Morbul scindărilor fără sfârşit

Suspendarea preşedintelui Traian Băsescu este o idee de campanie electorală care are succes în toate situaţiile. Scopul ei nu este suspendarea reală, ci regruparea forţelor politice pe vechile separaţii, pro şi anti Băsescu. Este de fapt o iniţiativă de şah-mat, căci alianţa PNL-PDL, de exemplu, care este ţinta principală a acestei manevre, nu va putea spune decât ”nu”, ceea ce îi va consolida imaginea de grupare criptoprezidenţială în ochii publicului mai puţin atent. În acelaşi timp, preşedintele a revenit energic pe prima scenă profitând de reuniunea NATO din Ţara Galilor pe care a prezentat-o ca pe un succes personal, într-o manieră evident exagerată. De fapt impresia pe care a lăsat-o a fost aceea că e preocupat în prea mare măsură de interpretarea propriei cariere. Toate declaraţiile sale au fost subîntinse de ideea că ar fi reuşit ”să pună România la adăpst” de pericolul agresiunii ruseşti, cu toate că el însuşi evalua acest risc la 0,01%.

Această revenire, chiar fără legătură directă cu campania electorală, îl avantajează teribil de mult pe primul ministru. Scandalul comisarului european i-a oferit premierului Ponta posibilitatea de a apărea drept câştigător, căci în ciuda protestelor piezişe ale preşedintelui, eurodeputata Corina Creţu a fost confirmată de preşedintele Comisiei. Dar Traian Băsescu speră probabil să câştige el însuşi procente în favoarea Elenei Udrea, care, în ultimul sondaj, apărea cu peste 8%, adică peste scorul PMP de la alegerile europene. Pentru Elena Udrea ar fi destul să depăşească 6% pentru a se considera câştigătoare. Autoritatea sa în partid va creşte şi se va consolida după contestaţiile vehemente ale unor demisionari decepţionaţi.

În linii mari, aşa cum unii observatori politici au remarcat de mai multă vreme, s-a creat impresia că, prin acţiunile lor, cu premeditare sau nu (e mai puţin important), Traian Băsescu îl ajută pe Ponta să devină preşedinte şi Victor Ponta îi oferă lui Traian Băsescu şansa de a rămâne în politică. Această evoluţie nu va putea fi infirmată decât în situaţia în care Elena Udrea îşi va îndemna alegătorii proprii, între cele două tururi de scrutin, să voteze cu Klaus Iohannis. Dacă nu o va face şi dacă va lăsa, chipurile, pe fiecare să voteze după cum îl îndeamnă conştiinţa, scenariul de mai sus va primi o confirmare.

În orice caz, o nouă polarizare puternică pro şi anti Băsescu sporeşte şansele primului ministru. Să ne reamintim că alegerile legislative din toamna lui 2012 au fost, după cum spunea inspirat cineva, un al doilea tur de scrutin al referendumului de demitere. Or, PSD şi grupul Tăriceanu nu urmăresc câtuşi de puţin suspendarea lui Traian Băsescu, ci transformarea alegerilor prezidenţiale din octombrie într-o nouă rundă a referendumului din vara lui 2012. De altfel PSD s-a delimitat deja de iniţiativa de suspendare, ceea ce nu înseamnă că ideea nu va mai fi evocată o bună bucată de vreme.

Klaus Iohannis a apărut în această competiţie ca o variantă nouă, fiabilă pentru epoca post-Băsescu. Victor Ponta face şi el parte din epoca Băsescu din cauza istoriei lor, scurte, dar foarte intense, de adversitate politică, şi toţi ceilalţi candidaţi sunt legaţi strâns de Traian Băsescu. Crin Antonescu a părăsit voluntar prima scenă tocmai din cauză că amintea prea mult istoria luptei anti-prezidenţiale. Acum însă unii se întreabă dacă nu ar fi nevoie de Crin Antonescu în campanie. Repolarizarea scenei politice după vechea cezură, l-ar face necesar, dar ar reprezenta deja o înfrângere a societăţii înseşi, căci s-ar întoarce de unde a plecat.

Nu e lipsit de semnificaţie că astăzi lumea care părea solidară şi imposibil de fisurat se împarte, faţă de Monica Macovei, în sceptici şi partizani entuziaşti ca şi cum această linie de demarcaţie ar avea vreo incidenţă cu planul realităţii politice. Singurul loc în care militantismul pro-Macovei se întâlneşte cu politica reală este rivalitatea cu Elena Udrea. Foştii militanţi PMP ar dori să-i administreze acesteia o lecţie, deşi se pare că nu vor avea mare succes. Iată cum, partizanii preşedintelui Băsescu s-au divizat ei înşişi în tabere ireconciliabile.

Cineva spunea recent că Traian Băsescu ar trebui să se retragă din prim-planul vieţii politice, să rămână discret, limitându-se cu stricteţe la prerogativele sale. Avea cu siguranţă dreptate. Şansa reală a României este să depăşească vechea ruptură politică distructivă – care continuă să producă sciziuni după sciziuni în cele mai mici cercuri – şi să regăsească un orizont mai senin şi mai larg care să-i îngăduie cu adevărat să crească.