1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Elmar Brok: Tratatul de Asociere UE - Ucraina intră integral în vigoare, dar treptat

Natalia Sokolovska / VD16 septembrie 2014

Deutsche Welle a stat de vorbă cu Elmar Brok, şeful comisiei pentru afaceri externe din Parlamentul European, despre Tratatul de Asociere între UE şi Ucraina. Când şi cum va fi acesta implementat?

https://p.dw.com/p/1DDL4
Elmar BrokImagine: KAS

Deutsche Welle a stat de vorbă cu Elmar Brok, şeful comisiei pentru afaceri externe din Parlamentul European, despre Tratatul de Asociere între UE şi Ucraina.

DW: Partea politică a Tratatului de Asociere între Ucrania şi Uniunea Europeană intră în vigoare cel mai probabil în luna noiembrie, după ratificarea lui în parlamentul ucrainean. În schimb, acordul de liber schimb, a fost amânat până la sfârşitul lui 2015. Ce înseamnă toate acestea pentru Ucraina?

Elmar Brok: Nu se amână nimic. Odată semnat, anumite părţi tehnice ale unui tratat se aplică asimetric. De pildă, libertatea vamală pentru produsele ucrainene în UE, valabilă deja din momentul implementării provizorii. Ucraina poate însă, în cazul anumitor produse, să impună taxe vamale suplimentare. Această implementare va avea loc treptat, în vreme ce întregul proces intră în vigoare. Fără restricţii şi fără diferenţe de vreun fel.

DW: Pe mulţi ucraineni, această decizie i-a surprins. De ce a fost luată acum?

EB: S-a vorbit despre acest pas şi la Newport (în cadrul summitului NATO din 4-5 septembrie, nr.). Despre această posibilitate am discutat inclusiv în luna iulie în cadrul summitului UE. În cazul unei implementări imediate, forţa companiilor europene ar putea dăuna economiei ucrainene. De aceea, în cadrul procesului de tranziţie, firmele din Ucraina au timp ca în anumite domenii să devină mai competitive.

DW: Ce trebuie să se întâmple în următoarele 15 luni în Ucraina, până la implementarea totală a acordului comercial?

EB: Ucrainenii trebuie să susţină procesul de tranziţie. De pildă, prin anularea legilor şi taxelor vamale. La rândul nostru vom face lucruri care să împiedice încetinirea acestui proces. Vrem să ajutăm Ucraina, nu vom aştepta să facă totul, imediat. Să vă ofer un exemplu din trecut. Pentru că URSS s-a prăbuşit în 1991, planurile conform cărora economia est-germană urma să livreze până în 1994-1995 anumite mărfuri către Rusia, au fost anulate. Acest lucru a dus la căderea economiei est-germane, care n-a mai făcut faţă din punct de vedere al competitivităţii. Asta s-ar putea întâmpla, în contextul actual, şi cu Ucraina.

DW: Deci, implementarea treptată a acordului este un avantaj pentru Ucraina?

EB: Da.

DW: Care ar fi avantajele şi dezavantajele pentru UE?

EB: Din cauza situaţiei din Ucraina, a războiului de acolo şi a influenţei ruseşti, renunţăm la o parte din avantajele pe care le-am fi putut avea. Le amânăm. Ucraina poate să colecteze, mai departe, anumite taxe vamale pentru a-şi proteja economia, în vreme ce noi nu putem face acest lucru.

DW: Rusia ar putea avea noi obiecţii în privinţa acordului de asociere. Ar putea fi modificat documentul din această cauză?

EB: Nu, lucrurile sunt încheiate. Iar ruşii au fost de acord. Au participat la negocieri. Va intra în vigoare tot ce s-a decis. Însă există anumite reguli intermediare, care sunt absolut normale.