Izolați la frontieră

Ziaristul își începe călătoria din orașul românesc Iași, unde moldovenii merg la „Palas Mall“ să facă cumpărături. „Chiar la intrarea în acesta se află un schimb valutar unde oamenii de peste Prut pot să își schimbe valuta. Legătura dintre țări se face prin intermediul așa ziselor 'Microbuze', care circulă regulat și care te duc în satele moldovenești parcă venite din trecut și în care nu există încă simțul proprietății private. Rațele, gâștele, găinile, caii, vacile sunt lăsate libere în lunca râului, iar acest teritoriu nu este îngrădit. Nu departe, pe un deal, se vede un sat, cu case mici și sărace, iar din când în când, câte o vilă luxoasă“, scrie ziaristul.

Un confort minim

Călătoria continuă. Frontiera de trecere a UE nu este una frapantă: sunt câteva benzi pentru autoturisme, camioane, un punct de cotrol al bagajului și al pașapoartelor. „Noi trecem podul de peste Prut și părăsim Uniunea Europeană – dar nu Europa cu problemele sale. Funcționarii și ofițerii moldoveni sunt îmbrăcați în pulovere albastre casual și pantaloni de aceeași nuanță. De noi se apropie un polițist în uniformă care amintește de timpurile sovietice cu un chipiu mare pe cap. Controlul bagajelor este minuțios. Un tânăr mănâncă o gumă de mestecat, iar altul nervos și agitat sună de pe diferite telefoane mobile. Polițiștii opresc toate autobuzele și avertizează șoferii și pasagerii să nu folosească, data viitoare, transportul public pentru 'business' și în scopuri de contrabandă“, scrie Neue Zürcher Zeitung.

Drumul, de la frontiera EU spre capitala Republicii Moldova, Chișinău, a durat patru ore. Calitatea şoselelor moldovenești la fel lasă de dorit: sunt bune, dar pline de un mozaic de pete de asfalt, ce arată că găurile au fost recent reparate. Satele și orașele mici sunt poate mai puțin elegante decât cele din România. Dar, peste tot se vede efortul moldovenilor de a-și realiza confortul cu banii obținuți din străinătate. Există, de asemenea, și panouri pe marginea drumului cu mulţumiri „poporului american“ pentru ajutorul în construcția sistemelor de irigare.

„Chișinăul se vede din depărtare. Orașul cu case înalte se situează pe șapte coline. Trecând pe ulițile înguste ajungem într-o piață uriașă, lângă care se află și autogara centrală. Halele cu carne, pește, legume, fructe sunt înconjurate de un labirint de tarabe cu comercianți, care te duce imediat cu gândul la Orient. Chiar și mult după prăbușirea imperiului sovietic, comerțul cu amănuntul dintre Asia și Europa se pare că a supravițuit“, spune Markus Bauer.

Ziarul trece în revistă și istoria Chișinăului, care a fost centrul provinciei rusești Basarabia și care a fost cucerită de kneazul Potemkin pentru Ecaterina a II-a de la sultanul otoman. Anterior acest teritoriu aparținea statului moldovenesc medieval. Tot aici a fost trimis în exil celebrul poet rus Pușkin, iar țara a devenit multiculturală după ce, la sfârșitul secolului al XIX-lea, s-au stabilit în regiune evrei, bulgari, ucraineni, turci ortodocși pe nume „găgăuzi“, dar și nemți care au venit din regiunea Württemberg și Baden. Ei s-au oprit aici din drumul lor spre Caucaz și au fondat sate, cum ar fi Friedenstal sau Gnadenfeld. Germanii au rămas până în 1940 când, ca urmare a pactului dintre Stalin și Hitler, ei s-au mutat în teritoriile ocupate din Polonia. Cel mai cunoscut dintre ei a fost Karl Schmidt, care a fost timp de 25 de ani primarul Chișinăului. În acest an, lângă Filarmonica din capitală, vicepreședintele Bundestagului german, Ulla Schmidt, a dezvelit un monument în memoria sa. Primarul Schmidt a modernizat simțitor orașul de atunci și a demisionat în semn de protest după pogroamele împotriva evreilor din 1903. Pe bulevardul central Ștefan cel Mare se află și acum una din frumusețile arhitecturale din perioada în care Schmidt a condus destinele oraşului – clădirea actuală a primăriei din Chișinău, proiectată de prietenul fostului primar, arhitectul italian Alexandru Bernardazzi.

