1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O valoare politică uitată: solidaritatea colectivă

Horaţiu Pepine16 ianuarie 2013

Foştii demnitari PDL se întreabă de ce au pierdut alegerile şi îşi oferă tot felul de răspunsuri care ocolesc mereu adevărul evident.

https://p.dw.com/p/17LDP
Imagine: AP

Noul guvern a reluat promisiunea mai veche de a reduce drastic bugetul destinat locuinţelor parlamentarilor din provincie. Conform unui obicei care datează de cel puţin 20 ani, deputaţii şi senatorii locuiesc la hotel. Mai multe hoteluri de-a lungul anilor au găzduit parlamentari la preţuri foarte ridicate, pentru că nimeni nu a avut interesul să negocieze. Recent, prim-ministrul Victor Ponta a reactualizat acest program de economii, anunţând o reducere a bugetului pentru cazare la aproape jumătate. În loc de 7000 de lei pe lună, costurile s-ar reduce la 4000.

În aceste noi condiţii, este posibil ca parlamentarii să caute locuinţe în altă parte, căci hotelurile ar deveni prea scumpe pentru ei. S-ar mai putea însă ca abia de aici înainte responsabilii din Parlament să iniţieze negocieri serioase cu hotelurile. Nu este exclus ca anumite hoteluri să scadă din preţ pentru grupuri întregi de parlamentari, căci ar fi de preferat să aibă camerele ocupate tot anul la un preţ mai mic, decât să le închirieze sporadic la preţuri mari.

De fapt sunt foarte multe hoteluri în Bucureşti şi, dacă şi-ar propune cu seriozitate, administraţia Camerelor ar putea găsi o soluţie. E adevărat că cine s-a obişnuit să locuiască la Marriott ar putea privi mutarea ca pe o catastrofă: de ce a mai luptat atâţia ani cu Băsescu, dacă a ajuns mai rău decât înainte? Iar cei de la PDL ar putea simţi abia acum costul amar al înfrângerii.

În sfârşit, reducerea bugetelor este, în sine, un semnal pozitiv privind cumpătarea noului guvern, dar nu e mai puţin adevărat că gestul acesta ar fi trebuit să fie făcut de Guvernul Boc. Foştii demnitari PDL se întreabă de ce au pierdut alegerile şi îşi oferă tot felul de răspunsuri care ocolesc mereu adevărul evident. PDL a pierdut pentru că, în plină criză, după ce a tăiat toate salariile cu 25% şi a crescut şi TVA, nu a avut minima eleganţă să reducă cheltuielile demnitarilor: parlamentari, miniştri, înalţi funcţionari etc

Dar nu numai că nu a redus cheltuielile, ci, dimpotrivă, le-a crescut în mod netrasparent prin gratificaţii de tot felul. Se spune că un ministru în România nu câştigă mult şi este adevărat dacă luăm în calcul doar aşa numita retribuţie. Ea este stabilită prin lege şi este relativ modestă. Dar un ministru dispune discreţionar şi de alte fonduri mai greu verificabile, aşa cum s-a văzut anul trecut cu fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.

Un ”simpatizant” din aparatul guvernului a făcut publică lista de cheltuieli de protocol a premierului, care arată nu doar că nu există limite şi că orice exces este posibil, dar şi faptul că un demnitar beneficiază de funcţia sa în multe feluri, pe care naivii nici măcar nu le bănuiesc. ”Poporul” îşi imaginează că miniştrii ”fură”, dar în realitate ei utilizează resursele publice în mod legal, aşa cum se întâmplă şi cu locuinţele de protocol, cu decontarea cheltuielilor din călătorii, ca să nu mai vorbim de benzină şi conversaţii telefonice. Par fleacuri, dar aceste cheltuieli ”utilitare” greu de verificat se pot ridica la sume astronomice.

E uşor de bănuit că democrat-liberalii ar fi câştigat mult în stima concetăţenilor dacă ar fi avut inspiraţia să facă la fel ca guvernul Ponta. Un lider PDL îşi sfătuise un coleg să renunţe la Mercedes şi să-şi cumpere un Logan, dar în realitate gestul nu era deloc suficient. De fapt nici nu conta prea mult maşina personală, ci mai degrabă un gest real de solidaritate colectivă. Criza îi lovise pe toţi ”fără motiv”, ca uraganele, şi era firesc să plătească toţi în mod solidar. În faţa Bugetului, toţi ar trebui să fie, dacă nu egali, cel puţin asemănători prin suferinţă.

Ar fi de dorit ca guvernul USL să ducă la bun sfârşit ce a promis şi să nu se răzgândească pe parcurs. Dar această reducere a cheltuielilor parlamentare, utilă din punct de vedere contabil, nu are aceeaşi valoare morală ca aceea pe care ar fi putut-o avea o iniţiativă similară a Guvernul Boc.