Muşchii nord-coreeni

Dar ce vrea de fapt Fenianul? Concesii, afirmă expertul german Manfred Pohl, care a stat de vorbă cu Mario Dobovisek de la Deutsche Welle.

Tactica e veche. Coreea de Nord a recurs în repetate rânduri la ameninţări spre a obţine varii avantaje din partea americanilor, niponilor şi sud-coreenilor. În opinia politologului german Manfred Pohl, expert în probleme asiatice, stridenţa belicoasă a retoricii staliniştilor de la Fenian nu ar anunţa o proximă intrare în acţiune a forţelor armate ale statului comunist.

Pe moment însă, războiul cuvintelor e în toi. Noul potentat de la Fenian, tânărul Kim Jong - un a denunţat armistiţiul convenit acum 6 decenii şi a reactivat starea de război. În plus, a ameninţat Statele Unite cu atacuri nucleare. Un asemenea atac ar fi fost aprobat „fără cruţare”, s-a afirmat, oficial, în capitala nord-coreeană.

Autorităţile comuniste şi-au anunţat intenţia de a relua şi utilizarea reactorului de la Yongbyon, închis de 6 ani. Tot ei au continuat să blocheze accesul sud-coreenilor la firmele lor din zona de liber schimb creată la Kaesong, în nordul peninsulei, spre a procura locuri de muncă nord-coreenilor, devize regimului de la Fenian şi o oarecare destindere în raporturile dintre cele două sisteme.

Americanii au cerut Coreii de Nord să-şi măsoare cuvintele şi să se modereze. Confruntat cu prima sa criză de amploare, noul şef al Pentagonului s-a grăbit să ia ameninţările în serios.

Chuck Hagel a anunţat trimiterea în zonă a unor nave de război, a unor bombardiere „invizibile”, de tip Stealth, nedetectabile prin radar, precum şi edificarea unui scut antirachetă în proximitate, pe insula Guam, din Pacific.

La rândul său, secretarul general al ONU Ban Ki Moon şi-a exprimat „profunda” îngrijorare.

Dar toate apelurile internaţionale la adresa Coreeii de Nord şi a protectorilor lor chinezi de la Beijing, fără de care regimul de la Fenian n-ar putea supravieţui par să fi fost inutile.

China comunistă, care-şi urmăreşte propriile obiective de putere regională şi globală şi are nevoie de nord-coreeni ca tampon între forţele chineze şi cele americane din Coreea de Sud s-a rezumat să lanseze vagi avertismente la adresa nord-coreenilor.

Dată fiind gravitatea crizei, una de dimensiuni fără precedent în cei 60 de ani scurşi de la războiul coreean, se pune întrebarea ce intenţii are, de fapt, Kim Jong-un.

Dictatorul nord-coreean mizează pe o carte pe care regimul de la Fenian a mai jucat-o în repetate rânduri în momente dificile. Potrivit lui Manfred Pohl, ameninţările liderului nord-coreean ar trebui interpretate în cheie politică internă, Kim Jong-un fiind confruntat cu o luptă pentru putere, în care sunt implicaţi un unchi şi o mătuşă ai actualului şef al statului, rude care deţin adevărata putere.

Retorica lor stridentă ar fi „menită să calmeze aprehensiunile armatei” şi să le ofere „un premiu de consolare militarilor”, după ce liderii de la Fenian i-au deposedat întrucâtva de putere, conferind, după model chinez, mai multă autoritate partidului, relevă Manfred Pohl. Potrivit lui, isteria ameninţărilor ar încerca, prin pretinsa forţă, să mascheze instabilitatea internă creată prin expedierea la vatră a unui număr neobişnuit de mare de generali.

În plus, dictatorul aplică vechea tactică a şantajului, la care au recurs, de-a lungul întregii dinastii comuniste nord-coreene, şi tatăl şi bunicul său.

Una din problemele cele mai spinoase ridicate de supralicitările belicoase ale staliniştilor de la Fenian rezidă în faptul că noul lider e o personalitate relativ puţin cunoscută, iar informaţiile din Coreea de Nord extrem de rare şi de puţin fiabile. Or, pericolul major dat de imprevizibilitatea unui tiran poate psihopat având acces la arme de distrugere în masă nu trebuie niciodată subestimat.