1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Gauck şi Rivlin avertizează împotriva antisemitismului

Lavinia Pitu /ag12 mai 2015

„Semnalele de alarmă trebuie trase mai ales în Europa“: preşedintele Israelului, Rivlin, a avertizat la Berlin asupra pasivităţii faţă de antisemitismul în creştere. Rivlin a fost primit de omologul său, Gauck.

https://p.dw.com/p/1FOVx
Joachim Gauck, Reuven Rivlin
Imagine: Reuters/H. Hanschke

"Resentimentele de natură antisemită şi agresivitatea faţă de evrei, în unele părţi ale Europei, mă îngrijorează“, a declarat preşedintele Joachim Gauck. Alături de omologul său, Reuven Rivlin, preşedintele federal a apelat la cetăţeni să confrunte orice formă de antisemitism şi rasism. Ambii au îndemnat la mai multă vigilenţă, în interviuri realizate de cotidianul “Bild” şi publicaţia israeliană "Yedioth Ahronoth".

“Dincolo de antisemitismul tradiţional”, am observat un nou tip de antisemitism, venit din partea famiilor de imigranţi”, a adăugat Gauck. “Memoria persecutării şi exterminării evreilor, în timpul regimului nazist nu ar trebui să pălească niciodată”, e de părere preşedintele Germaniei.

“La nivel mondial, ne confruntăm cu o creştere a atitudinii anti-Israel şi anti-evrei”, a declarat Rivlin. În opinia lui Rivlin, în multe dintre cazuri, aceasta este provocată de extremişti, care vor să distrugă implicit democraţia şi libertatea. “Acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă în întreaga lume liberă, dar mai ales în Europa, cu acel trecut nu tocmai îndepărat”, a avertizat preşedintele Israelului.

Acesta se află într-o vizită oficială la Berlin, cu ocazia aniversării a 50 de ani de relaţii diplomatice între Israel şi Germania. Rivlin a lăudat Germania în interviurile pe care le-a acordat, numind-o “o torţă a democraţiei în lume”.

Preşedinţii Joachim Gauck şi Reuven Rivlin la Memorialul "Peronul 17"
Preşedinţii Joachim Gauck şi Reuven Rivlin la Memorialul "Peronul 17"Imagine: Getty Images/C. Koall

Oaspetele israelian a avertizat deja luni, în timpul unei ceremonii la memorialul „Peronul 17“ de la staţia de metrou Grunewald (n. red: de aici au fost îmbarcaţi evreii din Berlin în timpul celui de-al doilea Război Mondial şi duşi în diverse lagăre de concentrare) asupra indiferenţei faţă de antisemitism şi fundamentalism. Democraţia în sine „nu te face imun împotriva naţionalismului şi a fascismului”; demnitatea umană trebuie apărată prin colaborare internaţională. De la staţia Grunewald au fost deportaţi către lagărele de concentrare, în timpul dictaturii Hitler, zeci de mii de evrei.

Cei 50 de ani de relaţii diplomatice între Israel şi Germania vor fi marcaţi şi printr-un concert la Filarmonica din Berlin. Programul lui Rivlin cuprinde şi întâlniri cu ministrul federal de Externe, Frank-Walter Steinmeier şi cu cancelara Angela Merkel.