1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

FIFA, Putin şi corupţia

Petre M. Iancu29 mai 2015

Scandalul FIFA priveşte neajunsurile unui sport devenit mare afacere. La stâlpul infamiei trebuie ţintuită corupţia. Care nu e doar temeiul unor delicte, ci şi poarta unor programe liberticide. Invincibilă însă nu e.

https://p.dw.com/p/1FYnt
Sepp Blatter şi Vladimir Putin la 13.07.2014 la Rio
Sepp Blatter şi Vladimir Putin la 13.07.2014 la RioImagine: picture-alliance/RIA Novosti

Dictatorul Rusiei, în a cărui ţară zace iar în comă, otrăvit, un jurnalist, de această dată un apropiat al liderului asasinat al opoziţiei democrate, Boris Nemţov, a transformat drama corupţiei înstăpânite asupra fotbalului mondial într-un prilej de confruntare globală. Că viitorul acestui sport, care nu e doar cel mai frumos, ci şi cel mai bănos, a încetat de mult să-l privească doar pe eternul şef al FIFA, Sepp Blatter, se ştie de mult. Nou e, între altele, că povestea cu pricina se poate, iată, transforma în subiectul unei noi teorii a conspiraţiei menite să-i prostească nu doar pe ruşi, ci şi pe mulţi alţii.

Potrivit lui Vladimir Putin, un fervent susţinător al lui Blatter, în pofida evidenţei că şeful FIFA a condus ani la rând o organizaţie coruptă până în măduva oaselor ei, încercarea detronării marilor baroni ai mitei de la cârma organizaţiei fotbalistice ar fi, chipurile, "expresia unui complot". American, desigur. Expresia „războiului est-vest”.

Frankfurter Allgemeine Zeitung, un ziar conservator german, consideră că Putin are un mobil evident să-i sară în ajutor elveţianului. Căci eventuala debarcare a lui Blatter l-ar putea costa extrem de scump pe liderul de la Kremlin, de vreme ce "Rusia şi-ar putea pierde propriul „campionat mondial” din 2018". În mod semnificativ, ziarul relevă că şi alţi beneficiari ai sistemului clientelar edificat de FIFA au continuat să-l suţină pe Blatter.

Care n-a întârziat să-şi plătească datoria faţă de Putin sugerând vineri, la Zuerich, înainte de a mai candida o dată ca preşedinte al FIFA, că s-ar putea acorda oarece temei unor afirmaţii extrem de hazardate, numai bune să alimenteze speculaţiile conspiraţioniste ale antiamericanilor şi antisemiţilor de pretutindeni. Blatter s-a referit în context la momentul pasămite dubios al operării arestărilor de oficiali ai FIFA şi la ceea ce a estimat în mod cu totul absurd că ar fi fost debutul problemelor confruntând federaţia mondială. Potrivit lui Blatter, ele ar fi apărut abia după decizia de a li se acorda ruşilor şi unui emirat arab dreptul organizării campionatelor mondiale.

Puţin le pasă lui Blatter şi dictatorului rus de realităţi. De pildă de faptul că, după cum cum relevă unii comentatori, anchetatorii scandalurilor de corupţie zguduind FIFA n-au investigat doar modul în care Rusia şi-a impus pretenţia de a organiza campionatul mondial din 2018. Cercetări pe cât de asidue pe atât de fireşti au vizat şi varii alte state, aşa cum ar fi normal să lămurească exhaustiv decizii, de tot aiuritoare, precum hotărârea ubuescă de a se organiza un campionat mondial taman în emiratul arab Quatar. E totuşi vorba de un ţinut pe care verile îl cotropesc şi persecută cu temperaturi ucigaşe nu doar pentru fotbalişti, de circa 50 de grade Celsius.

