Politica între trădare şi scenariu ocult

Dezertarea lui Mihai Stânişoară a captat atenţia comentatorilor mai mult decât programele politice care se înfruntă la Convenţia PDL. Este firesc pentru standardul vieţii publice româneşti. Politica trece drept o intrigă spectaculoasă în care se amestecă legături erotice de taină, agenţi acoperiţi ai serviciilor secrete, masoni şamd. Nimic nu este ce pare a fi, ci indiciul unui complot la care iau parte după caz şi puteri străine într-un scenariu pe care „Argo”, ultimul premiat cu Oscarul, l-ar invidia.

Este iarăşi simptomatic că programele politice prezentate de cei trei concurenţi din cadrul PDL nu au fost neapărat ignorate, dar au fost citite exact în aceeaşi cheie a complotului, ca semnale codificate pentru alte trădări viitoare. Cineva de pildă, pare convins că între declaraţia cumsecade a lui Vasile Blaga, privitoare la o posibilă alianţă viitoare a PDL cu PNL şi plecarea lui Stânişoară este o legătură directă, dacă nu cumva anticiparea şi deopotrivă justificarea publică a acestui act. De fapt nici cei mai titraţi politicieni nu mai pot ascunde că ideile politice şi doctrinele îi plictisesc de moarte şi că o spumoasă intrigă de palat este mult mai savuroasă. După ce au făcut atâta caz de absenţa doctrinelor s-au dedat ei înşişi cu voluptate unor ocupaţii mai interesante.

Dar nu ei sunt totuşi principalii „vinovaţi” pentru acest abandon al dezbaterii inteligente. Unii dintre ei au încercat, dar s-au lovit de indiferenţa masivă a presei şi a publicului. Ce nu intersează nu face rating sau nu are vizualizări, aşa încât un debateur pasionat de idei riscă să vorbească singur. Aşadar cu toţii, politicieni inteligenţi sau mai puţin inteligenţi, au acceptat că plebiscitarea prin rating rămâne regula de fier a politicii. Din acel moment pe nimeni nu mai interesează ce propune cutare candidat la Congres, ci numai care sunt legăturile sale oculte şi slăbiciunile sale nemărturisite.

Cu toate acestea să admitem că plecarea lui Stânişoară la PNL este un fapt interesant deoarece a fost consilierul lui Traian Băsescu şi apoi ministru al Apărării în Guvernul Boc, după despărţirea de PSD. El a fost de asemenea unul dintre iniţiaţii relaţiilor României cu NATO şi membru CSAT încă din 2007. PDL pierde prin plecarea sa nu o persoană foare populară aducătoare de voturi, ci un om cu competenţe precise şi utile.

Ţinând seama de aspectul general al politicii româneşti, morala aproape că nu mai este relevantă. Când ai asistat în 2009 la plecarea unor grupuri întregi din opoziţie, când dezertarea generalului Oprea fusese numită în PDL „sentiment profund al responsabilităţii” este greu astăzi să-l mai acuzi pe Stânişoară de trădare, deşi unii nu au ezitat să o facă. Trădarea a ieşit din spaţiul moralei şi a devenit o tehnică politică în toată puterea cuvântului. Aşadar mai relevant este că unul din colaboratorii foarte apropiaţi ai preşedintelui Băsescu în anii anteriori, un om iniţiat în temele majore ale politicii externe şi de securitate a plecat exact în braţele celui mai înverşunat adversar. Pare aproape neverosimil. Dar dacă ne abţinem să facem gratuite judecăţi de natură morală, nu ne rămâne decât să remarcăm că întreaga construcţie politică a preşedintelui se prăbuşeşte pe zi ce trece, că se năruieşte cărămidă cu cărămidă şi că nu mai rămân de partea sa decât o mână de „samurai” înfocaţi. Dar şi această constatare este mai puţin importantă decât faptul că asistăm astăzi pur şi simplu la reversul mişcării din 2009.