Elevii buni şi elevii răi

Ceauşescu a murit demult, dar sistemul său trăieşte pe mai departe – subtitrează DER TAGESSPIEGEL un amplu articol semnat de scriitorul Cătălin Dorian Florescu. Autorul porneşte în căutarea rădăcinilor „răului românesc”, identificînd una dintre ele în o revoluţie neîncheiată, de pe urma căreia au profitat în primul rînd foştii comunişti.

Cît despre prezent, el nu promite nimic bun sub noua guvernare: Ponta pare o marionetă, care trebuie să se îngrijească ca toate să rămînă aşa cum au fost – scrie reputatul autor german, originar din România. Cît despre Ponta şi Băsescu, ei nu sunt decît măştile cele mai cunoscute ale unui joc cinic al puterii, bine coordonat. Absurdul îşi are logica sa.

Trecînd în revistă toate componentele răului actual, Cătălin Dorian Florescu le conferă un statut metaforic. Aceste elemente malefice sunt cele care se ţin scai de cadavrul dictaturii, fiind moştenitoarele financiare şi sufleteşti ale acesteia.

Scriitorul investighează şi profunzimile psihicului autohton, relevînd persistenţa pasivităţii şi a oportunismului, metehne datorate şi vicisitudinilor istoriei ţării, pe care, în pofida tuturor păcatelor ei, o iubeşte, fiindcă este în ea multă poezie, bogăţie umană şi sufletească, fiindcă ea este tristă şi veselă în acelaşi timp, plină de duh, dar şi stîngace, modernă şi arhaică.

În fine, Cătălin Dorian Florescu indică şi două poezii populare ce ar putea da expresie atît disponibilităţii de auto sacrificiu, spre a realiza ceva măreţ, cît şi îngenuncherii în faţa destinului: Meşterul Manole şi Mioriţa.

Dar să revenim la dura realitate, care, iată, are din cînd în cînd şi componente dătătoare de speranţă. Astfel, pe prima pagină a cotidianului NEUE ZÜRCHER ZEITUNG, un amplu articol relatează despre decizia guvernului Franţei de a ameliora integrarea romilor în societate, facilitîndu-le acestora accesul pe piaţa muncii. Dar acelaşi guvern socialist este pe mai departe hotărît să desfiinţeze taberele ilegale pe care membrii acestei etnii le-au ridicat la periferia marilor oraşe.

Deloc periferică – dimpotrivă ocupînd o poziţie centrală în agenda politică a Europei - a fost şi rămîne pe mai departe criza datoriilor.

Persistenţa ei face ca şi o veste bună, precum cea privind excedentul bugetar al Germaniei, să se pulverizeze la o privire mai atentă. Slaba conjunctură economică precum şi sporirea cheltuielilor în domeniul social, din cauza nefavorabilei situaţii demografice, creată şi de îmbătrînirea populaţiei, vor topi rapid excedentul de opt miliarde de euro – atrage atenţia DIE WELT.

Fireşte că Germania stă mai bine decît Grecia sau Italia, dar – menţioenază SCHWÄBISCHE ZEITUNG - în ţara orbilor chiorul este împărat.

Criza euro pare să nu mai ia sfîrşit, se lamentează OUEST FRANCE, sugerînd trei modalităţi de a ieşi din cercul ei vicios: renunţarea la moneda comună; menţinerea monedei doar în acele ţări care sunt capabile să respecte condiţiile; coborîrea cu două trepte a ştachetei ce-i separă pe elevii buni de cei răi.

Cea din urmă soluţie nu este însă deloc pe placul Berlinului, reaminteşte din nou NEUE ZÜRCHER ZEITUNG, în timp ce LA REPUBBLICA recomandă, întru educarea elevilor slabi, aplicarea metodei zahăr şi bici.

Dincolo de metodele de reeducare, ca şi de cele menite să scoată Europa din impasul crizei, este necesară şi o mai profundă înţelegere a valorilor care se află în joc.

Prin umare, BERLINER ZEITUNG scrie: Tot mai mulţi europeni îşi dau seama că în actuala criză nu este vorba doar de moneda comună. La urma urmei, în cauză se află pacea, libertatea şi bunăstarea pe continent sau, pe scurt: stilul nostru de viaţă. Primirea lui Antonis Samaras la cancelaria federală este o componentă a acestui stil. Solicitudinea, cordialitatea cu care sunt primiţi vecinii aflaţi la ananghie. Şi aceasta este tot Europa, o comunitate în care oamenii comunică între ei şi nu vorbesc de-a valma, acoperindu-şi unii altora glasul.