Dreapta înainte de alegeri

Deocamdată, singura ofertă politică a alianţei ARD pare să fie cinstea (prezumată) a candidaţilor săi. Comisia de integritate condusă de Monica Macovei are ca misiune să valideze candidaturile conform criteriilor anunţate. Cinstea nu e un lucru minor, dar într-o competiţie politică nu e deloc suficientă. Ceea ce lipseşte în mod vădit este o platformă politică simplă şi legată intim de marile preocupări ale momentului: relansarea economică şi mai ales a încrederii că oricine îşi poate proiecta un viitor în România.

Se vorbeşte enorm despre integrarea europeană, despre relaţiile alterate cu Comisia de la Bruxelles, despre refacerea credibilităţii şamd, dar se uită faptul că România însăşi este o parte a UE în care cetăţenii se simt tot mai nesiguri. Tinerii se pregătesc să plece încă de pe băncile şcolii, cei aflaţi în floarea vârstei pleacă sau se gândesc adesea să o facă, iar ceilalţi aflaţi pe panta coborâtoare se gândesc cu groază că la un moment dat statul nu le va mai plăti pensiile sau le va reduce încă odată. Aşadar problema politică centrală a României, pe care elita politică nu îndrăzneşte să o formuleze deschis sau nu o percepe ca atare, este că cetăţenii ţării, într-o proporţie semnificativă, au un mare sentiment de nesiguranţă.

Alianţa prezidenţială nu pare însă să aibă nici cea mai mică preocupare pentru această nelinişte, dimpotrivă anunţă de pe acum, în diferite chipuri, că va continua politica ”deschiderii europene”, care, în esenţă, înseamnă migraţia masivă a forţei de muncă, a inteligenţelor şi talentelor.

Dacă nu este un simplu atac de campanie, declaraţia recentă a fostului premier Răzvan Mihai Ungureanu este revelatoare pentru preocupările ”dreptei”: "Din ce în ce mai multe state membre ale UE, pe seama diminuării credibilităţii României - a spus Mihai Răzvan Ungureanu - ameninţă sau ia deja decizii de închidere a pieţei forţei de muncă naţionale pentru muncitorii români şi bulgari. Ceea ce înseamnă că ne putem confrunta, în viitorul foarte apropiat, cu revenirea în ţară a aproape trei milioane de români care-şi pierd locurile de muncă în străinătate, pe seama inactivităţii crase a Guvernului”.

Prin urmare, dacă nu a intenţionat pur şi simplu să critice guvernul, liderul ARD dezvăluie una din marile spaime ale formaţiunii sale politice: întoarcerea în ţară a românilor care muncesc în străinătate. Rezultă de aici şi faptul că un guvern ARD ar avea ca prioritate să asigure pe mai departe cele mai prielnice condiţii politice pentru extinderea migraţiei tinerilor din România. ”Credibilitatea” politică în vest şi bunele relaţii cu liderii occidentali ar fi, în primul rând, un instrument pentru garantarea unei migraţii fluente şi mai ales ireversibile.

Cu siguranţă că guvernele României trebuie să obţină condiţii perfect egale pentru cetăţenii lor, dar a încerca să rezolvi toate dificultăţile sociale interne mai ales pe seama migraţiei, este o politică greşită pe termen lung. Faptul că politicienii români mizează excesiv pe porţile deschise şi prea puţin pe organizarea energiilor interne este nu doar o lipsă de imaginaţie, dar şi o insuficienţă fatală.