1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Zgomotul şi furia lui Crin Antonescu

George Arun9 august 2012

Preşedintele interimar Crin Antonescu nu se împacă nicicum cu ideea că va trebui să părăsească Palatul Cotroceni.

https://p.dw.com/p/15m8v
Crin AntonescuImagine: Reuters

De la un preşedinte "discret", aşa cum se anunţase la începutul preluării funcţiei de preşedinte interimar, am putut vedea în toată această perioadă un şef politic însetat de putere, zgomotos şi acuzator la adresa nu doar a preşedintelui suspendat Traian Băsescu şi a PDL, ci şi faţă de presă şi acele instituţii ale statului care îndrăznesc să-şi păstreze autonomia.

Participarea sa la mitingurile electorale ale USL în perioada de campanie pentru referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu a fost o încălcare gravă a Constituţiei, pe care însă, din păcate, electoratul care a votat pentru demiterea preşedintelui nu a sancţionat-o, ba dimpotrivă, a cauţionat-o. Personificarea urii unei anumite părţi a populaţiei împotriva lui Traian Băsescu la mitingurile din campanie au fost discursurile furioase şi pline de injurii ale lui Crin Antonescu. Nu pot să nu citez aici, în sensul celor spuse, un insert al unui internaut: "Sînt atîtea lucruri pentru care îl urăsc pe Băsescu, încît nici nu mai ştiu de ce." Mi se pare relevant, pentru iraţionalul colectiv.

Crin Antonescu nu a ezitat nici să participe la o şedinţă a conducerii PNL, aceea din 3 august, aşa cum reiese din stenogramele publicate în presa de la Bucureşti. E drept că doar la începutul acelei şedinţe. Mesajul pe care l-a transmis conducerii partidului este relevant: "Vă dau întîlnire, probabil, pentru o dată care va fi determinată de verdictul Curţii Constituţionale, pentru că, oricare ar fi acest verdict, ne vom reîntîlni pentru a vedea dacă reintrăm în dispozitiv cu toţii sau dacă se continuă incapacitatea temporară."

Termenii aceştia războinici în care se exprimă preşedintele interimar nu sunt întîmplători. Recent, Crin Antonescu a afirmat public că dacă USL nu ar fi iniţiat procedurile de demitere a lui Traian Băsescu, la toamnă ne-am fi confruntat cu violente manifestaţii de stradă. De unde ştie Antonescu acest lucru? Probabil că acesta este planul doi al încercării de acaparare a puterii, pus la cale împreună cu Dan Voiculescu.

După ce premierul Victor Ponta a anunţat marţi că guvernul renunţă la reactualizarea listelor permanente pentru referendumul din 29 iulie prin mult discutatul mini-recensămînt ("Dacă primarii PDL blochează mini-recensămîntul, acesta e pierdere de timp", a spus Ponta), Crin Antonescu a lansat seara la Antena 3 un atac dur la adresa lui Victor Ponta:

"E nevoie ca instituţiile să nu se lase intimidate, şi aici mă refer în primul rând la Guvern, care a dat senzaţia - trebuie să o spun - unor anumite timidităţi şi anumitor ezitări (...) Guvernul trebuie să ia toate măsurile pentru ca propriile sale instituţii să nu se lase intimidate."

Proaspătul consilier prezidenţial al lui Antonescu, analistul de serviciu de la Antena 3, Daniel Barbu, i-a ţinut isonul şefului său politic la acelaşi post de televiziune afirmînd că "cetăţenii nu mai pot avea încredere în Curtea Constituţională, după cum nu mai pot avea încredere în Parchet."

Aceste declaraţii vin ca o reacţie la ancheta pe care Parchetul General o desfăşoară asupra mai multor oficiali din Ministerul Administraţiei şi Internelor în legătură cu listele electorale furnizate Curţii Constituţionale. Secretarul de Stat din MAI, Ioan Căbulea, a fost audiat şi este acuzat de abuz în serviciu.

Să ne reamintim că după demisia din fruntea Ministerului de Interne, Ioan Rus a acuzat presiuni politice, inclusiv din partea lui Crin Antonescu.

Zgomotul şi furia preşedintelui interimar se pare că au fost subestimate înaintea instalării acestuia la Cotroceni. Pentru că microbul puterii, pe care a aşteptat-o atît de mult, se pare că l-a cuprins fără scăpare. Un microb care însă poate să îl şi piardă.