1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Miraculosul vaccin anti-HIV există!

21 octombrie 2009

La sfârşitul lui septembrie, o echipă de cercetători tailandezi şi americani a obţinut rezultate care au făcut vâlvă în întreaga lume. Nu puţine au fost ziarele care au titrat „Epidemia de SIDA s-a sfârşit!”.

https://p.dw.com/p/KBw4
Francoise Barre-Sinoussi, descoperitoarea virusului HIV, laureată a premiului Nobel pentru Medicină în 2008Imagine: AP

Sunt puţini. Foarte puţini. Sub 0.5% din populaţia infectată cu HIV. Dar sunt miraculoşi. Mark Brockman, cercetător la Harvard University, lucrează cu ei şi cu ajutorul lor:

Există grupuri foarte speciale de oameni, probabil unul la 300 de persoane infectate cu HIV, care controlează spontan infecţia în absenţa medicamentelor sau a unui vaccin. Întrebarea este: ce este atât de special la aceşti oameni?”.

Răspunsul îl oferă, în exclusivitate pentru Deutsche Welle-România, Francoise Barre-Sinoussi, câştigătoarea premiului Nobel pentru medicină în 2008:

Am observat că există două subgrupuri: unul format din „controlatori de elită”, cei care sunt capabili să producă un răspuns imun foarte puternic eliminând astfel celulele infectate. În al doilea grup de „controlatori” nu s-a găsit un răspuns imun atât de puternic şi încă nu ştim care este mecanismul prin care ei sunt protejaţi. Ce ştim despre primul subgrup este implicarea limpede a unui factor genetic.

Aceasta este de fapt singura informaţie certă despre oamenii-minune care sunt imuni în faţa SIDA. Gena HLA B57 este cea mai frecvent asociată acestui tip de răspuns imun. Mark Brockman ne spune cât de frecventă este această binecuvântare:

În Boston se desfăşoară un studiu internaţional foarte mare, care se ocupă de găsirea acelor oameni care controlează natural infecţia HIV. Până în prezent sunt înregistrate aproximativ 1200 de persoane”.

Minţile luminate din medicina modernă încearcă să explice mecanismul prin care aceşti oameni speciali reuşesc să răspundă adecvat infecţiei. S-ar putea astfel produce tratamente mai bune pentru bolnavii de SIDA şi, în special, un vaccin pentru întreaga omenire.

Mobile Gesundheitshelfer in Haampongo Sambia Aids
Mai avem de aşteptat până la descoperirea vaccinului anti-SIDAImagine: DW / D.Scheschkewitz

Aşa-numitul studiu taailandez este cel care a reaprins în această toamnă speranţele că descoperirea unui vaccin anti-HIV este posibilă. Dovedind o generozitate exemplară, 16400 de voluntari thailandezi s-au pus la dispoziţia cercetătorilor.

Rezultatul este limpede enunţat chiar de către autori: „vaccinul testat oferă un efect protectiv modest”. Dar este pentru întâia oară în istorie când un efect pozitiv este înregistrat în acest domeniu. Francoise Barre-Sinoussi, care a descoperit chiar virusul HIV, ne lămureşte din nou:

Studiul tailandez este un pas înainte. Avem primele date care sugerează că producerea unui vaccin ar fi posibilă. Deocamdată, vaccinul din studiul tailandez a oferit o protecţie modestă pentru 31% dintre persoanele vaccinate. Însă am intrat pe drumul cel bun. Rămâne să aflăm ce tip de protecţie au dezvoltat acele persoane pentru care vaccinul a funcţionat. Este acelaşi tip de răspuns dezvoltat de „controlatorii de elită”? Alt tip de răspuns? Trebuie să aflăm care este combinaţia de vaccinuri care va oferi o protecţie bună împotriva HIV. Avem deci în faţă tot soiul de întrebări apărute ca efect al studiului tailandez”.

Entuziasm de partea oamenilor de ştiinţă, entuziasm de partea mass-media. Este însă vorba despre un entuziasm făcut din stofe diferite.

Singurii îndreptăţiţi să se bucure sunt cercetătorii. Apariţia unor noi întrebări, deschiderea unor noi opţiuni este stimulantă pentru ei. Noi ceilalţi, mai avem de aşteptat. Vaccinul-miracol există doar pentru o minusculă parte din populaţia omenirii. Şi doar Dumnezeu îi cunoaşte deocamdată formula.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Medana Weident