Guerilă împotriva legii electorale

Senatorul Remus Cernea a lansat o mare provocare pentru sistemul electoral din România. El a contestat la Tribunalul Bucureşti candidaturile tuturor partidelor argumentând că listele de semnături ar conţine falsuri nedepistate. În contestaţia adresată Justiţiei se arată că: ”Deşi candidaţii au depus liste de susţinători, acestea nu au fost verificate pe fond de către Biroul Electoral Central. Din deciziile BEC de acceptare/respingere a candidaturilor înregistrate, reiese faptul că au verificat doar condiţiile de formă, nu şi cele de fond”.

Indiferent de sentinţa Tribunalului, contestaţia aceasta are meritul că atrage atenţia asupra caracterului inaplicabil al legii electorale. Să pretinzi unui independent 100.000 de semnături este abuziv, după cum 200.000 de semnături pentru un partid este exagerat. Respectarea acestor condiţii formale se dovedeşte de fiecare dată extrem de dificilă şi nu este deloc sigur că partidele au strâns cu adevărat semnături unice. Căci aşa cum arătam într-o analiză anterioară (”Un sistem politic vetust”) legea electorală conţine şi un defect mai puţin discutat: interzice unui cetăţean să semneze două liste de susţinere pretinzându-i o singură opţiune. Or, dacă se descoperă aceeaşi semnătură pentru două sau mai multe partide, ea este invalidată. Cine să facă însă această verificare în cazul a 4-5 milioane de semnături pe suport de hârtie? BEC nu poate face decât un sondaj. Este uşor de văzut că în realitate legea este inaplicabilă. BEC, deşi este obligat de lege să verifice îndeplinirea condiţiilor de fond, pur şi simplu nu poate face acest lucru.

Remus Cernea susţine însă ceva mai grav: ”candidaţii, pentru a-şi atinge numărul necesar de susţinători prevăzuţi de lege (...), recurg la prezentarea unor liste de susţinători fictivi. Neverificarea pe fond din partea BEC înlesneşte înregistrarea frauduloasă a unor candidaturi”. În consecinţă el a solicitat BEC să-i permită analiza tuturor listelor de semnături şi, pentru că a primit un răspuns negativ, s-a adresat Tribunalului Bucureşti, cerând invalidarea tuturor candidaturilor.

Mulţi îl vor acuza pe Remus Cernea de insolenţă. Dar ei pierd din vedere că acţiunea acestuia nu este un atac la adresa partidelor sau a candidaţilor independenţi, ci o tentativă de a declanşa procesul de modificare a legii electorale. Creând o situaţie de criză, el obligă instituţiile să dea un răspuns şi să constate ele însele că nu pot respecta legea în litera ei.

El a mai reuşit o dată într-un mod asemănător. S-a prezentat la alegerile parţiale de mai multe ori, deşi legea îi interzicea candidatura, până când a obţinut o decizie favorabilă la Curtea Constituţională. Legea alegerilor parlamentare adoptată în 2008 (aşa-numitul sistem uninominal) interzicea partidelor care nu au câştigat niciun mandat şi independenţilor să candideze în alegerile parţiale. Era o nedreptate stridentă, introdusă în lege doar cu scopul de a salva proporţionalitatea reprezentării în cadrul unui sistem defectuos. Remus Cernea a provocat legea până când a reuşit să o modifice.

Recent guvernul Ponta a dat o ordonanţă de urgenţă prin care operează această modificare pe potriva deciziei CCR. Acest fapt permite participarea în alegerile parţiale şi a partidelor care au ratat intrarea în Parlament în 2012 sau a celor care s-au înfiinţat pe parcurs.

Există aşadar tactici prin care cetăţenii hotărâţi şi bine organizaţi pot provoca schimbări pe care partidele refuză să le facă. Remus Cernea a depus în Senat la începutul lunii februarie şi o iniţiativă legislativă privitoare la uşurarea modului de înfiinţare a partidelor, dar acolo nu pare să aibă nicio susţinere. El pare mai eficient în tactica de guerilă tipică ong-urilor.