1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Gene Sharp, un teoretician al revoluţiei paşnice

22 februarie 2011

Numele său este mai degrabă necunoscut publicului larg. Este slăbit de bătrâneţe, are 83 de ani şi este cultivator de orhidee. Totuşi, el este un om de care se tem mulţi dictatori.

https://p.dw.com/p/R35i
Gene Sharp, autorul cărţii "De la dictatură la democraţie"Imagine: APImages

Pentru disidenţii din numeroase ţări, Gene Sharp este o sursă de inspiraţie, fiindcă este perceput drept principal teoretician al rezistenţei nonviolente. Cartea sa, cuprinzând aproximativ 100 de pagini, intitulată "De la dictatură la democraţie", este pentru opozanţii din întreaga lume un manual de răsturnare a regimurilor autocratice.

Chiar dacă are vârsta de 83 de ani, Gene Sharp se duce la lucru în fiecare zi. Spre birou el se deplasează încet, cu paşi nesiguri. Nu are însă un drum lung de parcurs, fiindcă sediul instituţiei Albert Einstein, pe care o conduce, se află în aceeaşi casă în care şi locuieşte, într-un cartier din estul metropolei Boston. Instituţia are doar doi angajaţi, el însuşi şi secretara Jamila Raquib, care sortează deja în zori corespondenţa.

Astăzi au sosit în cutia poştală noi solicitări de drepturi de traducere a volumului "De la dictatură la democraţie", venite din China şi Somalia. Astfel de solicitări nu constituie o noutate, ele tot vin de peste tot, explică, îngândurat, Gene Sharp.

Cartea autorului american "De la dictatură la democraţie" a devenit un bestseller. El îl distribuie gratuit în întreaga lume. Chiar dacă volumul cuprinde doar 93 de pagini, efectele sale se pot simţi peste tot, din Myanmar în Bosnia, din Egipt până în Zimbabwe. Pretutindeni au apărut sfaturile practice date de Sharp, cu privire la modul de organizare a unei revoluţii paşnice. El insistă mai ales asupra nevoii unei minuţioase planificări.

Cartea a fost deja tradusă în 28 de limbi. Ea a fost scrisă în 1993, după ce Sharp a vizitat Myanmar, fosta Birmanie. Acolo el a predat clandestin metode de rezistenţă nonviolentă. În volum sunt enumerate 198 de astfel de metode, de la boicotarea alegerilor, greva foamei şi până la respingerea oricărei colaborări cu regimul.

"Există, spune Sharp, multe căi de a spune nu unui stat poliţienesc. Orice dictatură are şi părţile sale slabe. Acestea trebuie doar descoperite."

În locul violenţei, autorul american recomandă lupta paşnică pentru libertăţi cetăţeneşti. Rezistenţa nonviolentă l-a preocupat pe Gene Sharp întreaga sa viaţă. Bineînţeles, el a studiat în amănunt viaţa şi opera unor pionieri în domeniu, cum au fost Mahatma Ghandi sau Martin Luther King. În tinereţe, Sharp a fost cutremurat de dictatura nazistă din Germania.

Când autorul a fost încorporat pentru a lupta în războiul din Coreea, el a refuzat să-şi satisfacă stagiul militar obligatoriu în America la acea vreme, fiind condamnat pentru aceasta la nouă luni de închisoare. Apoi, politologul a fost vreme de 30 de ani titularul unei catedre la universitatea Harvard. În 1973 şi-a scris principala carte, intitulată "Politica acţiunii nonviolente".

Sharp este un om timid, un gânditor liniştit. Sfaturile sale sunt însă luate în seamă în întreaga lume, fiind aplicate în cursul protestelor paşnice din Ucraina şi Georgia, din Balcani dar şi din Egipt. Cei aflaţi la putere în Venezuela, Iran sau Myanmar îl defăimează pe autorul american, acuzându-l că este un agent al CIA care nu urmăreşte decât să instaureze dezordinea şi haosul.

Sharp respinge aceste acuzaţii, afirmând că nu ar coopera niciodată cu un guvern, nici măcar cu cel propriu, chiar dacă ar avea bună întrebuinţare pentru banii astfel obţinuţi. Într-o simplă casă din cărămidă în estul oraşului Boston el scrie cărţi şi cultivă orhidee.

Autor: Nicole Markwald / Ioachim Alexandru
Redactor: Ovidiu Suciu