1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Masculin şi feminin în politica modernă

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti16 iulie 2014

Modernitatea politică în care a păşit România nu se mai acordă cu liderul de tip arhaic, înclinat să dea lecţii unor femei cu acreditări intelectuale superioare în virtutea faptului că sunt femei.

https://p.dw.com/p/1CdvE
Imagine: picture-alliance/dpa

Preşedintele Traian Băsescu este un om cu o mentalitate arhaică, pe care nici măcar nu o disimulează. Faptul că trece în ochii unora drept un modernizator este o simplă neînţelegere. Lupta împotriva corupţiei, de exemplu, nu ţine prin ea însăşi de modernitatea politică, dovada cea mai bună fiind că apelurile justiţiare genuine din mediul public românesc trimit, invariabil, la Vlad Ţepeş. Nici măcar „ocaua lui Cuza” nu este invocată, deşi, ca model politic, ar fi mult mai potrivită cu structura economică şi cu democraţia electivă a timpului nostru.

Aşadar, dacă nu cumva îl considerăm pe principele valah din secolul al XV-lea vreun precursor al modernităţii politice, trebuie să admitem că o gândire politică autoritaristă se acordă perfect cu exigenţa faţă de integritatea funcţiei publice. Sunt multe exemple care dezvăluie un om aflat departe de gândirea democraţiilor contemporane, dar ne vom limita acum la unul strident: atitudinea de dispreţ condescendent faţă de femei.

Recent, într-o replică trivială prin stilistica ei, Traian Băsescu spunea despre Mihai Răzvan Ungureanu că ”s-a răcorit, ca un adevărat bărbat, pe o femeie”. Iar mai nou, cu trimitere la ministrul de finanţe Ioana Petrescu şi la premierul Ponta spunea: ”Premierul a sacrificat-o pe doamna Petrescu, n-aş putea să fac aşa ceva nici unui bărbat şi cu atât mai puţin unei femei” (hotnews după ev. zilei). Dar de ce un bărbat ar putea primi mai uşor un asemenea tratament decât o femeie? Şi de ce „un bărbat” ca Mihai Răzvan Ungureanu nu ar putea critica o femeie?

Lumea tace cu discreţie, dar nimănui nu îi poate scăpa atitudinea de superioritate condescendentă: femeia este o fiinţă incompletă, care trebuie să fie protejată! Ar trebui să arătăm de la bun început că între condescendenţa aceasta arhaică şi gândirea unui om din câmpul dreptei conservatoare – care admite diferenţa de roluri între bărbat şi femeie şi care refuză absolutizarea ideii egalitare – este totuşi o mare diferenţă. În ciuda a ceea ce spun progresiştii de avangardă, femeia şi bărbatul sunt condiţionaţi de propria biologie - aşa cum este şi omul în generalitatea lui şi fiecare individ prin particularităţile sale – dar, pe de altă parte, guvernarea societăţilor este tot mai intelectuală, mai abstractă, mai tehnocratică dacă putem spune astfel, ceea ce anulează avantajul fizic al bărbatului şi îi pune, legitim, în discuţie privilegiile.

Dincolo de curentul ascendent al emancipării feminine, situaţia obiectivă a funcţiilor de conducere oferă un spaţiu tot mai larg competenţelor pur intelectuale care nu mai depind de ”bărbăţia” în accepţia veche pe care o cultivă preşedintele Băsescu. Principiul feminin şi cel masculin devin în aceste sfere ”tehnice” cu totul nerelevante. Or, Traian Băsescu dă dovadă de o stridentă arhaitate, tocmai pentru că el continuă să acorde relevanţă bărbăţiei, acolo unde ea nu mai înseamnă nimic. De ce ar trebui de pildă ca un ministru de finanţe să fie ”un adevărat bărbat”? Şi dacă întâmplător este o femeie, de ce ar trebui să fie tutelată de un ”bărbat” asemenea preşedintelui?

Cineva ar putea obiecta că nimeni nu a promovat mai multe femei în politica românească decât Traian Băsescu. Este adevărat, dar abia acum putem înţelege şi resorturile acestor decizii. Traian Băsescu adopta postura bărbatului dominator şi, numind femei în tot felul de funcţii, putea controla mai uşor întreaga administraţie şi ierarhie. De altfel, privind lucrurile din această prismă, putem înţelege mai uşor de ce i-a eliminat din guvern pe Blaga, Videanu şi Berceanu şi de ce continuă o luptă înverşunată şi iraţională împotriva lui Blaga. În locul acestora au fost numite femei şi bărbaţi cu fire necompetitivă.

Nu ignorăm faptul că gândirea şi firea preşedintelui sunt în mare măsură exact pe potriva societăţii româneşti, în care dominaţia brutală de tip instinctiv, decuplată de dimensiunea intelectuală, continuă să explice ierarhiile sociale. Intelectualii eliminaţi recent din partidul lui Traian Băsescu au fost, prin preponderenţa inteligenţei asupra masculinităţii, persoane de esenţă ”feminină”. Ei au pierdut de fapt o competiţie între ”femeile” care îşi disputau favorurile ”bărbatului” dominator.

Preşedintele este pe deplin sincer şi curtenitor în felul său oarecum primitiv. Nimeni nu îi pune la îndoială devotamentul faţă de fiinţele aflate în grija sa tutelară. Problema este că modernitatea politică în care România a păşit de mai multă vreme, transformându-se rapid sub ochii noştri, nu se mai acordă cu trufia liderului arhaic, care tinde să dea lecţii unor femei cu acreditări intelectuale superioare în virtutea faptului că sunt femei. Această ordine politică a devenit demult nelegitimă şi ar trebui abolită explicit şi în România.