1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Industria germană a cărnii: viaţa grea a lucrătorilor din răsăritul Europei

Godehard Wexerer / Ioachim Alexandru24 iunie 2014

7 euro şi 75 de cenţi. Acesta va fi de la 1 iulie câştigul minim pe oră pentru toţi cei care lucrează în industria germană a cărnii. Dar cine garantează că noua lege va fi aplicată?

https://p.dw.com/p/1CPHp
Imagine: picture-alliance/dpa

Daniela Reim este una din colaboratorele Centrului de Consiliere pentru angajaţi mobili din Oldenburg. Este originară din România şi s-a stabilit în Germania cu 14 ani în urmă, prin căsătorie cu un german. Aşa se explică şi numele ei de familie. Povesteşte pentru DW că a fost sunată de un român care are nevoie de ajutor. I-a povestit disperat că a fost la poliţie pentru nedreptatea care i s-a făcut, că vrea să depună plângere şi să plece înapoi în România. Dar îi lipsesc banii pentru biletul de întoarcere cu autocarul.

Organizaţia de binefacere Caritas, a Bisericii Romano-Catolice, se oferă să plătească costul biletului, prin mijlocirea Danielei Reim. Cu problema transportului rezolvată, românca se duce să se întâlnească cu muncitorul care a sunat-o. Îl întâlneşte într-un centru pentru oameni fără adăpost la marginea oraşului Vechta, landul Saxonia, unde este concentrată o mare parte din industria germană a cărnii. Clădirea este părăginită, jaluzelele sunt coborâte.

Românul, în vârstă de 40 de ani, îşi face apariţia. Este neîngrijit şi îmbrăcat modest. Mulţumeşte, jenat că a ajuns în situaţia să ceară ajutor, pentru banii de bilet şi îşi povesteşte păţania. A fost intermediat sezonier pentru a repara euro-paleţi. Pentru fiecare bucată reparată era plătit cu 35 de cenţi. Reuşea să repare aproximativ 200 pe zi, deci era plătit cu 60 de euro pentru zece ore de muncă. Angajatorul îi reţinea însă 150 de euro pe lună pentru locul în care dormea. Alţi 110 euro i-au fost reţinuţi pentru biletul de autocar spre Germania.

Muncitorul spune că nu mai are de aşteptat nimic de la firma care l-a intermediat. Nu a muncit tot timpul cât a fost acolo pentru că nu i s-a dat mereu de lucru, iar după ce i se scad cheltuielile de chirie, transport ş.a., nu mai rămâne cu mare lucru.

Daniela Reim, împreună cu alţi membri ai Centrului de Consiliere din Oldenburg
Daniela Reim, împreună cu alţi membri ai Centrului de Consiliere din OldenburgImagine: Arbeit und Leben Niedersachsen

Este doar unul din numeroasele cazuri de muncitori exploataţi la sânge, veniţi din Europa de Est, fără cunoştinţe de limbă germană şi aflaţi astfel la cheremul unor dubioase firme de intermediere. Problema aceasta ar fi însă rezolvată din start dacă muncitorii ar cere direct de lucru abatoarelor şi fabricilor de procesare a cărnii. Românii, de exemplu, au acest drept, de la începutul anului, în cadrul libertăţii de mişcare a forţei de muncă în interiorul UE.

Bineînţeles că industria cărnii şi firmele de intermediere nu vor să renunţe la sistemul încetăţenit în anii din urmă, fiindcă muncitorii din Europa de Est lucrează în aceste condiţii mult mai ieftin decât angajaţii germani.

Cu toate acestea, în curând vor avea loc transformări radicale, asigură Mathias Brümer, lider de sindicat în regiunea Oldenburg. El a evidenţiat: "După 10 ani de eforturi, vom trece la o grilă tarifară care prevede şi un salariu minim. Intră în vigoare de la 1 iulie. Salariul minim va fi la început de 7,75 de euro pe oră, urmând să crească până la finele anului 2016 la 8,75 de euro. Ne aşteptăm ca acordul tarifar să intre în vigoare la 1 iulie dar abia după aceea va începe cu adevărat munca noastră, de control a respectării sale. Pentru moment, îi informăm pe muncitori despre drepturile lor şi aşteptăm până în august, când vor apărea primele ştate de plată".

După ce partenerii sociali dintr-o branşă s-au înţeles asupra salariului minim, intră în vogoare automat legea de transfer a forţei de muncă. Aceasta garantează salarii corecte, asigurare de sănătate, concediu plătit, obligativitatea unei evidenţe a tuturor lucrătorilor şi respectarea unui program minim de odihnă. Responsabil pentru nesocotirea acestor prevederi este angajatorul, deci abatorul, dacă se poate dovedi că a ştiut de neregulile existente.

"Aceste schimbări erau imperios necesare", spune liderul de sindicat Brümmer. "Dacă privim retrospectiv, industria cărnii din Germania a ajuns într-o stare deplorabilă. Renumele ei este compromis. Prin scandalurile privind calitatea produselor sale, dar şi prin faptul că nu s-a preocupat mai de loc de condiţiile sociale ale lucrătorilor", a adăugat el.

După întâlnirea cu liderul de sindicat, ziua de lucru a Danielei Reim se încheie. A doua zi o va lua însă de la capăt, în încercarea de a-i ajuta pe oamenii din răsăritul Europei, care au venit cu bună credinţă în Germania spre a câştiga prin muncă cinstită bani frumoşi, dar care şi-au văzut înşelate aşteptările.