1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Genopolitica în România

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti2 octombrie 2013

Sunt conduitele politice moştenite? Votează oare oamenii potrivit anumitor gene? Există un determinism ereditar al opţiunilor electorale?

https://p.dw.com/p/19sjk
Aristotel, filosoful grec care s-a referit la om ca "animal politic"
Aristotel, filosoful grec care s-a referit la om ca "animal politic"Imagine: picture-alliance / IMAGNO/Austrian Archives

Cu 5 ani în urmă cercetătorii americani James Fowler şi Christopher Dawes declanşau o mare polemică privind influenţa eredităţii asupra comportamentului politic. În studiul lor (“Genetic Variation in Political Participation”, publicat în The American Political Science Review), cercetătorii de la University of California, San Diego examinaseră voturile gemenilor identici şi acelea ale gemenilor diferiţi, trăgând concluzia că ereditatea ar putea avea o influenţă semnificativă. Ulterior cei doi cercetători au pus în evidenţă că participarea politică şi natura implicării electorale ar depinde de două gene cu rol bine determinat în reglarea serotoninei. Reacţiile au fost previzibile. Adversarii ”genopoliticii” au caracterizat aceste studii ca fiind nimic altceva decât corespondentul modern al frenologiei. Alţii mai moderaţi au acceptat că genele moştenite au un rol important în modelarea comportamentului nostru politic, dar că, pe de altă parte, este prea greu de separat influenţa eredităţii de cea a familiei şi a mediului social apropiat.

Cu toate aceste obiecţii, analiza genetică a politicii a cunoscut un neaşteptat avânt, producând mai multe studii extinse dincolo de spaţiul politic american. Astfel Peter K. Hatemi şi Rose McDermott  au studiat comportamentul politic a peste 12.000 de gemeni din 5 ţări diferite (Australia, Ungaria, Danemarca, Suedia şi SUA). Ei au trasat un grafic al tipurilor de influenţe punând în evidenţă ponderea factorului genetic, a mediului familial şi al conjuncturii sociale asupra conduitei politice a indivizilor (atitudini, ideologie, vot, politici publice). Pe scurt, din graficul lor reiese că ereditatea are o minimă influenţă în ce priveşte adeziunea la un partid politic sau altul, simţul datoriei civice sau al patriotismului, dar că influenţa ei devine semnificativă asupra înclinaţiilor ideologice cu tot ce implică ele. Cu alte cuvinte a fi de dreapta sau de stânga, a avea simpatii autoritariste sau liberale, a fi tradiţionalist sau progresist, ar ţine mult de enigmaticele trăsături moştenite.

Polemica care a captivat mediile intelectuale americane (vezi şi ecourile din The NewYork Times) nu are aceeaşi trecere în Europa aici unde propoziţia lui Aristotel ( «Omul este un animal social/politic» ) primeşte accente diferite, dar ea nu poate să ne lase cu totul indiferenţi. În orice caz, pentru mediul public românesc această investigaţie pare să fie cu  totul contra-indicată.

Lăsând deoparte orice judecată despre calitatea acestor cercetări şi despre concluziile lor, putem spune că iniţiererea unor cercetări similare în România este imposibilă. Să ne amintim de pildă de eşecul spectaculos pe care l-a înregistrat IRES în Republica Moldova atunci când a realizat exit poll-urile de la alegerile legislative. Metodele aplicate care se bazau pe anumite conduite ce păreau de la sine înţelese s-au dovedit greşite. Or, chiar dacă aici e vorba de un alt tip de cercetare, ea se bazează, ca oricare alta, pe anumite presupoziţii nediscutate. Şi anume se presupune că oamenii votează cu stânga sau cu dreapta în cunoştinţă de cauză şi că, desigur, există o stângă şi o dreaptă bine clarificate şi codificate în conduitele politice după cum există un sistem onest de comunicare publică.

Nu spunem nimic nou. În România, în ciuda eforturilor tot mai insistente din ultimii ani, dreapta şi stânga nu au reuşit încă să se delimiteze fără echivocuri şi să iasă din magma originilor. Câtă vreme unii dintre cei mai inteligenţi politicieni şi intelectuali angajaţi consideră că adevăratul clivaj apare între PSD şi grupările anti-PSD, atunci  nu putem vorbi încă de o clarificare ideologică. Grupurile din jurul preşedintelui Băsescu au făcut eforturi uriaşe de a se impune în percepţia publică drept dreapta însăşi şi singura dreaptă, dar nu au reuşit decât în mică măsură. De fapt ele şi-au făcut singure un mare deserviciu, căci au părut mai mult să fie pro-Băsescu decât pro-dreapta. Aşa se face că a apărut un alt clivaj pro şi anti-Băsescu, care, la fel ca celălalt mai vechi pro şi anti-PSD, nu fac decât să întreţină confuziile şi amestecurile ideologice.

A existat şi tentativa recentă de a distinge o linie de demarcaţie între pro-occidentali şi anti-occidentali, dar ea s-a vădit artificială şi fără ecou. Dacă ne uităm însă pe studiile americane amintite mai sus observăm că ceea li se pare relevant (liberalism-conservatism, autoritarism, spirit asociativ, tradiţionalism, atitudini religioase şamd)  nu joacă un rol important la urne. Aşadar indiferent ce am crede despre noua genopolitică, este clar că ea ar trebui în România să-şi reformuleze metodele.