O nouă armă împotriva traseismului

Revocarea prin referendum a unui demnitar ales se bazează pe un principiu simplu: cei care l-au votat au şi dreptul simetric să-i retragă investirea. Procedeul e vechi şi are pe lângă prestigiul tradiţiei şi o perfectă acoperire juridică, căci dacă poporul alege numai el poate să dezlege.

La prima vedere, pare o idee bună, care ocoleşte o dificultate majoră de ordin constituţional. Câtă vreme ”mandatul imperativ” este interzis prin Constituţie sau, altfel spus, câtă vreme parlamentarul se bucură de deplină libertate de conştiinţă, nu i se poate interzice să plece de la un partid la altul. Se poate obiecta că ”traseistul” este un biet oportunist şi că numai de conştiinţă nu poate fi vorba, dar acestea sunt simple asumpţii care nu pot fi probate. Prin urmare, nu poţi revoca un membru al Parlamentului prin lege, invocând lipsa de loialitate faţă de grup sau orice altceva, căci Constituţia s-ar opune. Nu putem exclude nici varianta în care articolul care interzice „mandatul imperativ” ar fi eliminat, dar ar fi o gravă greşeală pe care, probabil, că nimeni nu are de gând să o facă.

În aceste circumstanţe, revocarea prin referendum ar părea o soluţie excelentă. Dar numai la prima vedere. În SUA, de pildă, sau în alte locuri unde se practică acest ”recall election”, iniţiativa revocării vine din partea cetăţenilor care adună un număr definit de semnături în sprijinul petiţiei lor. Simetria juridică e perfectă: cetăţenii au ales un primar pe care, din pricina conduitei sale scandaloase, tot ei îl revocă. Adevărata justificare a acestui procedeu stă în faptul că iniţiativa lui aparţine poporului şi nimănui altcuiva. Ne putem imagina că există intriganţi şi instigatori care lucrează în beneficiul adversarilor politici, dar ei se manifestă tot ca simpli cetăţeni, care sunt nevoiţi să convingă un număr mare de concitadini de necesitatea introducerii procedurii de revocare. Demiterea preşedintelui de republică prin referendum, aşa cum este statuată prin Constituţia din 1991/2003, seamnă cu acest ”recall election” fără să fie însă acelaşi lucru, de vreme ce nu are are nevoie de liste de susţinere şi nu pleacă „de jos”.

Dacă acest procedeu de revocare ar fi introdus, ar fi destul de dificil să invoci traseismul ca unic motiv chiar şi în faţa unor alegători care condamnă migraţia politică din tot sufletul. În plus, e posibil ca prin vot procedura să fie respinsă. Or, dacă s-a întâmplat o singură dată ca, dintr-un motiv sau altul, alegătorii să nu retragă mandatul unui deputat acuzat de lipsă de loialitate faţă de grup (”faţă de alegători?”), atunci întregul eşafodaj riscă să se prăbuşească. În cazul migraţiei unui întreg grup parlamentar, atât la Cameră cât şi la Senat, aşa cum s-a întâmplat în 2010, ar fi fost nevoie de peste 20 de referendumuri de revocare, urmate apoi de alte peste 20 de alegeri parţiale. Greoi şi costisitor. Dar procedeul ar putea fi şi neconcludent, căci ce s-ar întâmpla dacă unii deputaţi transfugi ar fi revocaţi, iar alţii asemenea lor, din acelaşi grup, cu aceeaşi culpă, nu ar fi revocaţi? Întrebarea are sens căci referendumurile ar urma să se desfăşoare în colegii diferite.

În sfârşit, ar fi incorect ca procedura să fie declanşată în mod automat, aşa cum s-a înţeles din formularea rezumată a programului politic al USL. Nu există numai migranţi oportunişti, deşi aceştia sunt probabil majoritatea, ci şi migranţi de alt tip, care ar fi, pe nedrept, pedepsiţi laolaltă cu ceilalţi. Există riscul ca revocarea să devină un instrument al partidelor împotriva unor militanţi neobedienţi.

În plus, o consultare declanşată „de sus în jos” ar putea fi la fel de viciată ca referendumul declanşat de preşedintele Traian Băsescu în favoarea parlamentului unicameral. Un referendum care cere poporului să valideze o decizie luată în afara unor dezbateri largi, riscă să devină manipulator şi fără relevanţă democratică. În ciuda aparenţelor de democraţie, un referendum declanşat ”de sus” şi promovat prin mijloace neoneste, poate prea bine să devină instrumentul unei tiranii.

Există şi contra-argumente. Procedura de recall în cazul parlamentarilor migranţi nu s-ar aplica de fapt niciodată, căci ea ar avea doar un rol disuasiv. În acest caz însă, ideea însăşi de revocare ar rămâne lipsită de conţinut real.

Se vede aşadar că în ciuda bunelor intenţii, nu este deloc uşor să combaţi migraţia. Toate aceste frământări arată cât de greu este, în realitate, să acoperi lipsa moralei politice prin constrângeri legale.