1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

România îngrijorează deopotrivă SUA şi UE

Rodica Binder14 august 2012

Criza politică din România , riscul unei islamizări a Egiptului, scandalul de la Vatican, viitorul Franţei sub preşedintele Hollande, viitorul Europei şi al monedei ei comune sunt pe mai departe tematizate

https://p.dw.com/p/15pMl
Imagine: Fotolia

România se scufundă tot mai adînc în mocirlă – titrează NEUE ZÜRCHER ZEITUNG articolul ce focalizează involuţiile de ultimă oră ale originalei „democraţii” instaurate de USL. Că tot ce se întîmplă pe malul Dîmboviţei nu numai că nu corespunde ci contravine flagrant normelor europene, principiilor statului de drept, rezultă şi din simplul fapt că luni, s-a deplasat la Bucureşti, trimis de Hillary Clinton, tocmai Philip Gordon, expert în problemele Europei, înalt reprezentant al ministerului american de externe. Ceea ce atestă, scrie ziarul elveţian citat, faptul că actuala criză politică din România, face valuri tot mai mari în spaţiul internaţional. Prezenţa lui Gordon la Bucureşti poate fi interpretată drept indiciul serioasei îngrijorări resimţite de Washington faţă de isprăvile cuplului Ponta/ Antonescu.

Nu mai puţin îngrijoraţi sunt europenii. Wilfried Martens, preşedintele grupului parlamentar „Partidul Popular European” a apelat la guvernul de la Bucureşti, solicitîndu-i să pună la dispoziţie Curţii Constituţionale listele electorale complete ale referendumului. Cu fiecare nouă amînare, devine tot mai acută următoarea întrebare: care sunt ţelurile reale ale premierului Ponta?

Departe de ţelurile formulate în timpul campaniei electorale se situează, la 100 de zile de la instalarea sa la Palatul Elysée, şi politica preşedintelui socialist al Franţei, Francois Hollande, relevă ziarul L'EST REPUBLICAIN. Ţara este ameninţată de recesiune, scrie SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, menţionînd că Hollande trebuie neîntîrziat să răspundă şi unor întrebări: cum va arăta Franţa peste zece ani? Cît de valoroasă este pentru Franţa moneda europeană, doreşte ea cu adevărat o Uniune politică a Europei? Cum poate finanţa în continuare statul social? Cum îi poate pune la plată pe cei bogaţi fără să-i alunge din ţară?

De la putere a reuşit să-i alunge pe militari în Egipt, tocmai preşedintele islamist Mursi, fără ca ţelurile politicii pe care Frăţia musulmană le are să devină mai limpezi, constată WESTFÄLISCHE RUNDSCHAU. Oricum, puterea pe care o deţine Mursi la ora actuală, mai mare decît cea a militarilor, alimentează teama de o islamizare progresivă a Egiptului, dar fără a stinge speranţa într-o democratizare, la fel de posibilă. De aceea, organizarea de alegeri parlamentare a dobîndit o justificată stringenţă fiind singura cale de a diminua excesiva putere legislativă exercitată de preşedintele Mursi, observă DER STANDARD.

Paradoxal i se pare cotidianului NOWYE ISWESTIJA pretextul de care s-a slujit Mursi spre a reduce puterea militarilor: incapacitatea acestora de a fi reacţionat împotriva islamiştilor care i-au atacat pe grănicerii egipteni din Sinai. De soluţionarea conflictului din Sinai depinde şi viitoarea relaţie dintre preşedinte şi armatădeduce ziarul rus.

Că realitatea poate depăşi pe alocuri ficţiunea o dovedeşte şi scurgerea de informaţii strict confidenţiale din Vatican, afacere poreclită Vatileaks. Faptele reale par scoase dintr-un roman de Dan Brown – sugerează LA STAMPA, comentînd demersurile justiţiei Vaticanului împotriva slujbaşului Papei Benedict al XVI-lea şi a complicilor infidelului valet.

Deşi banalizată, criza euro nu şi-a pierdut din gravitate dar a scos la lumină incapacitatea unor înalţi responsabili europeni de a interveni spre a stopa răul. Or, în atari condiţii, cu astfel de lideri, care poate fi argumentul care să legitimeze încredinţarea unei şi mai mari puteri politice, aceloraşi persoane – se întreabă pe bună dreptate FRANKFURTER RUNDSCHAU.