1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O lege pentru ne-rușinare

Horațiu Pepine19 iunie 2015

În ultimul an au fost arestați atât de mulți primari, încât doi senatori liberali au inițiat o lege potrivit căreia mandatul unui primar arestat mai mult de 90 de zile încetează de drept.

https://p.dw.com/p/1FjmT
Imagine: Fotolia/Anton Sokolov

S-ar spune că situația unui primar arestat n-ar trebui să facă obiectul unei legi, căci este o excepție. În România a devenit însă o situație tot mai des întâlnită și ceea ce uimește mai mult este că un primar care a stat luni de zile în arest preventiv se poate întoarce la primărie. Așa a făcut recent primarul de la Bacău, Romeo Stavarache, care, după 2 luni de arest preventiv și alte 5 luni de arest la domiciliu, a revenit în fruntea primăriei, în așteptarea procesului.

Nu ignorăm deloc prezumția de nevinovăție, dar, după o jumătate de an de expunere publică dezonorantă, întoarcerea în funcție este ceva greu de înțeles. Și să mai facem o precizare: prezumția de nevinovăție, invocată pe toate drumurile, se referă la condițiile procesuale și nu la ce spune sau la ce crede lumea. Nimeni nu te poate considera vinovat sub aspectul procesului, drepturile tale nu pot fi puse la îndoială, dar presa și lumea nu pot fi nici ele oprite să te considere vinovat. Opinia publică poate fi uneori teribil de stupidă și nedreaptă, dar asta nu mai este problema instituțiilor statului.

În sfârșit, ca primar ești legat prin fire invizibile de stima și încrederea alegătorilor și, odată ce acestea s-au rupt, e nelalocul său să simulezi că nimic nu s-a întâmplat. Iată motivele pentru care apariția unei legi dedicate primarilor arestați, chiar dacă pare puțin comică, nu mai miră pe nimeni. Ce-i drept, proiectul în cauză inițiat de doi senatori liberali (foști PDL) a fost respins acum vreo două săptămâni în Camera Deputaților, dar el va fi rediscutat la Senat.

Am evocat cazul lui Romeo Stavarache, care n-a ezitat să se întoarcă la primărie, dar mai sunt destui primari arestați, care ar putea face la fel. Marian Vanghelie, primarul Sectorului 5 din Capitală, va mai rămâne în arest o bună bucată de vreme, dar, dacă va reuși să iasă mai repede de 6 luni, se va putea întoarce și el. Primarul Gheorghe Nechita de la Iași ar putea reveni și el victorios. Potrivit celei mai recente știri, primarul Sectorului 1 din București, Andrei Chiliman, a fost reținut pentru 24 de ore si s-ar putea ca DNA să-i ceară și lui arestul preventiv. În schimb, primarul Radu Mazăre de la Constanța a demisionat luna trecută, un gest normal care pare în contextul românesc o veritabilă victorie a bunului simț. Lista primarilor arestați din toată țara e însă mult mai lungă, așa încât legea nu pare deloc exagerată.

Ea prevede încetarea de drept a mandatului dacă primarul a fost arestat mai mult de 90 de zile. Legea în vigoare spune doar că mandatul încetează ”dacă primarul se află în imposibilitatea exercitării funcției datorită unei boli grave, care nu permite desfășurarea activității în bune condiții timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic”. Primarul Gheorghe Nechita a stat în arest mai mult de 6 luni, dar el și-a luat și concediu în acest timp, diminuând, sub aspect legal, perioada absenței. Este posibil ca și ceilalți demnitari vizați să recurgă la același artificiu. E clar că legea în vigoare nu mai e suficientă.

Admitem însă că proiectul are anumite dificultăți. De ce a fost stabilit termenul de 90 de zile și nu de 60 sau 30 de zile? Un primar care a stat 90 de zile în arest e mai vinovat decât unul care, din motive care țin doar de circumstanțele investigației, a stat numai 30 de zile? Și, în definitiv, poate legea să stabilească, apriori, gradul de vinovăție? Evident că nu. Legea acesta nu are sens decât dacă se raportează la reputația primarului și la relația sa cu alegătorii. Or, reputația sa e suficient de zdruncinată de stenogramele apărute în presă, de cătușele puse la mâini și de alte accesorii ale anchetei judiciare. După cum reputația se poate prăbuși și din alte motive care nu au legătură cu anchetele judiciare. Dar poate legea să tragă consecințe juridice dintr-un fapt atât de subiectiv ca reputația? Nici asta nu poate.

Prin urmare, legea de care vorbim se află într-o situație paradoxală: e clar că ar fi nevoie de ea, e clar că, atâta vreme cât oamenii nu se mai rușinează, ar fi nevoie ca cineva să le reamintească condițiile onorabilității, dar pe de altă parte o asemenea lege este, juridic vorbind, dificil de argumentat. În esență ar fi vorba de o lege pentru ne-rușinare, dar este oare cu putință așa ceva?