1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Moldova se pregăteşte de un proces de modernizare rapidă

Vitalie Călugăreanu, DW-Chişinău1 iulie 2014

Biroul permanent al Parlamentului de la Chişinău va stabili marți când va fi ratificat Acordul de Asociere Moldova - UE semnat pe 27 iunie la Bruxelles.

https://p.dw.com/p/1CT8m
Carl Bildt, ministrul de Externe al Suediei
Carl Bildt, ministrul de Externe al SuedieiImagine: Saul Loeb/AFP/Getty Images

Cel mai probabil, documentul va fi ratificat miercuri. Potrivit analiştilor politici, ratificarea este supusă riscurilor până în ultimul moment, deoarece nu este exclus ca unii deputați să-şi negocieze un loc pe listele electorale, în schimbul votării Acordului.

Temerile analiştilor nu par lipsite de temei, fiind cunoscută influenţa pe care o are încă Rusia asupra unor deputaţi moldoveni şi presiunea la care este supusă guvernarea proeuropeană din exterior.

Peste 50 de organizaţii neguvernamentale, platforme civice şi fundaţii au semnat o declaraţie publică de susţinere a parcursului european al Republicii Moldova şi cer Parlamentului ratificarea imediată a Acordului de Asociere cu UE.

Totuşi, preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Corman, este sigur că Acordul cu UE va fi ratificat cu aplauze, chiar dacă socialiştii şi comuniştii din opoziţie au anunţat că nu vor susţine documentul. „Eu nu pot să-mi imaginez că din cei 53 de deputaţi ai coaliţiei sunt şi din cei care s-ar gândi cum să se eschiveze de la semnarea acestui acord. În plus, mai sunt şi deputaţii din opoziţia liberală care vor vota, precum şi deputaţii independenţi”, a precizat Corman. Pentru a fi ratificat, Acordul trebuie să întrunească votul favorabil a cel puţin 51 de deputaţi.

Nevotarea Acordului de către PCRM va fărâmiţa partidul

Potrivit lui Corman, comuniştii vor comite „o greșeală istorică”, dacă nu îşi vor da votul pentru ratificarea Acordului de asociere cu UE. Decizia comuniștilor de a se opune asocierii Republicii Moldova la UE se va reflecta negativ asupra situaţiei din interiorul partidului. Preşedintele Parlamentului crede că „cineva dintre deputaţii comunişti îşi va revedea poziţia”.

Preşedintele Parlamentului Igor Corman şi prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, ambii diplomaţi de carieră, sunt convinşi că integrarea europeană a Republicii Moldova va conduce inclusiv la soluţionarea diferendului transnistrean. „Acest conflict va dispărea până la situaţia de preaderare a Republicii Moldova la UE”, susţine Iurie Leancă. El îşi argumentează punctul de vedere prin faptul că, după implementarea Acordului de asociere şi depunerea cererii de aderare la UE, eveniment preconizat pentru a doua jumătate a anului 2015, condiţiile de viaţă în Republica Moldova se vor îmbunătăţi în aşa măsură, încât locuitorii din regiunea transnistreană nu vor mai fi dependenţi de adaosurile la pensii acordate de Federaţia Rusă. Mai mult, faptul că şi Ucraina a semnat partea economică a Acordului de asociere va contribui masiv la soluţionarea diferendului transnistrean.

Moldova se va transforma într-un mare şantier

Republica Moldova a primit deja sprijin european consistent pentru modernizare. Drumurile naţionale s-au transformat în adevărate şantiere. Zeci de companii străine, specializate în construcţia drumurilor, şi-au adus în Moldova tehnologiile de ultimă generaţie şi lucrează, inclusiv noaptea, la reabilitarea infrastructurii de transport.

Republica Moldova este ajutată să se modernizeze rapid nu doar de către UE, direct, ci şi de ţările-prietene. Bunăoară, Suedia a mărit volumul de asistenţă socială pentru susţinerea reformelor în Republica Moldova. Conform Strategiei regionale pentru Europa de Est, pentru perioada 2014-2020, Suedia va aloca Moldovei câte 14 milioane de euro anual pentru promovarea reformelor. Astfel, în următorii 7 ani, Moldova va primi din partea Suediei 100 de milioane de euro.

Banii oferiţi de Guvernul de la Stockholm vor fi cheltuiţi pentru reformarea sectorului energetic, urmărindu-se scăderea dependenţei de Rusia. De asemenea, ajutorul oferit de Suedia va contribui la dezvoltarea pieţei, eliminarea barierelor în comerţ şi consolidarea insituţiilor democratice din Republica Moldova.

Prezent la Chişinău, ministrul suedez de Externe, Carl Bildt, a menţionat că ţara sa susţine intens parcursul european al Moldovei şi va acorda tot suportul necesar pentru consolidarea valorilor democratice şi europene în această ţară ex-sovietică. Carl Bildt a precizat că priveşte Republica Moldova ca pe o piaţă bună pentru investiţiile suedeze.