1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Revenirea la Cotroceni

Petre M. Iancu21 august 2012

Judecătorii Curţii Constituţionale au invalidat cu necesarul cvorum de 6 la 3 referendumul privind demiterea lui Traian Băsescu. Ce înseamnă oare această sentinţă a CCR?

https://p.dw.com/p/15tag
Preşedintele României, Traian Basescu
Preşedintele României, Traian BasescuImagine: Reuters

Ştiri, mai întâi neconfirmate, dintre cele „pe surse”, cum li se spune în limbaj tehnic, ne-au informat despre decizia CCR. Potrivit ei, preşedintele ales, Traian Băsescu, ar trebui, în mod normal, să se întoarcă acolo unde îi este locul, la Cotroceni, în conformitate cu ultimele alegeri prezidenţiale şi cu invalidarea, prin referendum şi prin decizia CCR privind acest plebiscit, menit să parafeze demiterea sa.

Cu viteza fulgerului informaţia-bombă s-a propagat în toată lumea, dovedind că un mapamond întreg ajunsese, culmea, să aştepte cu sufletul la gură mult amânata sentinţă a judecătorilor supremi.

Cine mai credea oare că puternic intimidaţii, ameninţaţii şi, cum li s-a mai spus, „confuzaţii” judecători vor mai apuca să ajungă vreodată la o decizie clară, de natură să pună capăt instabilităţii declanşate de lovitura de stat USL-istă, efectuată de cuplul Antonescu-Ponta şi aplaudată de televiziunile lui Voiculescu?

De la Washington şi până la Bruxelles, de la Berlin şi până la Bucureşti, din Urlaţi, Galaţi, de la Prut şi până la Sascut s-a auzit un imens oftat de uşurare. Un stat practic eşuat pare să fi fost brusc resuscitat.

Doar la Moscova, la Cotroceni, la Palatul Victoria şi la Antena 3 unii s-au pus pe bocit, ştiind că Traian Băsescu urmează să se întoarcă în palatul din care a fost izgonit cu furie, în doi timp şi trei mişcări, funcţia sa, de preşedinte ales, urmând să fie uzurpată până la noi ordine.

În aşteptarea confirmării deciziei s-au putut pune diverse întrebări. De pildă, cum de s-a ajuns ca, de la un cap la altul, lumea globalizată să acorde interes unei, aparent, „pârlite” de sentinţe? Uneia care ar fi trebuit adoptată chiar în ziua, sau mai precis în noaptea în care nu s-a votat destul la referendum pentru ca demiterea lui Băsescu să treacă?

Vom afla poate, cu timpul, ce tertipuri s-au folosit pentru ca judecătorilor să li se pună mintea pe bigudiuri şi să fie convinşi iniţial să-şi amâne decizia şi totodată şi stabilizarea politică până la 12 septembrie, riscând ca haosul să se prelungească eventual până la calendele greceşti.

Vom auzi, probabil, şi ce anume i-a determinat pe judecători să dea cu tifla, în marea lor majoritate, agitaţiei şi presiunilor colonelului Dogaru şi protestelor sale de stradă neo-minereşti.

Nu e exclus să transpire şi alte ştiri. De pildă, cum de a fost posibil ca judecătorii să reziste, până la urmă, intimidărilor şi ameninţărilor cu moartea, din pricina cărora preşedintele CCR Augustin Zegrean se văzuse la un moment dat silit să ceară ajutorul instituţiilor occidentale.

Ce nu ni se va spune e ce soartă le rezervă pe viitor românilor tabăra care a pierdut la CCR în conflictul cu Băsescu. Nimic, în afara presiunilor economice şi a celor politice, occidentale, nu pledează în favoarea unei soluţii realiste a crizei de stat româneşti, care să implice o coabitare de tip francez la Bucureşti. Fragilitatea statului român, din cauza căreia democraţia liberală românească a părut în văzul unei lumi întregi să fie pe punctul de a-şi da obştescul sfârşit se va perpetua încă multă vreme de-acum încolo.

Nimic, vai, nu ne îndreptăţeşte ca atare să credem că puciştii vor îngropa degrabă securea războiului, atât de utilă, ideologic, mai cu seamă în vremi electorale, după ce au distrus, dislocat ori decapitat bună parte din instituţiile cheie ale ţării.

Victime ale acestui război, dus împotriva competenţei şi probităţii au devenit rând pe rând, înaintea lui Băsescu, Avocatul Poporului, Monitorul Oficial, Arhiva Naţională,TVR şi ICR pentru a nu lungi o listă altfel virtual interminabilă.

Nimic nu justifică nici speranţa că Moscova se va hotărî pe viitor să renunţe la power-playul ei şi la transformarea României, din stat integrat în structurile euro-atlantice, în ţară aflată în sfera de influenţă a Rusiei şi la cheremul Kremlinului. Nici războiul psihologic al antenelor nu va înceta, probabil, decât la ordinul de sus.

Care nu poate veni decât în clipa în care va dispărea orice speranţă a reţelei cleptocratice în care e organizată oligarhia financiară dâmboviţeană, de subjugare a independenţei justiţiei româneşti.

Spre a se prelungi la aparate viaţa acestei sinistre speranţe, aparent ucise marţi de judecătorii CCR, se mai pot imagina o sumedenie de noi tertipuri extrase din recuzita revoluţiei bolşevice; tertipuri invocând toate „democraţia” şi „statul de drept” pe care, în realitate, urmăresc să le distrugă.

Rămâne întreagă, după sentinţa Curţii, dilema celor care n-au fost în stare să aştepte cuminţi alegerile din toamnă şi anticipatul vot pro-USL al majorităţii covârşitoare a cetăţenilor, declanşând grăbitul lor război pierdut cu onestitatea, cu ponderea, cu instituţiile, apoi cu occidentul şi cu presa liberă.

Fiindcă, dacă ar continua să împiedice aplicarea deciziei judecătorilor supremi, în speţă revenirea preşedintelui ales la Cotroceni, ar sfârşi prin a-şi compromite şi ultimul rest de susţinere electorală de care se mai bucură după năzbâtiile acestor luni. Dar dacă şefii USL ar decide să-l lase în pace pe Băsescu, n-ar fi exclus să izbutească realmente asfixierea funestei reţele. Încât tentaţia continuării loviturii de stat parlamentare ar putea fi irezistibilă.