1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Lupta împotriva corupţiei: o temă fără efecte

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti29 octombrie 2014

Insistenţa didactică cu care o parte a presei angajate şi aşa-numita ”societate civilă” au repetat, mereu şi mereu, aceleaşi lucruri au creat o reacţie explicabilă de respingere.

https://p.dw.com/p/1De2h
Imagine: picture-alliance/dpa

Acum la finele campaniei electorale am putea anticipa că tema luptei împotriva corupţiei nu a contat prea tare. Desigur nu putem spune cu certitudine nimic până când nu se vor fi închis urnele, dar dacă luăm în considerare sondajele de opinie recente, fie şi ca simplă orientare, am putea vedea că intensificarea fără precedent a activităţii parchetelor nu a mutat nimic în preferinţele alegătorilor. Este poporul român insensibil la ideea de justiţie? Este el într-atât de corupt?

O ipoteză mai bună ar fi aceea că ”lupta împotriva corupţiei” a devenit un fel de ideologie. Insistenţa didactică cu care o parte a presei angajate şi aşa-numita ”societate civilă” au repetat, mereu şi mereu, aceleaşi lucruri au creat o reacţie explicabilă de respingere. Excesul este întotdeauna contraproductiv.

O altă greşeală a fost asocierea luptei împotriva corupţiei cu puterea americană. Presa şi cercurile politice interesate au transformat-o pe Victoria Nuland într-un mesager al pedepsei iminente dacă la Bucureşti lucrurile nu intră în ordine. Este foarte adevărat că, în toţi anii aceştia şi chiar şi mai recent, s-au găsit destule persoane înţelepte, dintre care destui americani, care să spună că justiţia este în primul rând o achiziţie naţională şi abia apoi o formă adecvată de socializare în clubul occidental. Dar nu e suficient să spui acest lucru: el trebuie să reiasă din chiar practica socială. În plus, acele voci au fost copleşite de un discurs ameninţător care promitea, în acelaşi timp, prosperitate celor care se conformează. Legătura cauzală dintre justiţie şi prosperitate a fost nucleul acestui discurs, care, aşa cum e uşor de observat, nu are nicio legătură cu realitatea.

Aşa cum arătam într-un articol mai vechi (”Harta corupţiei în Europa”, 04.02.2014), răspândirea largă a practicilor ilegale are în România rădăcini adânci, dobândind în perioada regimului comunist justificări personale foarte complicate. Corupţia, adică tehnica de a învinge sistemul în planul vieţii practice, devenise o artă a supravieţuirii. Există în România un teren slab şi de multe ori oamenii ezită să condamne cu fermitate mita sau traficul de influenţă tocmai pentru că seamănă teribil de mult cu ceea ce cândva fusese valorizat pozitiv. Dar toate acestea nu ar putea explica de ce până şi oamenii cumsecade se crispează, adesea, în faţa acestui discurs justiţiar. Sunt, desigur, şi persoane care se identifică integral cu acest discurs, dar ele par destul de puţine.

Impresia pe care o putem verifica în fiecare zi este că ”lupta împotriva corupţiei” a devenit un discurs cu aparenţă autoritară, care provoacă în mod automat circumspecţii şi care riscă, pe alocuri, să provoace efecte contrare celor dorite. S-ar putea să ne înşelăm, dar sunt prea multe simptome ale acestui diagnostic ca ceva să nu fie adevărat.

După alegeri, atunci când vom vedea şi procentele care pot fi asociate cu acest tip de discurs, vom putea spune mai multe.