Demiterea preşedintelui: de la Asunción la Bucureşti

Situaţia de la Bucureşti aduce puţin cu recentele evenimente din Paraguay. În 22 iunie Preşedintele Republicii Paraguay, Fernando Lugo, a fost demis din funcţie în urma unei proceduri iniţiate în Parlament. Din totalul de 43 de senatori, 39 au votat în favoarea destituirii preşedintelui, căruia i s-au imputat de-a lungul anilor o conduită scandaloasă şi îndeplinirea defectuoasă a funcţiunilor sale.

Fost cleric, Fernando Lugo a fost primul preşedinte de stânga după mai bine de 60 de ani de guvernare a conservatorilor. Mandatul său a fost însă marcat de nenumărate dispute şi de scandaluri legate de viaţa sa personală. În 2009 a fost nevoit să recunoască paternitatea unui copil conceput pe vremea în care era preot, iar la începutul lunii iunie a anunţat că va mai recunoaşte un al doilea copil. Dar evenimentul care a declanşat acţiunea de demitere a fost ciocnirea sângeroasă dintre poliţie şi un grup de ţărani săraci care ocupaseră ilegal o proprietate. Bilanţul înfruntării din 15 iunie a fost tragic: 17 morţi dintre care 11 ţărani şi 6 poliţişti.

Reacţiile politice din regiune au fost nefavorabile. Preşedinţii de stânga din Argentina, Bolivia şi Venezuela au catalogat demiterea lui Fernando Lugo drept o „lovitură de stat”. Ambasadorul Venezuelei făcuse de altfel comentarii nefavorabile pe marginea acţiunii parlamentare încă din timpul desfăşurări ei, fiind ulterior expulzat din Asunción. Potrivit BBC, mai multe ţări din regiune, incluzând Chile şi Columbia, cu o conducere de dreapta, şi-au rechemat ambasadorii din Paraguay şi se aşteaptă ca Mercosur (comunitatea economică a ţărilor din America de sud) să dicteze sancţiuni împotriva regimului de la Asunción.

În Paraguay, opiniile populare sunt, fireşte, împărţite, dar principala obiecţie pe care simpatizanţii lui Fernando Lugo, fostul „episcop al săracilor” o aduc parlamentului este că nu oferă poporului dreptul de a decide. Dacă preşedintele a fost ales prin vot popular, susţin persoane intervievate de BBC pe străzile din Asunción, atunci tot poporului ar trebui să-i revină dreptul de a decide în privinţa demiterii.

Putem observa că reacţiile politice europene legate de eventuala suspendare a preşedintelui României urmează aceeaşi logică partizană. Politicieni din dreapta conservatoare europeană au condamnat „preventiv” evenimentele de la Bucureşti, în timp ce stânga a fost mult mai prudentă preferând să exprime îngrijorări de principiu.

Graba calificărilor şi mobilizărilor partizane riscă însă să şteargă contururile unui eveniment cu trăsăturile sale specifice. Teza „loviturii de stat” argumentată insistent de partizanii preşedintelui ignoră faptul că, spre deosbire de acţiunea parlamentului de la Asuncion, Parlamentul de la Bucureşti nu îl poate demite pe preşedintele de republică. Conform Constituţiei, Parlamentul poate cel mult să decidă suspendarea din funcţie şi declanşarea unei consultări populare. Preşedintele nu poate fi demis decât prin referendum şi de altfel ne amintim că în 2007, Traian Băsescu a revenit glorios în funcţiunile sale în urma unui vot popular care l-a reinvestit cu mare majoritate. Se ignoră, de asemenea, că procedura suspendării şi demiterii nu este una forjată în grabă în focul politicii imediate, fiind descrisă amănunţit în Constituţie.

La Bucureşti situaţia politică a devenit cu siguranţă insuportabilă. Indiferent din ce parte ai privi lucrurile, se ivesc situaţii scandaloase şi neargumentabile. De aceea, în cele din urmă, cea mai bună soluţie, cea mai firească ieşire din acest nou impas politic este, după celebra expresie a preşedintelui, „întoarcerea la popor”. Coabitarea inaugurată în luna mai nu a funcţionat şi, de aceea, se poate spune că poporul este chemat să decidă acolo unde elita politică a dat greş.

Autor:Horaţiu Pepine