Toate acestea au revenit în atenţia generală când, în ajunul alegerii pe un mandat nou, de patru ani, a şefului federaţiei mondiale de fotbal, autorităţile eleveţiene au dat curs unei solicitări a justiţiei americane, arestând 7 oficiali internaţionali lucrând la FIFA. Împreună cu alţi şapte colegi, inşii interpelaţi şi reţinuţi la Zuerich, înainte de a fi eventual extrădaţi în SUA, sunt acuzaţi de fapte de luare de mită, de asociere într-un grup infracţional, de fraudă şi spălare de bani comise timp de două decenii. Între cei arestaţi sunt şi locţiitori ai lui Blatter.

Or, chiar dacă elveţianul n-a fost încă pus direct şi personal sub acuzare, un lucru e clar. Responsabilitatea sa politică şi morală, ca şef al unei organizaţii pe care o conduce din timpuri parcă imemoriale, pentru degringolada fără precedent şi fără egal în care se găseşte fotbalul mondial, e indiscutabilă.

A solicita în aceste condiţii încredere şi un nou mandat, în ideea că el, Blatter, cel acuzat încă din 2002 de malversaţiuni, ar putea reface credibilitatea complet zdrobită a unui organism greu de deosebit de o grupare de tip mafiot, precum FIFA, e o probă de obrăznicie monumentală. E o insolenţă grotescă, una aproape extraterestră, devreme ce nu seamănă cu nimic în afara tupeului de zile mari al unor lideri în genere răsăriteni, patronând ei înşişi sisteme, partide, parlamente, oligarhii, guverne şi ţări minate profund de corupţie. E o impudoare, o obscenitate pe care parte din europeni, americanii, canadienii, australienii şi neozeelandezii n-aveau cum s-o lase neamendată. Totuşi, sub Michel Platini, un fost favorit al lui Blatter, UEFA n-a reuşit să lanseze un semnal mai viguros şi să boicoteze, aşa cum ar fi trebuit, şedinţa de vineri de la Zuerich, spre a delegitima realegerea în funcţie a unui ins de factura ultracontroversatului elveţian. Or, fusese clar din capul locului că iordanianul prinţ Ali bin Al Hussein nu are nici o şansă să contracandideze cu succes împotriva lui Blatter.

Ce va fi de acum încolo e greu de anticipat. Multe vor depinde, cred, de presiunea microbiştilor din marile puteri fotbalistice. Vor accepta ei ca FIFA să rămână un fief mafiot? Vor admite ei perpetuarea pângăririi şi distrugerii renumelui unui sport care ar fi meritat o soartă mai bună? Căruia i s-ar fi cuvenit alt destin decât acela de a fi terenul perpetuu de joacă al unor rechini, hoţi şi baroni mituiţi şi mituitori?

Cât timp vor mai tăcea iubitorii sportului cu balonul rotund? Să nu înţeleagă ei că şi oficialii din fotbalul european şi din clasa politică a propriilor ţări au cotizat din plin la un sistem corupt, legitimând prin îmbrăţişări şi strângeri de mână, întru obţinerea de avantaje şi voturi, pecinginea care a cuprins conducerea fotbalului mondial?

În fine, util ar fi ca tot mai mulţi să înţeleagă raportul strâns pe care-l întreţine corupţia cu eforturile de dezagregare a democraţiilor. Mita nu se împacă de fel cu statul de drept. În schimb pe dictatori datul şi luatul ei îi aranjează cum nu se poate mai bine. În acest context pare cu totul natural că Vladimir Putin îl susţine pe Sepp Blatter. Nu m-ar mira să-i ţină pumnii şi varii miniştri şi parlamentari români.

La fel de natural ar fi ca, sub impactul unei mobilizări electorale apusene şi al consecinţelor ei politice, puterile fotbalistice occidentale să boicoteze FIFA sau campionatele mondiale acordate unor dictaturi. Caz în care autocurăţirea federaţiei mondiale de fotbal ar putea, în fine, demara.

Pe scurt, scandalul FIFA priveşte, între altele, neajunsurile unui sport devenit mare afacere. La stâlpul infamiei trebuie, cert, ţintuită corupţia. Care, însă, nu e doar temeiul unor delicte penale, ci şi, iată, poarta unor programe politice liberticide, naţionale, regionale şi globale. Invincibilă însă nu e.