O reformă mai ambițioasă

DNA a depus la Curtea de Apel București o contestație în anulare în dosarul în care a fost achitată presupusa șantajistă Mariana Rarinca. În opinia procurorilor DNA, achitarea în cazul Rarinca ar avea legătură cu ranchiuna pe care judecătoarea Găgescu i-ar fi păstrat-o președintei Înaltei Curți, Livia Stanciu. Judecătoarea Risantea Găgescu candidase acum doi ani la un post de judecător la Înalta Curte, dar a fost respinsă în urma interviului susținut în plenul CSM, din care făcea parte și reclamanta actuală Livia Stanciu (v. site-ul pesurse și youtube).

Interviul merită să fie urmărit. Judecătoarea R. Găgescu nu înțelegea aproape niciuna din întrebările puse. E și trist și amuzant să vezi cum judecătoarea candidată ”ghicea” sensul întrebării, oferind răspunsuri ca nuca-n perete. Prin urmare, respingerea candidaturii ei a fost perfect îndreptățită. Cât despre ranchiună, este o ipoteză realistă, căci nici membrii CSM nu i-au arătat vreo urmă de simpatie. Dialogul a decurs calm, aparent amical, dar fiecare întrebare și replică a trădat o maliție abia reținută. De exemplu, judecătorul Adrian Bordea a întreabat-o pe candidată dacă nu cumva rigoarea pe care o afișează în prezentarea datelor calendarististice ține doar de ”un oarecare confort al vieții organizate”. Ca și cum ar fi întrebat-o dacă pedanteria ei ține de o disciplină a minții sau e doar un efect al rutinei. Candidata nu înțelege întrebarea și răspunde că pentru ea profesia e totul. Ce-i drept nici examinatorul nu fusese prea clar. Continuarea e și mai interesantă: un alt membru CSM, când aude că profesia este totul pentru candidată și că înseamnă chiar mai mult decât familia, simte nevoia să spună că lui ”i se face pielea de găină”. Dar nu explică și lasă lucrurile în suspensie. Sugestia a fost că nu îi plac cei care n-au viață personală și care ar fi predispuși la excese justițiare. Era tot ca nuca-n perete, căci candidata din fața lor n-avea absolut nimic dintr-un justițiar obsesiv. Nu putem descrie întregul dialog, care a trecut ulterior la chestiuni de doctrină juridică, dar putem rezuma spunând că judecătoarea candidată evolua confuz într-un discurs complet paralel. La un moment dat și judecătoarea Livia Stanciu îi remarcă deruta și o întreabă ce înțelege prin eroare judiciară, fără să primească vreun răspuns cât de cât coerent.

Lucrurile au fost fără echivoc: candidata nu avea ce căuta acolo, dar nici membrii CSM nu se distinseseră cu toții prin claritate. Nivelul general e decepționant. Din acest motiv îți pui întrebarea dacă nu cumva presa și actorii politici exagerează ponderea politică a unor episoade cu explicație mai simplă: oamenii nu sunt la înălțimea rolului pe care îl joacă. Mai înainte de a face presupuneri asupra motivațiilor intime ale unui judecător, putem observa inadecvarea lui. Și ceea ce este mai grav este că la acest capitol nu mai există niciun remediu. Nu poți cere unui judecător să se recuze din motive de ”radicală inadecvare”.

Scandalul politic e în toi și fiecare parte exagerează ca să tragă mai mult profit. Unii văd un abuz monstruos împotriva cetățeanului, alții un asalt fără precedent asupra Justiției. Dar după ce ecourile se vor stinge - și ne vom afla în mijlocul unui alt scandal - va rămâne concluzia aceasta terifiantă: magistratura românească e populată cu prea multe persoane care pur și simplu nu au ce căuta acolo.

Prin urmare, al doilea pas al reformei ar trebui să fie acesta: revizuirea întregului sistem de educație juridică și de promovare în magistratură.