1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Partidul prezidenţial - o "măreaţă prăbuşire"

George Arun14 iulie 2014

Să nu mai aibă Traian Băsescu instinctul treaz de animal politic de rasă pe care i-l știm și, drept urmare, să nu mai știe care e locul fertil în care să pună sămînţa?

https://p.dw.com/p/1CcQE
Imagine: picture alliance/AP Photo

În ultimii doi ani am asistat la o jalnică prăbușire a dreptei politice românești – sau ce va fi fiind ce nu e nici PSD, nici PC, nici PNL colţ cu USD, nici PPDD, nici PRM.

Oamenii cărora le mai pasă de societatea în care trăiesc, de instituţiile publice pe care și ei le finanţează prin taxe și impozite, de educaţie, sănătate, cultură, chiar și de acei semeni ai lor fie abulici și amnezici, fie făţarnici și vicleni, care din păcate ne-au decis în ultimii douăzeci și patru de ani viitorul, care din păcate contează și vor conta în continuare prin numărul lor mare (implacabilul democraţiei noastre: un număr și atît, care nu are nici o atingere cu însufleţirea, însă un număr enorm, care dictează mereu și mereu, peste care nu se poate trece), oamenii așadar cărora chiar le mai pasă de societatea în care trăiesc au avut în acești ultimi doi ani și au în continuare o problemă: dacă și cu cine să voteze din "oferta" electorală a ceea ce numim azi partide de dreapta sau de centru-dreapta.

Interesant e că în momentul de faţă cei care nu au astfel de probleme, poate cei mai deciși (motivaţi nu sînt, de unde oare această decizie?) electori, aș spune că unii dintre ei deciși pe viaţă, tot așa cum în anii '90 erau feseniștii înrăiţi, par să fie partizanii PMP.

Acest melanj în plin proces, mai exact în plină procedură de aglutinare instrumentată și asistată politic, unde găsim umăr lîngă umăr și intelectuali care au încercat să pună laolaltă (nu dau nume, însă chiar au fost onești în demersul lor?) ușa cu cifru a partidului prezidenţial și a politicii în general cu porţile larg deschise ale unei biblioteci, și intelectuali oportuniști și carieriști, și oameni de afaceri vizitaţi, deocamdată doar în coșmarurile lor, de procurorii DNA, și basarabeni cu cetăţenie română care "simt românește" graţie libertăţii de a circula fără buletin în spaţiul UE, și acei oameni "simpli", în fapt vicleni (parafrazîndu-l pe Blaga: "eu cred că viclenia s-a născut la sat"), care socotesc între ei în faţa porţii cam cît costă fiecare rînd de haine publice ale Elenei Udrea (nu-i vorbă, sînt ei bine informaţi de la Antenele lui Voiculescu, dar fiecare om are dreptul și la părerea lui, nu?), o înjură desigur pe "blonda lui Băsescu" pentru poșetele ei pe care le preţuiesc în cîte vaci ar costa fiecare, se socotesc bine și își spun, ascunzîndu-se unii de alţii, firește, că n-ar strica să se înscrie într-un partid condus de cineva atît de scump îmbrăcat, fie și femeie, ale cărei haine publice, de "ieșit în lume" costă cît o cireadă de vaci bune de lapte –, acest melanj politic așadar a aruncat în spaţiul public încă din punctul de pornire (pierderea alegerilor interne din PDL de către Elena Udrea urmată instant de anunţarea în doar cîteva vorbe prezidenţiale: "adio PD, adio PDL, astăzi ne despărţim", a dezastrului ce va fărîmiţa dreapta politică) ideea unui proiect politic serios, a unui "altfel de partid", ca alternativă atît la USD-ul atunci mai răufăcător ca oricînd, dar și la PDL-ul în adormire.

Ideea (prezidenţială) a dat speranţe, nașterea (prin cezariană, asistată de președinte) a fost fără probleme, însă pruncul a ieșit autist. Să nu mai aibă Traian Băsescu instinctul treaz de animal politic de rasă pe care i-l știm și, drept urmare, să nu mai știe care e locul fertil în care să pună sămînţa? Să nu mai ţină președintele cont de instinctul său? Să fi îmbătrînit "din punct de vedere politic" președintele? La oricare din aceste întrebări răspunsul poate fi afirmativ. La fel cum răspunsul poate fi în altă parte – nici o legătură cu titlul lui Kundera, ar fi necuviincios.

Din acest "altfel de partid", care tocmai și-a lansat (primul) candidatul pentru Cotroceni în persoana lui Cristian Diaconescu, ultimii intelectuali plecaţi, Theodor Baconschi și înaintea lui Adrian Papahagi, și-au motivat atît aderarea cît și părăsirea PMP într-un mod să-i spun doar stîngaci. Șederea în "mișcare" se pare că nu și-a atins ţinta – un mandat în Parlamentul European – astfel că unii intelectuali marcanţi și entuziaști au intrat, iată, în conflict cu sine.

Ce trebuie spus în legătură cu Partidul Mișcarea Populară, în general, și cu Elena Udrea, în special, e că nu poartă și nici nu ar avea cum să poarte răspunderea nici a fracţionării dreptei și nici a eșecului sigur al unificării, al construcţiei acestei platforme politice care pentru România e vitală, mai ales în conjunctura prezentă.

Problema unificării dreptei printr-o reconstrucţie din temelii este la partidele care pretind că o reprezintă, și nu la PMP sau la Elena Udrea. Voi dezvolta însă această afirmaţie într-un articol viitor.

Revenind la proiectul politic al lui Traian Băsescu, trebuie să fim de acord că PMP este un eșec de proporţii, o "măreaţă prăbușire", dacă ne raportăm la tonele de speranţe (motivate însă de ce?) pe care mulţi și le-au pus încă de cînd se vorbea doar pe la colţuri de apariţia unui partid prezidenţial. Traian Băsescu a fost, și pentru unii a rămas, modelul politicianului care nu face compromisuri atunci cînd sînt în joc securitatea naţională, statul de drept, justiţia. Compromisurile președintelui sînt însă tot mai multe de găsit și tot mai de proporţii în jocul politic.

Unul dintre ele este PMP, acest "altfel de partid" care predică valorile dreptei, fiind în realitate, cum spuneam, un melanj în care și-au găsit loc și activistul de dreapta și cel de stînga, și cinstitul și penalul, și intelectualul de rasă și analfabetul sadea (acesta din urmă, fără a avea porniri discriminatorii, cum va promova el oare valorile liberalismului european, de exemplu?), și bogatul și săracul – la fel cum predică preotul la îngroparea morţilor, chiar pe marginea gropii, în ultimul act de pomenire pe lumea aceasta a celui care a trăit, a mîncat și a băut și a dormit în trupul lui ca noi toţi și a fost "om viu, viu pipăibil cu mîna", cum ne aducem aminte dintr-un poem al lui Nichita Stănescu.

Un partid în care și-a găsit de fapt loc și își poate găsi tot românul. Oare au fost căutate mult în laboratoarele Cotroceniului cele două cuvinte magice, care exprimă deopotrivă tot și nu exprimă nimic: "mișcarea populară"?