1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Liberalizarea pieţei politice

Horaţiu Pepine24 februarie 2015

Cine va beneficia de pe urma liberalizării totale a pieţei politice? În primul rând grupările care denunţă actualul sistem de partide ca fiind corupt şi nereformabil, dar şi extremiştii de toate culorile.

https://p.dw.com/p/1EgWR
Rumänien Parlament
Imagine: picture-alliance/dpa

Există acum o mare emulaţie pe tema înfiinţării partidelor politice. Deputatul Mihai Sturzu anunţa cu satisfacţie că a obţinut sprijinul conducerii lărgite a PSD pentru reducerea numărului de membri fondatori ai unui partid la 3. Iniţiativa legislativă la care se referă Mihai Sturzu a fost înregistrată în decembrie anul trecut şi a mai fost susţinută de alţi 9 deputaţi şi senatori de la PSD, PC şi PLR (Tăriceanu).

Totuşi iniţiativa lui Mihai Sturzu nu a intrat încă în procedură parlamentară şi, când va intra, va întâlni acolo o mare înghesuială pe exact acelaşi subiect. Numai anul trecut au fost înregistate 9 proiecte privind partidele şi finanţarea campaniilor electorale, dintre care 5 se ocupă cu prioritate de uşurarea procedurii prin care se înfiinţează un partid politic. Unele dintre ele au trecut prin Senat şi au fost respinse, dar îşi continuă procedura la Camera Deputaţilor.

Este vorba, în ordine, de proiectul Alinei Gorghiu de la PNL, care a propus înfiinţarea unui partid cu 3 membri, de proiectul lui Valeriu Todiraşcu de la PDL, care a cerut şi el exact acelaşi lucru, de proiectul lui Remus Cernea, care, mai prudent, propunea cel puţin 1000 de membrii fondatori, de proiectul unui grup mai larg de deputaţi şi senatori PDL, care solicitau să existe cel puţin 500 de membri fondatori, câte 50 din 10 circumscripţii electorale diferite, şi, în fine, de proiectul lui Mihai Sturzu, care, cel puţin aparent, a primit girul partidului.

În afara parlamentului, eurodeputata Monica Macovei a făcut şi ea campanie pe această temă, solicitând preşedintelui Klaus Iohannis să-şi folosească influenţa pentru adoptarea unei legi în acest sens.

Ceea ce nu se ştie îndeobşte este că un număr mare de proiecte pe aceeaşi temă nu este un factor favorizant, ci dimpotrivă. Fiecare va căuta să-şi promoveze propria iniţiativă în detrimentul celorlalte. S-a întâmplat uneori ca proiectele asemănătoare să fie discutate împreună în comisii, dar chestiunea întâietăţii a continuat să se pună. În sfârşit, dacă partidele au, cu adevărat, voinţa de schimba atât de radical procedura de înfiinţare a unui partid, o vor face.

Dar nu putem să nu remarcăm că ne plasăm în mijlocul unui serios conflict de interese. Partidele mari, ca PSD şi noul PNL, nu au la drept vorbind niciun interes să liberalizeze total ”piaţa” partidelor. Nu o dată vechi lideri ai partidelor, atât din dreapta cât şi din stânga, au avertizat asupra riscului de a favoriza apariţia unei puzderii de partide fără niciun temei serios, la fel ca în 1990. De fapt, de atunci încoace, partidele parlamentare au mărit progresiv numărul de membrii fondatori. În 1990 se cereau 251 de membri, în 1996 numărul creştea la 10 000, pentru a ajunge la 25.000 în 2003. În plus, aceste mii de persoane trebuie să provină din foarte multe judeţe, în aşa fel încât să nu se permită apariţia formaţiunilor regionale. Aşadar, exponenţii partidelor mari fie sunt nesinceri, fie exprimă mai curând un curent minoritar în organizaţiile din care fac parte.

Poate singurul proiect care nu înfruntă nicio rezistenţă de acest tip este acela al lui Remus Cernea, care a părăsit demult grupul PSD şi activează ca independent. Şi este semnificativ că tocmai el a propus o variantă mai ponderată, căci ştie bine la ce să se aştepte.

Totuşi ar trebui să privim cu mai multă atenţie proiectul unor parlamentari PDL, care este mai complex decât celelalte şi care îşi propune să îmbine liberalizarea cu o anumită prudenţă conservatoare.

Cine ar beneficia de o liberalizare totală a pieţei politice? În linii generale, partidele ideologice, cele care nu au neapărat o bază socială bine identificată, care nu au organizaţii şi conexiuni numeroase, dar care profesează idei tari şi un sistem de gândire. Primele benficiare vor fi partidele antisistem, cele care denunţă actualul sistem de partide ca fiind corupt şi nereformabil. S-ar putea să vedem cum apare şi în România fenomenul numit grillism, de la Beppe Grillo care a bulversat viaţa politică italiană. În general vor prolifera grupările ”revoluţionare”, cele care au dificultăţi în a strânge adeziuni, dar care vor profita de această oportunitate pentru a se face cunoscute. Faptul că Remus Cernea este în avangarda acestor revendicări este simptomatic, căci partidele nou înfiinţate vor excela în propuneri ”progresiste”, care întâmpină astăzi o anumită rezistenţă din partea societăţii. Nu vor lipsi probabil nici noii naţionalişti, din specia unui PUNR reciclat, adică cei care vor transforma etnicitatea în fetiş.

Pe scurt, preţul liberalizării va fi apariţia a tot felul de grupări excentrice, care se vor bate cap în cap. O dezbatere matură ar trebui să pună cu grijă în cumpănă toate aceste efecte şi să adopte o soluţie echilibrată.