1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Populismele europene

Horaţiu Pepine25 septembrie 2012

În ciuda convergenţei din ultimii ani ai construcţiei europene, „populismele” din diferitele ţări ale Uniunii sunt încă manifestări foarte diferite care nu pot fi descrise în aceeaşi termeni.

https://p.dw.com/p/16Dnd
Imagine: DW/R. Bosen

Integrarea europeană presupune şi unificarea conceptelor politice. Ce semnifică stânga sau dreapta în Germania sau Franţa să însemne stânga sau dreapta şi în România. În primii ani de după 1989 au putut apărea destule confuzii din cauza unor grăbite asimilări conceptuale, dar în ultimii 20 de ani s-a produs un însemnat proces de convergenţă. Integrarea partidelor româneşti în structuri mai largi europene a contribuit mult nu doar la apropierea oamenilor, dar şi a limbajelor.

Cu toate acestea, se manifestă pe mai departe destule diferenţe, care continuă să fie un obstacol de comunicare şi o sursă inepuizabilă de neînţelegeri. Ce înseamnă de exemplu populism în limbajul politicienilor occidentali şi ce înseamnă populism în România? Bineînţeles că cei avizaţi nu ignoră polisemantismul şi contradicţiile pe care le conţine acest termen, dar un discurs politic nu este un seminar academic, ci un mesaj cu destinaţie cât mai largă.

Luni, la Adunarea generală a ONU, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a spus în discursul său, printre altele, că una din ameninţările la adresa construcţiei europene o reprezintă "tendinţele populiste” care se nasc în vremuri tulburi şi care ”pun în pericol statul de drept, societatea deschisă şi sistemele democratice”.

Definiţia implicită, deşi prea vagă, a termenului ”populism” nu are o corespondenţă evidentă în România. În vest, populismul vizat este cu predilecţie înclinaţia conservatoare şi localistă a unor comunităţi ostile faţă de imigraţie, schimbare şi cosmopolitism. Provinciali prin definiţie, populiştii din această specie se regăsesc în Frontul Naţional francez, în Partidul Libertăţii a lui Geert Wilders, dar totodată şi în cadrul separatismului flamand sau a celui italian al Ligii Nordului. Ar fi greu de găsit o corespondenţă românească.

Populismul poate însemna şi altceva mai difuz, cum ar fi înclinaţia permanentă de a pune elitele societăţii sub acuzaţie perpetuă, dar tipul acesta de populism asociat îndeobşte cu spiritul de stânga, nu e neapărat un adversar politic pentru tehnicienii construcţiei europene. Am spune că este consubstanţial oricărei societăţi şi că urmează modest, cu un pas în urmă, orice transformare socială.

Viktor Orban - populismul la putere în Ungaria
Viktor Orban - populismul la putere în UngariaImagine: picture-alliance/dpa

Ţinând cont de context este foarte posibil ca preşedintele Comisiei Europene să fi avut în vedere şi marile demonstraţii din ţări ca Grecia şi Spania îndreptate împotriva măsurilor de austeritate, dar putem observa că, indiferent de accepţia termenului, ”populismul” la care putem presupune că se referă discursul lui José Manuel Barroso nu este perfect „traductibil” în termeni româneşti.

Chiar dacă nu ar fi potrivit să exagerăm diferenţele, să remarcăm că populismul românesc are mai mult de-a face cu modul de a fi al societăţilor sud-americane cu care împărtăşeşte carenţa tradiţiilor sociale şi politice liberale. În România expresia cea mai pregnantă a populismului o reprezintă partidul lui Dan Diaconescu care pare o specie de socialism şi independentism inspirat de Hugo Chavez.

În schimb, în Ungaria, guvernul lui Viktor Orban se sprijină pe o formă de populism de dreapta, mai apropiat de cel occidental, care respinge liberalismul FMI, asociat globalismului şi cosmopolitismului, şi care exaltă valoarea vechilor tradiţii locale şi comunitare. Se vede aşadar că ar fi nevoie de un inventar mai exact al „populismelor” europene care să cuprindă toate manifestările cu origini istorice diferite şi care mai ales să evite confuziile şi „tratamentele” neadecvate.