Hollande, obligat să reformeze Franţa

Pieţele financiare nu au părut impresionate. "Sunt multe ţări care şi-au pierdut ratingul AAA. Nici Statele Unite nu-l mai au dar se pot liniştite refinanţa pe mai departe", a comentat Jörg Krämer, economist-şef la Commerzbank. În al doilea rând, Banca Centrală Europeană este pregătită să intervină în situaţii extreme, pentru a păstra stabilitatea monedei unice. "Din aceste motive nu sunt îngrijoraţi investitorii", a punctat Krämer, într-o discuţie cu reporterii Deutschen Welle.

Până acum, Franţa este, alături de Germania, unul dintre beneficiarii crizei, bucurându-se de credite cu dobânzi istoric minime. Cu toate acestea, mesajul transmis de retrogradarea Moody's e cât se poate de limpede, în opinia lui Claire Demesmay, de la Societatea Germană pentru Politică Externă: "François Hollande stă cu spatele la zid şi nu are altă opţiune decât reforma statului francez".

O economie necompetitivă

Reformele structurale care să ridice competitivitatea Franţei sunt un demers pe care nu l-a reuşit, în ultimii 20 de ani, nici una dintre guvernările ce s-au succedat la Paris. Au contraire: binefacerile sociale au fost intens subvenţionate, inclusiv introducerea, în urmă cu 12 ani, a săptămânii de lucru de 35 de ore, cea mai scurtă din Europa. Pentru comparaţie: anual, un german lucrează în medie şase săptămâni mai mult decât un francez.

Economia franceză are, însă, şi alte defecte. Salariul minim reprezintă aproape jumătate din salariul mediu, consecinţa fiind distrugerea unui segment consistent din oferta de locuri de muncă. "Aceasta explică în bună măsură şomajul din Franţa", este de părere Krämer. Ca să menţinem comparaţia anterioară: şomajul de 11% din Franţa reprezintă dublul cotei înregistrate în Germania. Industria a fost cea care a tăiat cel mai masiv locuri de muncă; conform statisticilor UE, 750.000 de poziţii, în ultimii 10 ani. Consecinţa: aportul industriei la eficienţa economică a Franţei a ajuns la 12,5% (jumătate faţă de cât indică statisticile în Germania).

Mamuţii şi piticii

Cu excepţia câtorva concerne cu importanţă globală, excesiv de reglementata economie a Franţei este o mare înghesuială de mici antreprize cu până la cel mult 50 de angajaţi. Nici nu e de mirare că mulţi dintre francezi privesc cu jind către energica economie germană, orientată spre inovaţie şi, prin urmare, mereu în topul interesului pieţelor. Dar, dacă firmele franceze sunt mici, compensează, în schimb, mamuţii financiari. Bilanţul celei mai mari bănci, BNP Paribas, reprezenta, la sfârşitul anului trecut, 90% din PIB-ul Franţei. Prezenţa semnificativă a acestui gigant în sudul turbulent al Europei face din Franţa o posibilă victimă a oricăror nelinişti de pe pieţele financiare.

În fine, şi în ce priveşte datoria publică, Franţa stă mai puţin fericit decât Germania iar pentru 2012, deficitul bugetar al Parisului va rămâne peste pragul convenit de trei procente din PIB, dar, comentează Jörg Krämer, ar fi greşit să vorbim despre următorul enfant-problème al zonei euro: "Franţa este doar un izvor de nesiguranţă; problemele mari vin, însă, dinspre Spania şi, mai ales, Italia".

Există, de fapt, parametri macroeconomici care îl confirmă pe economistul german: Franţa a fost, în prima jumătate a anului, cea de-a patra destinaţie preferată a investitorilor, rămâne cea de-a cincea economie a lumii şi cel de-al şaselea exportator, în primul rând graţie acelor mari companii prezente pe tot mapamondul. La aceasta, enumără Claire Demesmay, se adaugă şi perspectiva demografică, avantajoasă pentru creştere economică precum şi costurile energetice mai reduse decât în restul Europei, graţie resurselor nucleare.

Hollande, crede Demesmay, ar fi identificat problemele ţării şi chiar ar fi întreprins primii paşi în direcţia rezolvării acestora: "Metoda sa este parcurgerea traseului reformist fără brutalizarea populaţiei. Pariază că pieţele financiare vor fi liniştite iar dobânzile vor rămâne mici pentru Franţa". Ar putea fi, însă, un pariu riscant.