi linşajele mediatice practicate de televiziunile lui Felix. 

Dar îşi va regreta oare Ponta la Berlin, în mod credibil,  deraierile, inclusiv cele privind presupusa infiltrare a presei germane? Îşi va cere el iertare?Dacă o va face, rămâne de văzut în ce măsură Germania va considera scuzele şi promisiunile lui Ponta drept reparaţii credibile şi suficiente.

Pe moment, Germania are de soluţionat o serie întreagă de probleme externe, dintre care cele iscate în sudul continentului de criză şi de austeritate nu sunt decât unele dintre cele mai acute. Or, înaintea alegerilor germane din toamnă, Angela Merkel ar avea mare nevoie de linişte, nu în ultimul rând în centrul şi sud-estul Europei. Calmarea  tulburatelor ape româneşti i-ar fi de oarecare ajutor.