„Nu departe de casa în care a locuit Karl Schmidt se află un subsol întunecat. Doar posterele și afișele de pe pereți indică faptul că aici se află intrarea în teatrul 'Spălătorie'. Fondatoarea acestuia este regizoarea-dramaturg Nicoleta Esinenco, cea care a scandalizat lumea culturală cu celebrul ei roman „Fuck You Eu.ro.Pa!“, în care a criticat dur prezentul și trecutul politic al țării. Recent, ea a mai făcut furori cu o nouă piesă „Liniștitul (pentru că a fost uitat) Holocaust“. O piesă despre prigonirile evreilor din timpul celui de al doilea Război Mondial. Într-un alt poem fascinant - „Odessa Transfer“ - își amintește despre copilăria în perioada sovietică și o călătorie spre bazarul din Odesa“, mai citim în cotidianul elveţian de limbă germană.

Priveliști periculoase

Datorită circumstanțelor istorice, cei aproape 700.000 de locuitori ai metropolei trăiesc într-o societate juxtapusă, predominant fiind un amestec dintre limbile română și rusă. Orientările sociale sunt la fel împărțite. De la obținerea independenței, în 1992, au avut loc dezbateri dure cu privire la dominația culturală, care au făcut să apară, la doar câteva sute de kilometri, un război geostrategic. "Brusc, cu câteva săptămâni în urmă, Uniunea Europeană și-a propus să 'descopere' Moldova (asta după ce nu a reușit pe parcursul a douăzeci de ani)".

„Aici, la capătul frontierei, parcă totul a încremenit. Totul este diferit. Toți sunt separați, dar trăiesc până astăzi împreună. Cu adevărat este o constelație europeană, dar aceasta o face și periculoasă. O problemă ce ține de viitorul țării. La mai puțin de 50 de kilometri se află Transnistria. O regiune separatistă care vrea să se rupă de Moldova și să-și făurească un viitor luminos propriu. Un viitor pe care unii vor să îl oprească cu orice mijloc. Ziarele de la Chișinău relatează că în Comrat, capitala autonomiei găgăuze unde limba de bază e rusa, un adolescent, care a învățat în Rusia să facă bombe și cocktailuri Molotov, evident, pentru a le folosi în Moldova, a fost condamnat. De asemnea, zvonurile din Transnistria și de la frontiera cu Ucraina, fac ca perspectivele privind viitorul țării să fie și mai periculoase. Aici, dar și mai departe se aud focuri de armă de la frontiera de est“, mai scrie Neue Zürcher Zeitung.

Condus de un ghid pe nume Alexandru, ziaristul îşi continuă călătoria prin centrul capitalei. De la zonele rezidenților diplomatici, prin cartierele studențești cu case mici și cafenele renovate, spre magazinul fabricii de vinuri Cricova. După aceea ajunge la Muzeul Zemstvei, în care se află exponate stranii și neluminate şi care, la o privire mai atentă, par să fie obiecte de artă. Ușile mari duc într-o ogradă încăpătoare și plină de verdeață, renovată parțial de tinerii cu inițiativă din Chișinău.

„Alexandru, care este vorbitor de limbă rusă, face un ghidaj în engleză prin atelierele pictorilor și muzicienilor, ateliere de ceramică și un studiou Yoga, ai cărui pereți sunt acoperiţi de covoare și textile. „Art-Labyrinth“ este o enclavă alternativă a imaginației și libertății, prezentă peste tot în oraș. La despărțire, Alexandru ne spune că orașul Chișinău și-a înbunătățit situația materială în ultimii ani, dar aceasta îl interesează puțin – crucial, pentru el, rămâne spiritualitatea. În Chișinău, Europa trebuie să învețe și să accepte ambivalența frontierelor sale“, conchide ziaristul.