Manipulare prin sondaje

Un sondaj recent (INSCOP) pune întrebări cu privire la republica prezidenţială, republica parlamentară şi monarhie şi anunţă că majoritatea cetăţenilor români (65%) ar prefera un regim politic în care „autoritatea statutului este personificată”, în speţă că ar prefera republica prezidenţială sau semi-prezidenţială celei parlamentare.

În primul rând să atragem atenţia că a publica sondaje în forma aceasta sumară, fără să ştim nimic despre laboratorul investigaţiei este o formă de dezinformare. În alte ţări europene există o serioasă dezbatere politică cu privire la acest subiect şi la instituirea unei obligaţii legale pentru autorii de sondaje să publice toate datele relevante şi nu doar nişte grafice finale. Dar nu aceasta este totuşi obiecţia cea mai importantă. Un sociolog poate extrage date utile din întrebarea cu privire la republica parlamentară sau prezidenţială, dar acestea nu sunt neapărat relevante pentru dezbaterile constituţionale care au fost demarate. Un asemenea sondaj ar trebui mai întâi să ştie dacă respondenţii cunosc bine diferenţa dintre sistemele constituţionale propuse, dacă au o bună înţelegere a relaţiei dintre un sistem constituţional şi contextul istoric în care funcţionează şi, în fine, dacă nu confundă preferinţa ideală cu ceea ce este recomandabil în mod realist. Or, sondajul publicat de INSCOP şi pe marginea căruia s-au făcut deja comentarii de presă nu spune nimic despre toate aceste lucruri, ceea ce îl face din păcate să semene mai mult cu o simplă manipulare mediatică.

Dar ne putem pune întrebarea, de principiu, dacă este bine să utilizăm ca argument în dezbaterea despre modificarea Constituţiei sondaje de opinie, chiar dacă ele sunt realizate după toate regulile.

Admiţând că sondajul de mai sus a fost bine făcut să luăm aşadar rezultatele sale ca punct de plecare. Este, într-adevăr, plauzibil faptul că cei mai mulţi cetăţeni români preferă un regim politic în care puterea să fie întrupată de o persoană. Dar faptul acesta, în sine, nu poate reprezenta în niciun caz o pledoarie pentru un regim prezidenţial sau, la rigoare, pentru monarhie. Termenii aceştia, sunt pur şi simplu înşelători. În SUA preşedintele ales prin vot universal direct întrupează cel mai deplin puterea politică, dar în Germania, cancelarul, învestit în Parlament, poate îndeplini, în practica politică, exact aceeaşi funcţiune de personificare a puterii. Astăzi, de exemplu, cancelarul german, Angela Merkel, trece cu siguranţă drept liderul politic cel mai puternic în întreaga Europă, nu doar în Germania şi, în consecinţă, îşi atrage nu doar simpatia, dar şi antipatiile celor care îi dezaprobă politicile. Nu există exemplu mai bun de personificare a puterii decât manifestaţiile din Grecia sau Cipru împotriva cancelarului Germaniei, cu toate că şeful executivului de la Berlin nu este ales în mod direct de cetăţenii ţării. Şi ca lucrurile să fie clare până la capăt, Germania are un sistem parlamentar cu un preşedinte ales indirect în camerele Legislativului şi cu un prim-ministru (cancelar) învestit de Parlament. Iar cât priveşte monarhia constituţională ea nu are nicio asemănare cu un sistem prezidenţial, fiind în realitate un sistem parlamentar clasic.

Aşadar, dacă cineva şi-a propus să folosească un sondaj ca cel invocat mai sus în favoarea unei soluţii constituţionale sau alteia, a comis o fraudă. În practica politică lucrurile sunt mult mai complicate şi nu pot fi reduse la opoziţia nominală dintre un regim parlamentar şi unul prezidenţial. Neadecvarea este cu atât mai mare cu cât nimeni (cu câteva excepţii notabile intelectual, dar, din păcate, fără relevanţă politică) nu a propus în România instituirea unui regim cu adevărat prezidenţial (ca în Statele Unite), ci doar păstrarea semi-prezidenţialismului actual. Aşadar sondajele acestea, dacă nu sunt simple stângăcii nerecomandabile, exprimă intenţii vinovate de manipulare politică.

Cei care dezbat subiectul modificării Constituţiei ar trebui să arate că sistemul parlamentar poate conduce şi el la personificarea puterii. Cu alte cuvinte este şi el capabil (mai mult chiar decât cel semi-prezidenţial) de o atribuire clară a puterii executive unei anumite persoane, care să atragă asupra sa şi simpatiile şi laudele, dar şi reproşurile alegătorilor. Sistemul parlamentar în care puterea executivă este atribuită pe de-a-ntregul primului ministru este mai apt să indice pe adevăratul responsabil pentru un succes sau un eşec politic decât sistemul confuz din România în care nu şti cui să atribui erorile: preşedintelui sau primului ministru?