1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Gelozia şi mânia Rusiei a fost înfrântă. Moldova e la Vilnius!

Vitalie Călugăreanu, DW Chişinău27 noiembrie 2013

Oficialii moldoveni au pornit spre Vilnius, la summit-ul Parteneriatului Estic al UE, unde se aşteaptă ca Moldova să parafeze Acordul de asociere şi Acordul de liber schimb cu UE. Reuniunea are loc pe 28 şi 29 noiembrie.

https://p.dw.com/p/1APSQ
Moldova se apropie de UEImagine: picture alliance / Robert B. Fishman, ecomedia

Exponenţii guvernării de la Chişinău au plecat cu avioane diferite la Vilnius, iar şeful statului a rămas acasă. Nimeni nu a explicat de ce au procedat astfel.

Rogozin ameninţă de la Moscova

Nici în ultimul ceas, Rusia nu a renunţat la presiuni. În ajun, vicepremierul rus Dmitri Rogozin a atenţionat pe un ton sarcastic Chişinăul că „în curbele europene, Moldova ar putea pierde întreaga garnitură” şi a lăsat să se înţeleagă că Rusia ar putea recunoaşte Transnistria: "Am sfătuit în mod repetat guvernul şi preşedintele Republicii Moldova să discute problema asocierii la UE cu Transnistria. Dar minuni nu se întâmplă. Nu se poate, pe de o parte, să vorbeşti despre integritatea statului în frontierele Moldovei Sovietice, iar pe de altă parte – să nu informezi în această problemă crucială Tiraspolul. De aceea, în asemenea curbe poate fi pierdută toată garnitura. Va rămâne doar locomotiva şi aceea nu se ştie în care depou va intra. Transnistria are viitor, iar Rusia este garantul acesteia", a spus Rogozin.

Oficialii moldoveni zboară spre Vilnius cu avioane diferite

La Vilnius s-au pornit mai mulţi demnitari moldoveni. Premierul Iurie Leancă, însoţit de o delegaţie formată din 8 oficiali şi de un grup de jurnalişti pleacă la Vilnius cu o aeronavă închiriată. Ministrul Afacerilor Externe, Natalia Gherman şi ministrul adjunct al Economiei, Octavian Calmâc, sunt deja la Vilnus. „Ei trebuie să-şi pună semnătura pe aproape 1000 de pagini”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chişinău, Liliana Viţu. Ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, pleacă la Vilnius cu o cursă obişnuită şi va face până acolo trei escale. Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, are bilet la o cursă comercială şi va zbura la Vilnius împreună cu deputaţii din coaliţia de guvernare (exponenţi ai Partidului Liberal Reformator) Ion Hadârcă şi Ana Guţu. Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei a declarat că şeful statului Nicolae Timofti „a decis să urmărească summit-ul de acasă”. Asta chiar dacă, potrivit articolul 86 din Constituţie, şeful statului are prerogative exprese în domeniul politicii externe. „Preşedintele Republicii Moldova poartă tratative şi ia parte la negocieri, încheie tratate internaţionale în numele Republicii Moldova şi le prezintă, în modul şi în termenul stabilit prin lege, spre ratificare Parlamentului”, scrie în Constituţie.

Şevciuk ameninţă de peste Nistru

Reacţii negative au venit şi de peste Nistru. Şeful administraţiei separatiste de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a acuzat administraţia de la Chişinău şi Occidentul de faptul că „vor să alunge trupele ruseşti din stânga Nistrului, pentru a ucide Transnistria". Într-un interviu acordat postului rusesc de televiziune „Ren-TV”, Şevciuk a insinuat că un nou conflict militar la Nistru este posibil. "Rusia se află aici de 200 de ani, este successor de drept al Uniunii Sovietice şi îşi apără cetăţenii", a declarat liderul separatist. „Mi-e teamă că dacă trupele ruse vor fi evacuate din Transnistria, va izbucni un nou conflict militar. Dar noi optăm pentru soluţionarea paşnică a diferendului", a mai spus liderul transnistrean.

Potrivit unor date cu care operează Chişinăul, în Transnistria se află un contingent militar rus de aproximativ 1.500 de persoane, dintre care o parte asigură protecţia stocurilor de armament rămas din perioada sovietică, estimate la 20.000 - 40.000 de tone de arme şi muniţii.

Alegerile sunt un pericol

„Dacă până în toamna anului 2014 nu semnăm Acordul de Asociere cu UE, există riscul să repetăm situaţia Ucrainei”. Este opinia analistului politic Vasile Croitoru. „Dacă în 2014, UE nu va crea oportunităţi Moldovei, în toamnă forţele politice vor intra în luptă electorală, actuala coaliţie ar putea să-şi şubrezească coeziunea şi am putea să nu ajungem la momentul semnării”, a explicat Croitoru. Potrivit premierului Iurie Leancă, există un calendar coordonat cu UE care prevede semnarea Acordului de asociere între Moldova şi UE (care urmează a fi parafat pe 29 noiembrie la Vilnus) în luna septembrie 2014. „Odată cu semnarea acestuia, aproape 80% din prevederi, în special cele ce ţin de Zona de Liber Schimb Comercial, vor fi aplicate provizoriu, cu excepţia celor care conţin clauze tranzitorii. Ratificarea în Parlamentul de la Chișinău este preconizată imediat după semnare. Concomitent, în UE va fi lansată procedura de ratificare de către parlamentele statelor membre pentru intrarea în vigoare a documentului. Perioada de ratificare nu este clar stabilită, dar suntem determinaţi să purtăm un dialog strâns cu capitalele europene ca să ne mişcăm rapid în această privinţă", a explicat Leancă.

Premierul moldovean a menţionat că procesul de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană va fi mai uşor datorită României. "La Bruxelles, am ţinut să subliniez în faţa preşedintelui Barroso că limba pe care o vorbesc este deja o limbă oficială a Uniunii Europene, tocmai ca să atrag atenţia asupra afinităților dintre Moldova şi România, pe de o parte, dar şi dintre ţara noastră şi ţările UE, pe de alta", a adăugat Iurie Leancă.

Cu sau fără perspectivă de aderare?

Pe internet a apărut proiectul declaraţiei summit-ului de la Vilnus. Proiectul omite orice referire la posibilitatea ca ţările Parteneriatului Estic sa adere, cândva, la Uniunea Europeană. Potrivit “Europei Libere”, proiectul de declaratie finală nu menţionează articolul 49 din tratatul Uniunii Europene, cel care precizează că orice ţară europeana poate cere să fie admisă dacă „respectă valorile fundamentale ale Uniunii Europene”.

„Recunoaşterea perspectivei de aderare a Republicii Moldova constituie pasul următor, după parafarea şi semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană”, explică premierul Leancă. Potrivit lui, Republica Moldova intenţionează să continue procesul de integrare europeană şi ar putea să treacă la o nouă etapă la următorul summit al Parteneriatului Estic care se va desfăşura în 2015. Potrivit lui, după parafare vor avea loc multe schimbări, dar ireversibilitatea cursului european va fi posibilă doar când Moldova va deveni candidat la aderare.

Cei 500 de participanţi la Summit-ului de la Vilnius vor fi serviţi cu vin din Republica Moldova, iar de pe mese nu vor lipsi miezul de nuci şi prunele moldoveneşti. Participanţii la summit vor putea degusta câteva sortimente de vin: Feteasca, Rara neagră, Merlot-ul sau Cabernet-ul.