Ecumenismul în politică

Este ecumenismul posibil? Confesiunile creştine dezbat de multă vreme fără să ajungă la vreu rezultat. O dorinţă sinceră există, dar ea este mereu pusă la încercare de exigenţele partenerilor întotdeauna imposibil de îndeplinit. Schimbând ce e de schimbat, relaţia PNL-PDL pune probleme asemănătoare. În cazul lor miezul ”dogmatic” se află în evenimentele din vara lui 2012. Unii vorbesc despre demiterea constituţională a preşedintelui, ceilalţi de lovitură de stat. Cătălin Predoiu, de pildă, a reluat teza loviturii de stat pe un ton categoric, la scurtă vreme după ce Crin Antonescu susţinuse, fireşte, contrariul. Or, dacă militanţii celor două partide îşi vor propune să tranşeze această dispută, fuziunea va eşua. Probabil de aceea noul preşedinte al PNL, Klaus Johannnis a spus că partidul sub conducerea sa nu doreşte să furnizeze ”interpretări asupra trecutului”, ci să propună un proiect de viitor. Este o veritabilă poziţie ”ecumenică”, adică una care este dispusă să lase în suspensie chestiunile ”dogmatice” insolubile. De cele mai multe ori, adevăraţii ecumenişti sunt puţini. Motivul principal este că punerea laolaltă a unor identităţi diferite slăbeşte identitatea fiecăruia. Dacă din dorinţa de a fi împreună, fiecare renunţă la partea sa ireductibilă, nu mai rămâne decât ceea ce are fiecare mai superficial.

Dar din fercirire, în politică, spre deosebire de ecumenismul confesional ceea ce este mai important nu e întotdeauna miezul intim şi intraductibil, ci suprafaţa de contact. O politică bună renunţă la particularităţi prea puternice, face compromisuri, trece cu vederea, caută numitorul comun. Dacă religiile sunt, prin ceea ce au mai preţios, opuse de fapt ecumenismului, politica bună este mai curând ecumenică. O confesiune religioasă caută universalul în propriile sale adâncimi, politica prin lărgirea suprafeţelor. De aceea insistenţa ”dogmatică” cu care Cătălin Predoiu formulează crezul prezidenţial este dăunătoare. Nu este clar dacă fostul ministru al Justiţiei este un credincios loial ”bisericii” sale sau dacă intenţionează să arunce în aer proiectul Blaga-Johannis. Dar este clar că ceea ce întreprinde nu este deloc favorabil proiectelor anunţate.

Există şi o explicaţie mai simplă: Cătălin Predoiu are ambiţia de a rămâne candidatul preferat la prezidenţiale şi se opune tuturor aranjamentelor care au drept consecinţă eliminarea sa din cursă. Crin Antonescu a lăsat delicateţea deoparte şi a spus explicit că singura alegere este aceea dintre el şi Johannis. Din acel moment, Predoiu a devenit extrem de exigent cu aspectele de ”doctrină”. El nu renunţă la numele PDL şi nici la ”lovitura de stat”. Acestea două sunt pilonii credinţei sale. Fiecare are dreptul să-şi apere şansa, dar problema este că un om politic nu se poate conduce ca un episcop. Un om politic nu are de apărat un adevăr absolut.

Prin urmare Cătălin Predoiu a devenit o ameninţate explicită pentru cel mai interesant proiect politic la momentului.