1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Neasigurat medical

Alois Berger, Cristian Ştefănescu3 mai 2013

În Germania, sute de mii de oameni trăiesc neasiguraţi medical. Cei mai mulţi nu beneficiază de servicii medicale iar consecinţele sunt deseori foarte grave.

https://p.dw.com/p/18RfQ
Imagine: picture-alliance/dpa

Într-o primă fază a încercat să ignore durerile; dar de la un punct încolo nu a mai suportat - iar la final era cât pe ce să plătească cu viaţa. Tânăra braziliancă Mariana Santos a chemat medicul de urgenţe; nu avea, însă, asigurare medicală, astfel că i s-au cerut 400 de euro în bani gheaţă. Bani pe care nu îi avea. Aşa că a ales să meargă la spital - unde, însă, problemele s-au amplificat: "Mi-au cerut 400 de euro pentru controlul medical, 300 pentru tratament şi 400 pentru medicaţie. Plata în avans". Durerile evidente ale femeii nu i-au impresionat pe medicii din Karlsruhe. A părăsit spitalul şi doar printr-o minune a supravieţuit.

Un caz extrem - dar cu siguranţă nu este singurul. În principiu, medicii germani sunt obligaţi să intervină în cazuri de urgenţă şi în absenţa asigurării medicale, costurile urmând a fi, ulterior, acoperite de serviciile sociale. Problema este disputa despre limitele "urgenţei". Iar când vine vorba despre străini fără asigurări medicale, medicii şi spitalele fac un pas înapoi, de teama unor cheltuieli neacoperite.

Comisia de Etică a Camerei Federale a Medicilor cere guvernului de la Berlin să reglementeze cadrul legal privitor la tratarea pacienţilor neasiguraţi: "Nu este admisibil ca imigranţii să vină prea târziu sau chiar deloc la medic de teamă că vor fi expulzaţi sau pentru că le lipsesc formele legale de asigurare", a explicat Ulrich Clever, responsabil cu probleme de drepturile omului în cadrul Camerei Medicilor, într-o conferinţă de presă susţinută la Berlin.

Tanja Krones, colaboratoarea Comisiei de Etică, a sugerat introducerea, după modelul suedez, a asigurării anonime, prin care statul să preia costurile intervenţiilor medicale. Aceasta, în condiţiile în care, până în 2009, medicii erau obligaţi să raporteze orice caz de imigrant ilegal, fapt ce intra în contradicţie cu jurământul lui Hypocrat. Între timp, legea s-a mai relaxat dar lasă la latitudinea medicilor decizia de a da sau nu în vileag identitatea unor pacienţi cu probleme de şedere. Important este, observă Krones, ca legea să se pronunţe clar cu privire la separaţia dintre tratamentul medical şi reglementările în materie de expulzare.

Statisticile spun că în Germania trăiesc între 200.000 şi 600.000 de persoane fără asigurare medicală. Între aceştia, străini care se ascund pentru a nu fi expulzaţi, solicitanţi de azil refuzaţi, apatrizi dar şi copii ai căror părinţi nu beneficiază de venituri stabile. Acestora li se alătură şi muncitorii din cele mai noi state ale UE, România şi Bulgaria, care lucrează ilegal pe şantiere, în agricultură sau în gospodării private şi nu au asigurări.

Multe oraşe au, deja, medici voluntari şi organizaţii cum sunt Medinetz sau Malteser Migranten Medizin, care practică servicii medicale gratuite şi anonime pentru persoane fără asigurare. Experienţa acestora spune, însă, că mulţi pacienţi tergiversează vizita medicală până când dintr-o simplă tuse se încinge o aprindere de plămâni sau până când o fractură se sudează strâmb şi face rană, explică reprezentantul Malteser Deutschland, Klaus Walraf. Organizaţia a intervenit de 70.000 de ori, în ultimii 12 ani, în cazul imigranţilor dar şi a altor persoane căzute la marginea societăţii, beneficiind, pentru acoperirea cheltuielilor, de sponsorizări şi de munca voluntară a unor medici. Dar instituţiile caritative singure nu pot acoperi complet găurile sistemului de sănătate. De regulă, astfel de proiecte funcţionează în marile aglomerări urbane; în zonele rurale există de regulă reţinere faţă de imigranţi şi faţă de problemele complicate ale acestora, comentează Ulrich Clever, care are în atribuţii, în cadrul Camerei Medicilor, chestiunile ce ţin de drepturile omului: "Este o barieră birocratică dar şi una emoţională - şi cele două complică lucrurile. În plus, când ai de administrat un cabinet medical, toate aceste complicaţii nu fac decât să te dea peste cap".

Cazuri cum a fost cel al Marianei Santos sunt extreme şi, totuşi, rare, explică oficialii Camerei Medicilor. Două zile după ce i-a fost refuzat tratamentul la Karlsruhe, brazilianca a zburat îndărăt în ţara natală, unde a fost diagnosticată cu o cistită acută care se extinsese şi la rinichi. Dacă şi-ar fi prelungit cu două zile agonia ar fi murit. Între timp, Mariana s-a întors în Germania şi lucrează ca jurnalist la Bonn. Dar nu toată lumea are norocul Marianei. Ulrich Clever este ginecolog la Freiburg şi povesteşte despre o doamnă din Macedonia cu o formă încă tratabilă de cancer de col uterin; nimeni, însă, nu a fost dispus să o trateze pentru simplul motiv că era imigrantă ilegală. Decesul femeii, pe care nu l-a mai putut evita, l-a determinat pe Clever să se angajeze în misiunea umanitară de a sensibiliza autorităţile germane cu privire la pacienţii fără asigurări medicale.