1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Harms: UE a ieşit întărită în urma crizei din Crimeea

Bernd Riegert / VD22 martie 2014

Rebecca Harms, şefa grupului Verzilor din Bundestag a acordat un interviu DW. Harms, care a călătorit în Ucraina în timul protestelor din această ţară, cunoaşte de ani buni politicienii ucraineni.

https://p.dw.com/p/1BUK4
Imagine: DW/L. Frey

DW: Doamnă Harms, credeţi că UE transmite Rusiei mesajele corecte, care se impun în aceast moment?

RH: Cred că UE, preşedinţii şi şefii de guvern din ţările membre au devenit mai puternici în urma acestui summit. De ce? Pentru că au decis împreună să transmită un semnal ferm atât Kievului, cât şi lui Putin.

DW: Spuneţi, deci, că Europa a devenit mai puternică în urma summitului. De ce?

RH: Se întâmplă des ca situaţiile de criză să ne înveţe anumite lecţii. Or, Ucraina şi Crimeea, unde situaţia s-a tensionat, au învăţat preşedinţii şi şefii de guverne din UE să îşi amintească de valorile şi punctele lor forte. Decizia favorabilă Ucrainei, acordului de asociere cu aceasta şi ajutorului economic destinat ţării este una corectă! Sunt măsuri corecte faţă de Ucraina şi importante pentru siguranţa şi pacea pe acest continent.

DW: Nu este, oare, legitimată anexarea Crimeei de către Rusia prin afirmaţia conform căreia restul Ucrainei aparţine acum Occidentului, iar peninsula Crimeea, Rusiei?

RH: Invazia rusă în Crimeea şi anexarea acesteia nu trebuie legitimate, însă nici nu trebuie începută acum o luptă greşită. Impresia mea este că europenii trebuie să transmită un mesaj ferm că doresc garantarea dreptului ucrainenilor la autodeterminare. Cu ajutorul mijloacelor de tip "soft power" pe care le considerăm potrivite ca europeni ai secolului 21, ne vom implica în apărarea ucrainenilor, dacă Rusia va continua să modifice graniţe.

DW: Credeţi că Rusia, respectiv preşedintele Putin sunt impresionaţi de această abordare a Europei sau mai degrabă îi amuză pe liderii de la Kremlin?

RH: Dacă europenii vor înăspri sancţiunile şi, după cum se pare, vor pune sub semnul întrebării şi relaţiile economice cu Rusia, aceste lucruri vor avea ecou la Kremlin. Economia lui Putin nu funcţionează prea bine momentan. Dependenţele pe acest continent nu sunt unilaterale, dimpotrivă. Nici nu se pot imagina un Putin şi a lui Rusie, lipsiţi de facturile enorme pe care le plătim noi pentru gaz, petrol şi cărbune.

DW: Aveţi multe cunoştinţe în Ucraina. Cum vede lumea de acolo această situaţie? A sosit ajutorul economic european suficient de rapid?

RH: În Ucraina este absolut clar că oamenii consideră reacţiile UE întârziate şi încete. Procesul de apropiere de Europa este unul pe alocuri amar. Pe de altă parte, cred că apropierea reciprocă este importantă pentru ambele părţi. Acum, tot ce contează este să sprijinim guvernul Iaţeniuk. Trebuie să avem grijă ca ucrainenii să poată vota în luna mai şi să-i apărăm de alte gesturi ale Rusiei.