Kant şi cetăţenia europeană

Primul ministru Victor Ponta duce o campanie susţinută pentru a demonstra societăţilor vestice că România nu reprezintă un pericol cât priveşte migraţia în scopuri necuvenite. Marţi, 7 mai, el declara pentru publicaţia The Times că românii care pleacă în vestul Europei caută o educaţie mai bună sau locuri de muncă bine plătite şi nu ajutoare sociale. El a mai spus că susţine adoptarea unei legislaţii mai restrictive privind migraţia, dar cu condiţia să fie aplicată tuturor şi nu doar românilor. Nu cu mult timp în urmă premierul făcea declaraţii asemănătoare la BBC.

În deplin acord cu acest punct de vedere, profesorul de ştiinţe politice, Cristian Pârvulescu, a susţinut şi el în cadrul unui seminar organizat de Comitetul Economic şi Social European (Bruxelles, marţi 7 mai 2013) că fobiile legate de migraţie nu ar avea niciun temei real şi că sunt alimentate de simple mituri care ar trebui combătute. „Din contră, a spus Cristian Pârvulescu, imigraţia aduce o importantă contribuţie la dezvoltarea societăţii occidentale, atât economic, cât şi cultural şi social”.

Totuşi, dacă la nivel de principiu, reprezentanţii oficiali şi neoficiali ai României contestă existenţa unei probleme, în cadrul discuţiilor tehnice ei nu pot nega fenomenul cu totul. Iată depoziţia ministrului de Interne Radu Stroe: "Există problema aceea complicată a socialului, faptul că diverşi cetăţeni şi din România, dar nu numai, merg prin Germania, Franţa, Olanda şi încearcă să obţină acele ajutoare sociale şi aici nemţii au o problemă. Încă de la Consiliul JAI din martie am discutat într-o întâlnire bilaterală cu ministrul de interne german şi i-am propus câteva modalităţi de a rezolva această chestiune, modalităţi care nu sar din litera tratatelor sau legii interne a fiecărui stat. Este vorba despre un mecanism prin care să putem, şi ei şi noi, să constatăm când cetăţeni români... pentru că discuţia a fost între România şi Germania la momentul respectiv, să găsim un instrument prin care cei ce ajung în Germania şi cer acest ajutor social să fie înainte verificaţi, să se vadă dacă nu cumva situaţia lor din ţară nu-i pune în situaţia de a cere ajutor social. Poate că ei se duc acolo şi îl cer, dar în ţară s-ar putea să aibă o situaţie materială bună. Până acum nu-i verifica nimeni pentru că ei nu au ridicat decât acum această problemă şi de fapt au ridicat-o la JAI-ul din martie'', (Radu Stroe, 24 aprilie 2013, Agerpres)

Soluţia ministrului Radu Stroe nu e decât parţial convenabilă pentru ţările vestice, căci s-ar putea descoperi că solicitanţii de ajutor social sunt cu adevărat foarte săraci. Dar în concepţia politicienilor occidentali nici aceste solicitări nu mai pot fi multă vreme acceptate, deoarece ar eroda sistemele sociale care funcţionează în prezent.

Problema este mai complicată decât pare, căci antrenează nu doar resurse, ci şi o concepţie despre cetăţenia europeană. Aşa cum s-a observat de multe ori, românii care circulă prin diferite ţări occidentale sunt numiţi „migranţi” cu toate că ei sunt cetăţeni ai unei ţări membre. Denumirea de „migranţi” este cu totul incorectă în cadrul juridic european, dar ea nu poate fi reprimată, din cel puţin două motive.

În primul rând pentru că ea este spontană şi se bazează pe percepţia publică. Aşa cum au arătat anumite studii sociologice, la care ne-am mai referit în trecut, românul care caută de lucru este asemuit mai curând cu migrantul din afara UE decât cu un călător din spaţiul comunitar.

În al doilea rând, oficialităţile au interesul să preia acest termen, căci le permite să abordeze subiectul unor restricţii. Este clar însă că atât percepţia publică cât şi abordările oficiale sunt subîntinse de o anumită concepţie asupra cetăţeniei care duce direct până la Kant. Fondatorii Uniunii Europene şi ţările bogate ale occidentului european au gândit libertatea de circulaţie într-o Europă relativ omogenă, care, teoretic, nu punea problema situaţiilor-limită ale săracilor absorbiţi de promisiunea unei prosperităţi nesperate. Or, Kant a cărui influenţă intelectuală pare să fie pe mai departe covârşitoare, în ciuda mutaţiilor în gândirea politică a societăţilor occidentale, definea cetăţeanul ca fiind persoana care deţine „calitatea de a fi propriul său stăpân, prin urmare de a poseda anumite proprietăţi (înţelegând prin acest termen orice pricepere, meserie, talent artistic sau ştiinţă) de natură să-i permită să se întreţină”.

Este adevărat că filosoful din secolul al XVIII-lea avea o înţelegere restrictivă asupra condiţiei de cetăţean din care „servitorul domestic”, „băiatul de prăvălie” sau „zilierul” nu făceau parte, dar, dacă luăm doar prima parte a definiţiei sale şi o resemnificăm în contextul epocii noastre, obţinem definiţia implicită a cetăţeniei care se afirmă cu tot mai multă tărie la nivelul Uniunii Europene. Sau, mai simplu spus, o persoană care nu este din diverse motive capabilă să-şi câştige existenţa în UK, Germania, Olanda şamd, printr-o activitate legală recunoscută, nu ar trebui să beneficieze de drepturile sociale care derivă din libera circulaţie. Noţiunea de „turism social”, inventată în Marea Britanie, dar preluată şi pe continent, se referă la aceia care nu întrunesc toate condiţiile „cetăţeniei europene” în sensul kantian actualizat. Romii, cel puţin, ar părea că se găsesc în această situaţie, chiar şi atunci când depun unele străduinţe.

Întrebarea, de o maximă gravitate, este aceasta: ar trebui România şi Bulgaria (sau oricare alt stat pus în situaţii similare), să consimtă, împlicit, la această idee mai generală privind condiţia de cetăţean european, sau, dimpotrivă, ar trebui să o combată, cerând insistent ţărilor vestice să-şi revizuiască concepţiile?

Aparent România nu intră în polemică directă cu purtătorii de cuvânt ai gândirii occidentale. Oficialii români neagă în declaraţiile lor publice existenţa unei probleme reale, iar atunci când recunosc că ea există o minimalizează, considerând că e vorba de excepţii uşor de administrat. Dar procedând în felul acesta ei dau impresia că pledează pentru o lărgire a ideii de cetăţean european, una care ar săpa la temeile unei societăţi cumpătate şi bine organizate. De aici se trage probabil starea aceasta de dialog al surzilor şi incomfortul reciproc din toare reuniunile pe această temă.