1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Interpretările împotriva faptelor

Horaţiu Pepine4 iulie 2012

Conflictul dintre preşedinte şi majoritatea guvernamentală a ajuns la un punct de incandescenţă în care faptele însele primesc interpretările cele mai exagerate.

https://p.dw.com/p/15QwF
Imagine: Cristian Stefanescu

La Bucureşti se trăieşte sub semnul exagerării. Marţi după-amiaza, senatorul PDL Alexandru Pereş, aflat într-o stare de mare surescitare, a comparat evenimentele curente cu executarea mareşalului Antonescu sub autoritatea armatei sovietice, dar nu a apucat să-şi ducă gândul până la capăt, deoarece i s-a tăiat microfonul. Alţi lideri democrat liberali au avertizat explicit că asistăm la o lovitură de stat, dar fără să alunece în comparaţii atât de îndoielnice.

În realitate istoria românească nu oferă pentru PDL exemplele potrivite: detronarea lui Alexandru Ioan Cuza rămâne un episod controversat, dar care conţine o parte predominant pozitivă, legată de crearea condiţiilor pentru instaurarea monarhiei. Lovitura de stat de la 23 august 1944, la care, pesemne, dorise să se refere, în subsidiar, senatorul Alexandru Pereş, este considerată îndeobşte un eveniment salutar în istoria recentă a românilor. Chiar dacă însuşi preşedintele Traian Băsescu a pus, la un moment dat, sub semnul întrebării meritele M.S. Regelui Mihai, arestarea mareşalului Antonescu nu mai este astăzi contestată decât în cercuri naţionaliste restrânse. În această ambianţă, majoritatea a fost la rândul ei ispitită de duhul hiperbolei, comparându-l pe preşedintele Traian Băsescu cu Ceauşescu în ziua de 21 decembrie 1989.

Sub noianul acestor interpretări excentrice, faptele se dovedesc mult mai modeste. Poate că niciodată nu a fost nevoie mai mult de calm şi luciditate ca acum ,când însuşi preşedintele ţării a făcut la televiziune afirmaţii de o gravitate fără precedent. După revocarea din funcţie a lui Vasile Blaga, preşedintele Traian Băsescu a cerut pe un ton de alarmă liderilor politici să înceteze «agresiunea împotriva instituţiilor statului».

În realitate, ceea ce s-a petrecut la Bucureşti, marţi 3 iulie, se înscrie într-o serie lungă de fapte similare, iniţiate de însuşi preşedintele Traian Băsescu. După alegerile din anul 2004, PSD, PC şi UDMR au alcătuit o majoritate în parlament, numindu-i pe Nicolae Văcăroiu şi Adrian Năstase preşedinţi de camere. Traian Băsescu a reuşit însă prin negocieri cu partidele, să reformuleze majoritatea, iar la scurtă vreme după aceea, grupurile PD şi PNL au iniţiat procedura de înlocuire a preşedinţilor de camere. S-a produs atunci un mare scandal politic, care a culminat cu o contestaţie la Curtea Constituţională.

Episodul este foarte important căci el se află la originea interpretării care va fi, probabil, şi astăzi decisivă. Curtea Constituţională a apreciat, în esenţă, că preşedinţii de camere nu pot fi schimbaţi ori de câte ori se modifică majoritatea. Cu toate acestea preşedintele Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase, care întrase în vizorul justiţiei a fost schimbat printr-o înţelegere cu grupul PSD, dar Nicoale Văcăroiu a rămas în fruntea Senatului.

PDL, care este sccesorul PD din 2005, a iniţiat apoi o ofensivă identică împotriva preşedintelui Senatului, Mircea Geoană. După ce preşedintele Traian Băsescu a câştigat al doilea mandat la finele anului 2009, majoritatea guvernamentală a fost din nou modificată prin treceri de la un grup politic la altul, iar grupul PDL din Senat a iniţiat procedura de înlocuire a lui Mircea Geoană. Senatorii PDL au susţinut cu vehemenţă că noua majoritate pretinde, logic, o nouă conducere a Senatului şi au cerut revocarea din funcţie a preşedintelui pe care l-au acuzat de părtinire în favoarea opoziţiei. La un moment dat, puşi în faţa unui impas politic şi constituţional, democrat-liberalii au renunţat.

S-au succedat apoi şi alte episoade care au dus, în cele din urmă, la schimbarea din funcţie a lui Mircea Geoană printr-un acord tacit dintre PSD şi PDL. Cert este că Vasile Blaga este al doilea preşedinte de Senat înlocuit din funcţie, iar Roberta Anastase este a doua preşedintă a Camerei Deputaţilor care se vede pusă în faţa demiterii. Prin urmare, istoria ne arată că politica românească a mai trecut prin situaţii similare şi că stilul acesta ofensiv şi lipsit de concesii pe care îl practică, riscant, majoritatea actuală, a fost inaugurat de majoritatea prezidenţială în 2005.

Atacurile verbale la adresa Curţii Constituţionale sunt ele însele o tradiţie românească, inaugurată, cu siguranţă, tot de preşedintele Traian Băsescu. Dacă Curtea Constituţională a rămas însă la locul ei, este semnul că democraţia românească deşi atât de carentă, este mai bună decât pare.

De aceea, interpretările date de opoziţie evenimentelor de marţi par exagerate. Atât Vasile Blaga cât şi Roberta Anastase au la dispoziţie, la fel ca predecesorii lor, posibilitatea de a contesta votul majorităţii la Curtea Constituţională. De altfel, jurisprudenţa binecunoscută a Curţii descurajează acest tip de schimbări cu argumentul stabilităţii instituţionale. Cel puţin preşedintele PDL, Vasile Blaga, are argumente puternice în favoarea sa, căci majoritatea care l-a acuzat de părtinire nu a adus dovezi puternice, mărginindu-se la o simplă declaraţie. Revocarea de marţi nu se înscrie în datele stricte ale regulamentului Senatului. Situaţia Robertei Anastase este însă cu totul diferită, căci preşedinta revocată a încălcat grav regulamentul Camerei Deputaţilor prin fraudarea votului la legea pensiilor. Episodul înregistrat de camerele de luat vederi a devenit de notorietate publică.

Aşadar se impune, înainte de toate, să păstrăm luciditate şi măsură, căci nu doar faptele, ci poate mai ales interpretările lor devin decisive în politică.

Autor: Horaţiu Pepine