"Fără Franţa, Germania este singură în Europa".

Politologul Ulrike Guérot se ocupă îndeaproape de un studiu privind viitorul democraţiei în Europa. Specialista de la Open Society Initiative for Europe (OSIFE), a deţinut, în perioada 2000-2003, funcţia de conducere a secţiei "Europa", în cadrul Societăţii Germane pentru Politică Externă din Berlin. Apoi, între 2004 şi 2007 a activat la German Marshall Fund.

Într-un interviu acordat DW, Guérot a vorbit despre situaţia politică din Franţa, axa Paris-Berlin şi, în context, despre viitorul Europei Unite.

DW: Preşedintele Franţei, Francois Hollande a anunţat că repinge ideea unor noi măsuri de austeritate. De asemenea, Parisul solicită mai mult timp pentru implementarea anumitor reforme. Relaţiile franco-germane par între timp să fie marcate mai degrabă de contradicţii. Din ce cauză?

UG: Privite din perspectivă istorică, relaţiile dintre cele două ţări au fost tot timpul complicate. Uneori manifestăm o abordare de-a dreptul romanţată, cu precădere când afirmăm că, de pildă, în anii 90, Germania şi Franţa au colaborat fără probleme în preambulul introducerii monedei euro. O analiză mai atentă a acelei perioade relevă că au existat multe neînţelegeri şi atunci. În acest moment au loc în ambele ţări transformări foarte diferite, mai ales în branşa economică. În context, acest lucru permite celor două ţări să întreprindă acţiuni diferite. De pildă, Germania a reuşit, de-a lungul ultimilor ani, să participe activ pe piaţa mondială, să ajungă în primplan, să se reformeze - inclusiv din punct de vedere politic. Francezii în schimb nu au reuşit aceste lucruri. Aceasta afectează relaţia franco-germană.

DW: Când premierul francez Manuel Valls se întâlneşte cu Angela Merkel, se poate afirma că cei doi politicieni reprezintă două concepte financiare şi politico-economice diferite?

UG: Da şi nu. După câştigarea alegerilor prezidenţiale, Hollande s-a bazat foarte mult pe aripa stângistă a socialiştilor săi, dar şi pe ecologişti. Numirea lui Valls, care este al treilea premier al lui Hollande, indică o clară intenţie de reforme pe care, de altfel, prim-ministrul le poate face. În contextul alegerilor prezidenţiale din 2017, Valls nu are nicio ambiţie politică. Asta înseamnă că şi-ar putea permite să treacă la tăieri bugetare drastice în sistemul de pensii şi nu numai. Vizate ar putea fi şi casele de asigurări medicale. Până acum, reformele au fost făcute pe jumătate. Franţa n-a cunoscut austeritate precum cea din Grecia, Portugalia sau chiar Italia. Nu mai vorbim despre Germania, care a făcut aceşti paşi încă de acum 10 ani în contextul "Agendei 2010".

DW: De ce sunt reformele atât de greoaie în Franţa?

UG: Din nenumărate motive, inclusiv cele care ţin de mentalitate. Se spune că francezii obişnuiesc să facă revoluţii, nu însă şi reforme. Cu alte cuvinte, problemele se adună, iar când presiunea devine prea mare, oamenii ies pe străzi să protesteze. Este un lucru adevărat pentru care manifest înţelegere. Franţa nu trebuie comparată cu Germania. Un alt motiv este unul "plat", geografic. Ne comportăm ca şi cum francezii ar putea prelua pur şi simplu modelul german, bazat pe o clasă de mijloc puternică şi pe un sistem de educaţie dual. Am spus-o întotdeauna: dacă mergeţi cu maşina de la Dijon la Bordeaux, deci din estul până în vestul ţării, parcurgeţi în mare parte 500 de km de câmpuri de floarea soarelui.

Nu e deloc ca în Germania, unde la fiecare 20 de km parcurşi pe autostradă ai o ieşire către o regiune industrială, semn al existenţei clasei de mijloc. Această structură politică şi geografică omogenă nu există în Franţa. Germanii vin deseori cu nasul pe sus şi declamă: francezii trebuie să facă reforme. Eu sunt de acord cu cei care spun că nu poţi forţa francezii să adopte un sistem german. În plus, să nu uităm de presiunea exercitată de Marine le Pen, din partea dreaptă a scenei politice. Practic, Franţa este torturată momentan de o formă unică de narcisism. Ţara se află în vestul Europei, însă se trezeşte brusc la periferie din cauza extinderii europene către est şi a exporturilor care se îndreaptă către această parte a Europei. Franţa simţea că a câştigat al Doilea Război Mondial, iar acum se chinuie, economic vorbind, uitându-se către solida Germanie, cu surplusul ei de exporturi şi care, pe deasupra, mai câştigă şi meciul cu Brazilia cu scorul de 7-1. Francezii au o problemă cu propria lor marginalizare, lucru pe care îl poţi cumva înţelege.

DW: Senzaţia actuală este că francezii sunt preocupaţi de ei înşişi. Hollande are de gestionat criză după criză. Poate Germania să se mai bazeze pe partenerii francezi?

UG: Care ţară nu este momentan preocupată de ea însăşi? Marea Britanie, Scoţia, Grecia, Italia. Şi încă multe altele. Germanii înşişi dezbat acum foarte aprins introducerea taxelor de autostradă. Ceea ce se întâmplă, de fapt, este că francezii realizează din ce în ce mai mult că au devenit un fel de "lame duck", perdanţii Europei, ţara în direcţia căreia se îndreaptă multe priviri. Pe de altă parte, acest lucru face parte din natura relaţiilor franco-germane. Noi, germanii, nu ne putem permite să lăsăm Franţa să cadă. Am văzut în ultimii cinci ani de criză că Germania nu poate salva singură Europa. Chiar dacă vrem să decidem noi cursul pe care să-l urmeze continentul, acest lucru n-ar funcţiona. Vor exista mereu alte ţări, care vor protesta împotriva "dictatului german". Nu se poate face treabă decât alături de Franţa. Buna funcţionare a tandemului franco-german este în interesul Germaniei. Dacă Franţa respinge Germania ca partener, germanii rămân singuri în Europa. Or, Berlinul ar trebui să ţină cont de acest lucru, de fiecare dată când critică Parisul. Îmi doresc să văd mai multă empatie psihologică faţă de ceea ce se întâmplă în Franţa din punct de vedere politic, istoric şi cultural.

Interviul a fost realizat de Jeanette Seiffert.