Coşmarul Dan Diaconescu

Dan Diaconescu a devenit coşmarul oamenilor de cultură burgheză. Adulat de o mulţime indistinctă agregată la televizor, el nu are nicio propunere agresivă şi violentă, dar pare totuşi să nege, implicit, tot ce înseamnă individualism liberal, spirit critic, argumentaţie raţională. Chiar dacă “politica “ sa aduce cu castrismul şi guevarismul cultivat de Chavez, el nu are totuşi nici cea mai mică legătură cu stânga ideologică. Nu apare în ceea ce face nici cea mai mică trimitere istorică sau livrescă. De aceea, un intelectual de stânga este chiar mai oripilat de avansul său politic decât un om de dreapta. Modul său placid de a propune cu insistenţă lucruri neverosimile, dar plasate în câmpul de preocupări ale stângii, irită mai mult pe un neomarxist decât pe un liberal de specie spontană.

Sociologii nu au reuşit să determine cu claritate dacă ascensiunea lui Dan Diaconescu se va face în dauna USL sau a PDL. Analizele publicate sugerează mai curând că alegătorii OTV au un profil aparte, care nu se ataşează automat grupărilor principale. Un scriitor vorbea de “poporul Dan Diaconescu”, ceea ce sugerează că am asista la o realitate sociologică insuficient cunoscută, la un rest tenebros care nu intră în ecuaţiile politice obişnuite.

Alegerile au însă caracteristica de a reduce orice “mister” politic şi sociologic la un număr bine definit de senatori şi deputaţi care vor evolua într-un cadru limitat. Din această perspectivă e mai important cu cine vor vota în parlament aleşii “poporului Dan Diaconescu” decât mecanismele intime ale alegerii lor.

Premierul Victor Ponta nu doar că a respins orice colaborare cu DD, dar toate gesturile şi declaraţiile sale măresc foarte mult distanţa, făcând cu totul improbabilă o apropiere. Episodul privatizării Oltchim a avut de fapt darul de a scoate Partidul Poporului din ambiguitatea în care se plasase. Din acest moment Dan Diaconescu nu mai are altă posibiliate decât să se apropie discret de PDL. Vasile Blaga nu a făcut nicio declaraţie cu totul clarificatoare. El a negat că ar avea în vedere o alianţă cu DD, dar nicio clipă nu a spus că o asemenea asociere ar fi de neconceput. Aşadar PDL şi aliaţii săi nu exclud cu totul o alianţă cu “poporul Dan Diaconescu”.

Înainte de alegerile din 2004, au existat destui militanţi ai Alianţei DA care nu excludeau, în ascuns, o alianţă cu PRM. Dacă la nivel parlamentar acest lucru nu ar fi totuşi posibil din motive de credibilitate externă, la nivel local această alianţă s-a şi realizat mai târziu.

Astăzi există o reticenţă similară, dar la fel ca în trecut strategii politici nu exclud o alianţă care ar putea, teoretic, să readucă PDL la guvernare. Am văzut de altfel că militanţii şi simpatizanţii PDL au evitat să-l critice pe Dan Diaconescu, sperând ca acesta să adune cât mai multe voturi în dauna USL. E greu de spus dacă există cu adevărat, aşa cum susţine primul ministru Victor Ponta, o strategie comună PDL-Partidul Poporului, dar cu siguranţă că fără acesta, PDL nu mai are niciun motiv să spere. Este vizibil că democrat-liberalii, prin indiferenţa jucată şi amabilitatea distrată cu care tratează implicarea lui Dan Diaconescu în privatizarea Oltchim, speră să-l transforme pe acesta într-un personaj plauzibil şi respectabil.

Dar ceea ce în planul vieţii parlamentare e un cinism destul de comun, într-o perspectivă mai largă apare ca un joc iresponsabil. Chiar dacă pericolul ca propunerile lui DD să fie preluate într-o ipotetică guvernare comună e inexistent, totuşi validarea acestei grupări reprezintă o trădare a spiritului raţional şi burghez pe care PDL pretinde că îl reprezintă. Dacă, aşa cum remarca un comentator, miza europeană constă astăzi mai curând într-un model de societate, metisajul cu „poporul Dan Diaconescu” ne îndepărtează mult de ideal.