1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Lecţii de democraţie

Petre M. Iancu12 februarie 2014

Setea de cauţionări occidentale e egalată, la Bucureşti, doar de ţâfna şi furia recuzărilor năbădăioase ale oricăror „lecţii de democraţie” din partea oricui e perceput ca nefiind autohton.

https://p.dw.com/p/1B7Lr
Imagine: picture-alliance/dpa

Din partea oricui trece drept occidental, capitalist, ex-comunist, neamţ, evreu sau, pur şi simplu, alogen.

În mod curios, furia şi ţâfna însoţind cererile mascate, pe alocuri isterice, de neamestec în treburile interne nu exclud defel setea de legitimare occidentală de care suferă îndeosebi apropiaţii USL. Paradoxal, îi chinuie adesea tocmai pe acei inşi care s-au distins printr-un anume tip de abordare a problemelor româneşti, care numai pro-occidentală nu se poate numi, devreme ce n-a consolidat statul de drept şi democraţia liberală, ci le sapă la temelie.

Sunt politicieni, clienţi politici, intelectuali, ori ideologi arondaţi actualei puteri USL-iste. Sunt complici la eforturile de ştergere a separaţiei puterilor, de lichidare a independenţei justiţiei şi de scoatere a României din sistemul ei de alianţe apusene, ori la justificarea directă sau indirectă a acestor politici din ultimii doi ani. Ca propagandişti au încercat din răsputeri să escamoteze ori să edulcoreze adevăratele motive dindărătul tentativei de puci din 2012 şi a evenimentelor din marţea neagră.

Din această zonă, care, din cauza ambiţiilor iscate de alegeri şi a lipsei pericolului unei opoziţii unite a început să se fisureze, fără să-şi piardă însă total identitatea şi virulenţa, date de obârşia comună din mafia oligarhiei securiste, se aud constant puzderie de voci de experţi. Sunt specialişti ai reinterpretării convenabile a luărilor de poziţie occidentale.

A venit Victoria Nuland la Bucureşti să manifeste îngrijorarea Americii faţă de demontarea statului de drept în România şi să elogieze subiacent truda anumitor instituţii şi ziarişti care, pe risc propriu, şi-au dovedit ataşamentul faţă de valorile occidentale, faţă de principiile statului de drept şi faţă de democraţie? O reinterpretăm fuguţa şi pe ea şi pe cei pe care i-a ridicat pe scut. Zicem, c-ar fi spus chipurile cu totul altceva decât au lăsat să înţeleagă mult-hulitul Băsescu şi „ai lui”.

Critică un post occidental opţiunile USL de punere pe butuci a separaţiei puterilor şi pe parlamentarii care apără politicieni penali? Ne sforţăm să găsim şi un comentator sau doi care să exprime la acelaşi post opinii de natură să se poată prevala de ele şi profeţii negativei religii USL-iste având în prim plan demonizarea lui Băsescu.

Asemenea exerciţii de manipulare pot fi deosebit de utile într-un an electoral.

Mi-a atras recent atenţia un text plin de arţag şi bosumflări la adresa lui Traian Băsescu şi a SUA. Semnat de Radu Călin Cristea în Observatorul Cultural sub titlul „Mie-mi vorbesc, Americă” , monologul e menit, între altele, să apere politicienii români care au atacat Curtea Constituţională în epoca pucistă. În scopul protejării lor prin prezentarea unor politicieni apuseni respectabili care ar fi făcut la fel, articolul cu pricina nu se dă în lături nici măcar de la convocarea unui martor apusean defunct de un sfert de veac ca Herbert Wehner, chemat la apel alături de Angela Merkel ca şi cum ar mai plesni de sănătate şi abia ar aştepta să-i ceară cineva părerea !

E vorba, nota bene, de un soi de Vadim Tudor neamţ, un delator stalinist din Moscova anilor 30, care, odată aderat la SPD, a devenit notoriu pentru brutalele sale atacuri ad personam. Înainte de a i se întunerici mintea, din pricina unei demenţe senile şi de a-şi da obştescul sfârşit, Wehner a deţinut cândva recordul chemărilor la ordine din istoria parlamentarismului vest-german.

Într-o ţară bulversată de evenimentele din vara lui 2012 şi din decembrie 2013 şi prea puţin edificată de o presă prea înregimentată, electoratul are mai mult decât oricând nevoie de orientare spre a putea opta în cunoştinţă de cauză la scrutinul european ca şi la cel prezidenţial.

În acest context inexactităţile, diversiunile, dezinformările sau manipulările se pot solda cu efecte catastrofale. Mulţi români inclusiv nebăsişti se tem de recalibrarea pro-rusă şi pro-chineză a politicii externe româneşti, ori de dispreţul afişat faţă de independenţa justiţiei. Orice mărturie sau cauţionare occidentală dă bine în zona dreptei democratice.

Simultan, a propovădui ori promova ilegitime echivalenţe morale ajută la răspândirea echivocului şi a confuziei. Comandamentul momentului pare a fi, din unghiul manipulatorilor, înceţoşarea judecăţilor acelei părţi din electorat care, tinzând spre dreapta, e zguduită de frecvenţa şi gravitatea derapajelor guvernanţilor, dar se mai află sub impactul perdelelor de fum ale presei oligarhilor.

În acest scop se vehiculează echidistanţe absurde şi falsele echivalenţe. De pildă punerea unui ridicol semn de egalitate, de către CNA, între sistematicele linşaje de presă ale Antenei 3, post al puterii, şi accesele, regretabile ce-i drept şi ele, de bulevardism, practicat intermitent la singurul post tv al opoziţiei.

Asemenea manevre dinamitând diferenţa dintre putere şi opoziţie o intimidează pe cea din urmă, restrângând şi mai mult libertatea presei, după cum, pe bună dreptate releva recent Brânduşa Armanca, în Revista 22, într-un articol despre "Amneziile domnilor Mititelu şi Cristea din CNA".

Pe de altă parte, pretinsele "echidistanţe" şi echivalenţe demobilizează electoratul pro-democrat, încearcă să-l fărâmiţeze în continuare, să promoveze lehamitea politică şi, prin urmare, absenteismul în segmentul alegătorilor sătui de susţinătorii penalilor din guvern şi parlament.

Replica opoziţiei la tactici de acest fel nu poate fi decât o strategie a unificării cu orice preţ în jurul acelor personalităţi care, ca Mihai Răzvan Ungureanu, dispun de credibilitate occidentală, ca şi de alte câteva calităţi cheie: de capacitatea de a gândi autonom, de experienţa guvernării, de o integritate reală, de inteligenţa unei poziţionări neutre între PDL şi PMP propice acţiunii unificatoare, precum şi de necesara demnitate spre a şti cine are şi cine n-are dreptul să aspire la demnităţi.