1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Idioţii utili şi servilismul presei libere

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti22 septembrie 2014

Un cunoscut realizator de televiziune (Robert Turcescu, B1TV) a mărturisit că este ofiţer acoperit al unui serviciu de informaţii. Concluzia firească este evidentă, deşi puţini vorbesc despre ea.

https://p.dw.com/p/1DGiC
Imagine: Fotolia/Brian Jackson

Este stranie mentalitatea de populaţie captivă pe care o manifestă presa românească. Cu foarte puţine excepţii, ziariştii care s-au exprimat în ultimele zile au dat de înţeles că nu văd nimic anormal în practica infiltrării şi că admit acest lucru ca pe un serviciu patriotic. Se neglijează însă că ”patriotismul”, aşa cum s-a văzut prea limpede în cazul ziaristului de la B1TV, primeşte interpretările cele mai părtinitoare şi că opţiunile politice personale pretind, în mod ilicit, că ar privi chestiuni de siguranţă a statului. Anomalia fără egal este că un ofiţer al unui serviciu de informaţii face o stridentă politică partizană căutând să distorsioneze formarea liberă a opţiunilor electorale. Or, în acest caz, serviciile de informaţii încalcă în mod grav legile şi Constituţia, căci ele nu au dreptul să facă politică.

Unul dintre directorii serviciilor de informaţii comunicase la un moment dat că există ofiţeri acoperiţi în rândurile presei. De aici, unii au dedus că situaţia este legală şi, prin urmare, că ar fi chiar legitimă. În realitate lucrurile nu stau deloc aşa. Serviciile profită de un vid legal şi îşi infiltrează agenţii peste tot acolo unde nu există interdicţii legale explicite. Cu alte cuvinte, ceea ce nu este interzis, este permis. Dar judecând lucrurile în spiritul Constituţiei, este interzis să faci politică nu doar în modalităţi manifeste, ci şi în chipuri disimulate. Un agent-ziarist care realizează o emisiune de televiziune cu o audienţă semnificativă, militând fără perdea în favoarea unui om politic sau împotriva altuia, încalcă regulile democraţiei liberale.

Cineva spunea că ziaristul care s-a autodenunţat ar trebui, de fapt, preţuit căci, ”el a fost ofiţerul Armatei, nu al Poliţiei mafiote!”. De aici se poate prea bine înţelege că, în România, Armata şi Poliţia fac politică şi se înfruntă, în secret, căutând să influenţeze opinia publică prin intermediul propriilor ofiţeri strecuraţi în presă. Şi din păcate se poate să fie chiar aşa, iar presa acceptă acest lucru ca pe un fapt firesc. Dar ofiţerii insinuaţi printre ziarişti nu se mai mulţumesc să pledeze, de exemplu, pentru creşterea bugetului Apărării, exaltând pericolul rusesc, ci fac şi campanie electorală în favoarea unor politicieni afiliaţi, pesemne, aceloraşi partide secrete. Să înţelegem de aici că Armata ţine cu Băsescu (şi cu succesorii posibili) iar Poliţia (sau alte instituţii) cu Ponta? S-ar putea, dar este o imagine înfricoşătoare a aşa-numitei democraţii româneşti. Dar cu cine ţin SRI sau SIE? Şi care sunt agenţii lor acoperiţi? Vedeţi că lucrurile se complică şi tabloul devine din ce în ce mai negru.

Din momentul în care presa a permis infiltrarea unor agenţi în rândurile ei - şi nu doar că a îngăduit acest lucru, dar tinde să-l şi legitimeze, - nu mai există niciun fel de dezbatere libreră în societate. Întregul discurs public este denaturat.

Cine sunt aceia care legitimează prezenţa ofiţerilor acoperiţi în presă? În primul rând ofiţerii ei înşişi, dacă au curajul şi, adesea, îl au. În al doilea rând, idioţii utili, care vorbesc despre patriotismul agenţilor şi despre nevoile siguranţei naţionale chiar şi atunci când e vorba de politica grupurilor mici şi de rivalităţi personale. Ei nu par să priceapă că presa în întregul ei încetează să mai fie liberă şi că este cucerită din interior prin anihilarea oricărui instinct de independenţă. Ei îşi deleagă practic funcţia reflexivă, predându-se altora fără să mai gândească.

Sunt multe motive pentru care ziariştii devin idioţii utili ai serviciilor de informaţii. Unul dintre ele este complexul propriei ignoranţe şi al propriei iresponsabilităţi. Or, faptul de a se arăta respectuoşi faţă de temele ”siguranţei naţionale” îi face să pară gravi şi mai bine informaţi.

În orice caz, serviciile de informaţii încalcă grav Constituţia, nu atât prin infiltararea ca atare, cât prin faptul că se implică în modul cel mai direct în politica partizană şi în campaniile electorale. În loc să fie discreţi şi să-şi urmărească obiectivele definite prin lege, agenţii acoperiţi fac cariere flamboaiante şi dirijează campanii politice agresive. Dar ţinând seama de lipsa anticorpilor din societatea românească, nu există, se pare, decât un singur remediu şi anume adoptarea unei interdicţii legale explicite. Pur şi simplu va trebui să se interzică oricărui ofiţer de informaţii să activeze în rândurile presei. În definitiv, nimic nu este mai transparent şi mai lipsit de ascunzişuri decât presa, care nu are alt scop mai înalt decât să publice tot ceea ce ştie. Situaţia aceasta în care serviciile de informaţii, prin intermediul agenţilor lor disimulaţi, tind să conducă întreaga presă, dictând campaniile şi orientând curentele de opinie este cu totul inadmisibilă.