Parlamentul a votat a doua oară suspendarea preşedintelui

Fostul prim ministru, Călin Popescu Tăriceanu, a trasat un orizont politic mai larg votului din seara de vineri, arătând că o eventuală demitere a preşedintelui prin referendum deschide calea instituirii unui regim parlamentar. Dincolo de rivalităţile de partid sau de înfruntarea unor personalităţi puternice şi vanitoase, scandalul politic românesc întins pe ani, cu momente de calm şi cu izbucniri apoplectice, a fost provocat de o gravă deficienţă a arhitecturii sale instituţionale. Constituţia românească descrie un semiprezidenţialism după model francez, dar un semi-prezidenţialism ratat.

Dacă USL nu va prelua mesajul, va irosi o bună ocazie de a înlătura una din gravele deficienţe din funcţionarea statului român. Prima suspendare a preşedintelui din 2007 s-a produs în urma conflictului deschis dintre primul ministru şi preşedinte, după cum a doua suspendare se produce într-o situaţie identică. Se vede, aşadar mai clar ca oricând că una din marile probleme ale politicii româneşti este clarificarea sistemului său costituţional: fie prezidenţialism mai bine definit, aşa cum a propus însuşi preşedintele suspendat în proiectul său de modificare a Constituţiei, fie parlamentarism, ca în majoritatea ţărilor Europei occidentale. Este important însă de observat că eşecul eventual al lui Traian Băsescu la referendumul programat peste trei săptămâni ar conţine implicit, o opţiune pentru un regim de tip parlamentar chiar dacă acest lucru nu este bine clarificat în conşţiinţa publică.

Al doilea discurs care trebuie reţinut este acela al preşedintelui Senatului şi preşedintelui interimar Crin Antonescu. El a fost preocupat să răspundă multor reproşuri şi suspiciuni implicite şi explicite formulate în ţară sau în afara ei. Trasând o genealogie politică uitată, Crin Antonescu a reamintit că liberalii pe care în reprezintă sunt aceia care în 1990 erau asediaţi de minerii aduşi la Bucureşti de Ion Iliescu cu complicitatea unui guvern din care făceau parte destui dintre liderii PDL de astăzi. A fost, desigur, o afirmare a ataşamentului personal şi al grupării din care face parte faţă de valorile democraţiei.

Dar, din păcate, aceste fire uitate ale politicii româneşti rezonează prea puţin în Vest, ele părând cumva prea „intimiste” şi destinate mai curând iniţiaţilor. În plus, politica recentă a fost atât de complicată şi încărcată de complicităţi de tot felul, încât firul iniţial al dreptei anticomuniste nu mai poate fi distins. În orice caz, s-a văzut că suspendarea preşedintelui are pe lângă motivaţiile expuse explicit, mobiluri dintre cele mai complicate legate de întreaga istorie a adversităţii dintre FSN şi partidele „istorice”. Preşedintele suspendat a torpilat practic primul guvern al dreptei democratice instalat în 2007, guvern din care făcea parte şi preşedintele interimar de astăzi, Crin Antonescu şi a manifestat mai târziu intenţia de a confisca ultimul partid „istoric” care a supravieţuit.

Dar toate aceste introspecţii au fost trecute în umbră de un pariu dramatic, care pune totul pe o singură carte. Crin Antonescu a anunţat că se va retrage definitiv din viaţa politică dacă Traian Băsescu va fi reconfirmat în funcţie.

Un discurs aparent marginal, cel al lui Mircea Geoană, a părut însă să joace un rol important, neoficial, în ansamblul mişcării politice din aceste zile. Fostul candidat în alegerile prezidenţiale a vorbit, întors cu faţa către partenerii occidentali ai României, anunţând că noua putere de la Bucureşti este pregătită să adopte o politică respectabilă şi predictibilă. Faptul că a adopat o postură „prezidenţială” este deocamdată un fapt secundar.

În orice caz, Mircea Geoană a atins un punct nevralgic. Marea îngrijoare a majorităţii politice care l-a suspendat vineri seara pe Traian Băsescu nu este reacţia opiniei publice româneşti, ci aceea a partenerilor occidentali. Din acest moment va începe campania electorală pentru demiterea preşedintelui, dar mult mai importantă, mai laborioasă şi mai exigentă va fi campania prin care majoritatea anti-prezidenţială va încerca să câştige încrederea Vestului.