Harta tragediei

Într-adevăr, de ce atâţia oameni cu pasiuni ecologice sau îndrăgostiţi de peisaj au rămas indiferenţi la o catastrofă mai mare decât Roşia Montana? Nu cumva pentru că raţiunile lor adevărate sunt altele? Nu cumva pentru că sunt subiecţii unei simple pulsiuni imitative (vezi fascinaţia occupy sau indignados) sau pentru că dau expresie unui oportunism politic?

Răspunsul e dezamăgitor de simplu. Dacă guvernul ar fi trimis în parlament un proiect de lege prin care suprafeţe întinse de pădure erau concesionate unei companii private în scopul tăierii lor cu un profit minim pentru statul român şi în paguba proprietarilor de terenuri, atunci putem presupune că ar fi ieşit în stradă de zece ori mai multe persoane. Dacă proiectul de lege ar fi prevăzut procedura exproprierii silite în scop de utilitate publică şi, în plus, ar fi oferit companiei posibilitatea de a depozita materiale toxice pe terenurile defrişate, dacă, odată cu pădurile, ar fi fost demolate satele mici cuprinse între întinderile silvice care pretindeau, din raţiuni de eficienţă, să fie continue, atunci cu siguranţă că destui oameni s-ar fi revoltat, ar fi redactat apeluri, ar fi scris articole şi ar fi ieşit duminica la manifestaţie.

Iar oamenii aceştia ar fi fost, la fel ca astăzi, foarte diferiţi, exprimând de multe ori idei de-a dreptul contradictorii. Libertarieni şi comunişti, ecologişti şi tradiţionalişti creştini ar fi fost împreună într-un amestec aproape neverosimil. Dar este în logica acestor manifestări ca ideile tari şi poziţiile ireductibile să fie lăsate în planul al doilea. La fel se întâmplă şi în politică: UMP-ul francez mai profita cândva la locale de voturile Frontului Naţional, socialiştii făceau asocieri cu comuniştii, Traian Băsescu câştiga alegerile cu voturile UDMR şi PRM şamd. Aceste asocieri, deşi blamate de ideologii de partid, reprezintă chiar temeiurile vieţii republicane. Dacă am cere unei manifestaţii să fie omogenă şi pură ideologic, ar trebui să cerem şi candidaţilor în alegeri să refuze voturile care sosesc din zone politice diferite. La limită, ar fi imposibil să se mai agrege ceva pe scena socială şi am asista la o perfectă atomizare a purităţilor de caracter sau de doctrină. Capacitatea oamenilor de a manifesta împreună în pofida diferenţelor nu este un defect, ci, dimpotrivă, o formă de maturitate republicană.

Admiţând, de asemenea, că lemnul rezultat din proiectul marii exploatări ar urma să fie vândut statului român în scopul iniţierii unor construcţii publice (podeţe de lemn, garduri decorative în stilistică rural-naţională şamd), atunci cu siguranţă că s-ar auzi destule proteste. Dacă pe marile posturi de televiziune s-ar face neîntrerupt reclamă la tăietorii de lemne, cu concerte de drujbe în piese atonale, într-un târziu CNA-ul ar institui poate restricţii de difuzare. Şi nu ar trebui să ne îndoim că, dacă articolele anti exploatare ar fi cenzurate, s-ar crea un front comun al presei libere de toate orientările.

Ce este mai important am lăsat la urmă. Defrişările din ultimii ani sunt dezastruoase, dar ele s-au produs treptat, fără ca cineva să le poată prevedea întinderea. Chiar dacă legile permisive şi corupţia erau cunoscute, nimeni nu ar fi putut anticipa amploarea fenomenului care ţine de atâtea împrejurări şi de voinţa atâtor persoane.

Nu poţi întreba de ce nu au ieşit românii în stradă când s-au tăiat pădurile, pentru că acest lucru s-a întâmplat puţin câte puţin, în cantităţi care păreau tolerabile. Dezastrul defrişării e un adevăr retrospectiv. Nu a existat niciun plan şi nimeni nu putea prezenta harta proiectului, aşa cum se petrece acum la Roşia Montana.

A lipsit în cazul pădurilor perspectiva de ansamblu şi, prin urmare, a lispit şocul pe care îl resimţi când percepi, într-o singură imagine, amploarea tragediei. În fiecare an mor mai mulţi oameni în accidente de automobil decât în accidente aviatice şi cu toate acestea prăbuşirea unei aeronave provoacă emoţii greu de comparat. Accidentele mortale, copleşitoare ca număr şi diversitate, au rămas de atâtea ori anonime, dar scufundarea Titanicului a cutremurat lumea ca o tragedie inegalabilă.