1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Iniţiativă pe internet împotriva propagandei IS

Sven Pöhle / Ioachim Alexandru20 august 2014

Un film postat pe internet arată prezumtiva decapitare a unui fotograf american. Făptaşii sunt luptători ai grupării radicale sunite Statul Islamic (IS).

https://p.dw.com/p/1CyDN
Imagine: picture alliance/abaca

Sub titlul "A Message to America" (un mesaj către America), un film de cinci minute îl arată pe jurnalistul James Foley stând în genunchi în nisipul deşertului irakian. În spatele lui se află prezumtivul său călău, un luptător mascat al IS. Gruparea teroristă Statul Islamic IS (fostă ISIS), l-a decapitat potrivit propriilor afirmaţii, pe fotograful american, din răzbunare pentru raidurile americane. Autenticitatea filmului nu a fost pentru moment confirmată oficial.

Iniţiativă de contracarare

Imediat după postarea filmului, marţi seară, a şi început o campanie de contracarare a propagandei IS. Concret, numeroşi useri au apelat la boicotarea filmului şi a tuturor materialelor postate în spaţiul virtual de IS. Iniţiativa a fost aparent demarată de o femeie al cărei nume pe twitter este @LibyaLiberty. Ea a scris: "Limitaţi aria sa de răspândire. Turnaţi apă pe aceste flăcări". Şi Wajahat Ali, jurnalist la Al-Jazeera, a cerut pe twitter: "Nu răspândiţi filmul IS cu decapitarea ziaristului #jamesfoley#. Ei asta vor - nu le daţi această satisfacţie". La rândul său, userul "Rabia" consideră că execuţiile publice sunt un anacronism desprins din Evul Mediu.

Elise Abott, în schimb, corespondentă a CNN, se întreabă dacă nu cumva este mai indicat să se atragă atenţia asupra grozăviilor pe care le comit luptătorii IS.

Strategia IS: propagandă prin intermediul reţelelor de socializare

Gruparea teroristă IS foloseşte în mod special reţelele de socializare ca platformă de propagandă. Prin acestea răspândeşte frecvent filme, fotografii şi informaţii legate de ofensiva sa brutală din nordul Irakului. Ţelul ofensivei propagandistice este îmbărbătarea susţinătorilor şi intimidarea adversarilor.

Filmul cu prezumtiva decapitare a fost postat de terorişti pe platforma youtube, cu link pe twitter. Între timp, administratorii youtube au retras filmul din internet. În plus, şeful reţelei twitter, Dick Costolo, a anunţat că vor fi blocate toate conturile care răspândesc filmul în cauză.

Totuşi, până când reacţionează administratorii platformelor de genul youtube sau twitter trece de regulă ceva timp. În acest interval, ele se răspândesc de mii de ori, iar administratorii nu pot face mare lucru împotrivă. Userii da.