1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Libertatea presei în România

Horațiu Pepine3 mai 2015

A venit poate momentul să examinăm libertatea presei dintr-o perspectivă puțin diferită, care să țină seama de mutațiile care s-au produs în societate în ultimele decenii.

https://p.dw.com/p/1FJHu
Imagine: Fotolia/picsfive

Ultimul raport al organizației ”Reporters sans frontières” plasează România pe locul al 42-lea în lume. Mai mult decât poziția, a surprins însă faptul că, în imediata proximitate, se află Franța, Spania, Țările Baltice, Statele Unite, dar și Noua Guinee și Botswana.

Prin urmare, nimic nu e mai e așa cum știam. Vechile democrații par să fi regresat și altele ca Namibia și Costa Rica să fi devenit modele de urmat. E adevărat că tabloul nu a fost bulversat cu totul și că mai rămân câteva elemente familiare, cum ar fi prezența în fruntea clasamentului a țărilor scandinave. Totuși răsturnarea de situație dă de gândit. Comparațiile sunt adesea greu de făcut și putem presupune că aplicarea unei grile unice poate produce rezultate deformate. În plus, organizațiile partenere din țările afiliate nu sunt întotdeauna imparțiale.

Dar mai bine să lăsăm comparațiile deoparte și să explorăm subiectul puțin altfel. În Franța, de exemplu, pare foarte bine înrădăcinată ideea că jurnaliștii din mass-media sunt în majoritatea lor zdrobitoare ancorați la stânga și că opiniile de dreapta sunt subreprezentate, fiind nevoite să migreze pe bloguri și platforme online. Ideea aceasta este susținută și de către unul dintre fondatorii organizației ”Reporters sans frontières”, fostul jurnalist Robert Ménard, actualmente primar al orașului Béziers, care, înainte de a intra în politică, a înființat un site menit să-i ofere o mai mare libertate de exprimare.

Alții susțin însă că e o simplă legendă urbană și s-au amuzat să arate că totul depinde de mediul în care întrebi. În mediile muncitorești, lumea pare încredințată că presa exprimă exclusiv interesele marelui capital, așa cum a pretins mereu în ultimii ani și Jean-Luc Mélenchon. Dimpotrivă, în mediile avute și în cele tradiționaliste, cei mai mulți jură că presa este aliata cea mai bună a curentelor politice de stânga.

Chiar dacă aceste percepții sunt exagerate, totuși ele nu sunt cu totul false. Astfel, potrivit unui sondaj Harris Interactiv - realizat cu ocazia ultimelor alegeri prezidențiale - în primul tur, François Hollande a fost votat de 39% dintre jurnaliști, Jean-Luc Mélenchon de 19%, iar Nicolas Sarkozy abia de 18% dintre reprezentanții mass-media. În turul al doilea, disproporția a fost cu totul nefirească: 74% dintre jurnaliști au votat cu François Hollande. Așadar e clar cel puțin un lucru: între opiniile societății și cele exprimate în mass-media s-a produs un mare decalaj.

În România n-am avut ocazia de a discuta subiectul și nu avem la dispoziție nici sondaje de opinie bine țintite, dar o dezbatere recentă ne-a atras atenția asupra unui fenomen asemănător. Ora de religie a provocat o ruptură categorică între mass-media și majoritatea populației din România. Chiar dacă nu avem la dispoziție un instrument precis de măsură, totuși a fost evident că presa, în marea ei parte, a fost ostilă religiei. Chiar și platformele online cu audiențe semnificative au făcut la rândul lor o insistentă campanie antireligioasă. Cu toate acestea, într-un timp foarte scurt, aproape 90% dintre părinți au decis să-și înscrie copiii la ora de religie. Chiar dacă nu toți vor fi făcut-o cu deplină convingere, fiind influențați de context, totuși nu se poate contesta că, între societate și mass-media, s-a produs un mare decalaj, foarte asemănător cu cel semnalat în Franța.

Printre indicatorii utilizați de organizația ”Reporters sans frontières” se numără la loc de cinste pluralismul. În nota metodologică care însoțește rapoartele anuale se arată că acest indicator ”măsoară gradul de reprezentare a opiniilor în spațiul mediatic”. Dar, în mod tradițional, cei care se ocupă de aceste raportări se referă exclusiv la așa-numitele minorități vulnerabile și nu la dezechilibrele de tip nou, precum cele de mai sus.

Dar dacă, la un moment dat, presa, ca spațiu organizat de dezbatere publică, se înclină prea mult într-o parte, libertatea cuvântului este ea însăși amenințată. Presa tradițională se plânge de concurența blogurilor și a social-media, dar poate că tocmai această îngustare de perspectivă face ca mijloacele alternative să ia atâta amploare. Sau, cu alte cuvinte, diminuarea libertății într-un loc își caută o compensare într-altul.