E plebiscitul benefic democraţiei sau dimpotrivă?

Un salariu minim de 22 de franci elveţieni pe oră (cel mai ridicat din lume) - acesta este unul din punctele unei liste lungi, asupra căreia s-au pronunţat cetăţenii Elveţiei. Mai aveau de decis, prin vot, de pildă, dacă armata elveţiană să fie sau nu dotată cu noi avioane de luptă. Un referendum-maraton li s-a părea multora, nu însă şi elveţienilor, care sunt obişnuiţi să fie chemaţi la urne. Cel puţin de patru ori pe an, elveţienii se pot pronunţa, prin referendum, asupra unor chestiuni pe care în alte state le decid de regulă guvernele şi parlamentele naţionale.

În Elveţia, când e vorba de vreo modificare a Constituţiei, ultimul cuvânt îl are poporul. Acumulând un anumit număr de voturi, cetăţenii pot chiar forţa adoptarea de legi noi. Rezultatul referendumurilor nu corespunde mereu intenţiei responsabililor politici. Oricât de atrăgătoare ar părea iniţiativa introducerii unui salariu minim de 22 de franci pe oră, potrivit rezultatelor parţiale, majoritatea elveţienilor o respinge.

Elveţienii, campioni la plebiscite

Se estimează că peste jumătate din referendumurile organizate la nivel mondial au loc în Elveţia, o ţară cu doar opt milioane de locuitori. Pentru mulţi, un "model de democraţie". Totuşi unele decizii luate de electoratul Ţării Cantoanelor au provocat mirarea restului lumii. De pildă, în 2009, când eleveţienii s-au pronunţat pentru interzicerea construirii de minarete sau, la începutul acestui an, când, printr-o slabă majoritate, tot elveţienii au decis limitarea migraţiei.

Hermann Heußner, profesor pentru drept public la Universitatea din Osnabrück, nu crede că astfel de exemple ştirbesc rolul Elveţiei de model în ale democraţiei. El pledează pentru organizarea de referendumuri şi în Germania. Aici există foarte puţine posibilităţi pentru cetăţeni de a se implica în luarea de decizii politice. Decizii controversate, cum e cea din Elveţia privând îngrădirea migraţiei, nici n-ar fi posibile în Germania, explică juristul. "În Republica Federală ar trebui mai întâi verificat dacă o lege e conformă cu constituţia ţării şi dreptul european. Libera circulaţie e un drept garantat de UE, aşa încât în Germania o lege similară celei elveţiene ar fi de neconceput", spune Heußner.

O reţetă de succes contra apatiei politice?

Poate împiedica plebiscitul apatia politică sau reprezintă acesta chiar o formă superioară de democraţie? Tobias Montag de la Fundaţia Konrad Adenauer nu crede că participarea directă a populaţiei la deciziile politice diminuează conflictele sociale. Adesea, afirmă politologul german, tocmai referendumurile declanşează dezbateri la nivelul societăţii. Mai mult decât atât, Montag constată că, "în practică, plebiscitul are adesea darul de a polariza, ceea ce nu face mereu bine democraţiei".

În societăţi cu o democraţie slabă, plebiscitul ar putea avea efecte negative. Şefi de stat autoritari recurg la plebiscit pentru a legitima cumva politica pe care o promovează. Aici avem de-a face cu o pseudo-democraţie. Dar chiar şi democraţii consolidate riscă, prin referendum, să ofere o platformă mai ales populiştilor.

Tobias Montag crede, ca de altfel şi alţi experţi, că un referendum poate complica şi întârzia deciziile politice. O teză pe care Hermann Heußner o respinge categoric. Important e ca legile să fie bune şi nu ca ele să fie adoptate de urgenţă. Pentru ca oamenii să se convingă de necesitatea unei noi legi e nevoie de timp, susţine profesorul din Osnabrück. În ceea ce-i priveşte pe politicienii germani, aceştia, spune el, preferă să treacă repede o lege prin parlament, pentru a constata mai târziu că nu era bună. Aşa ceva se întâmplă rar în Elveţia.

Decizii europene prin referendum

Hermann Heußner apreciază că şi Uniunea Europeană ar putea profita de pe urma referendumurilor. Aşa s-ar putea schimba şi imaginea negativă pe care UE o are pentru mulţi cetăţeni europeni. Responsabilii europeni nu prea agreează, în majoritate, plebiscitul, de teamă ca una sau alta dintre intenţiile Buxelles-ului să nu corespundă cu voinţa poporului.

Realitatea e că în cele mai multe cazuri în care oamenii s-au putut pronunţa direct asupra unui proiect european, rezultatul la urne a fost, cel puţin pentru început, negativ.