Revocarea preşedintelui Senatului

Preşedintele revocat, Vasile Blaga a anunţat că va face plângere penală împotriva senatorului PSD, Ioan Chelaru care şi-a asumat desfăşurarea unei proceduri ilegale. El a argumentat că sesiunea Senatului nu ar fi putut fi declanşată fără acordul expres al preşedintelui de Cameră. De asemenea este de aşteptat ca votul senatorilor să fie contestat foarte repede la Curtea Constituţională. Grupul PDL ar putea invoca prevederile Regulamentului Senatului în care se arată la Art. 30 că revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului nu se poate face decât în cel puţin una din următoarele împrejurări: a) încalcă prevederile Constituţiei şi b) încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului sau ale Regulamentului şedinţelor comune.

Este adevărat că în solicitarea lor grupurile politice ale USL au invocat tocmai acest fapt: „datorită contextului actual preşedintele Senatului, domnul senator Vasile Blaga, a abdicat de la acest rol constituţional, utilizând instituţia preşedintelui Senatului în scopul realizării exclusive a obiectivelor impuse de partidul politic din care face parte”.

Curtea ar putea pretinde însă mai multe fapte concrete, de natură să înlăture o interpretare strict subiectivă. În orice caz, jurisprudenţa Curţii Constituţionale este nefavorabilă schimbării unui preşedinte de Cameră, indiferent de motiv.

Istoricul acestei situaţii este complicat şi plin de contradicţii. Vasile Baga a ajuns preşedinte al Senatului după schimbarea din funcţie a lui Mircea Geoană care îşi are şi ea povestea ei. Primii care au încercat să-l schimbe pe Mircea Geoană au fost senatorii PDL, imediat după alegerile prezidenţiale din 2009. Majoritatea politică se modificase prin treceri de la un grup politic la altul, iar PDL dorea să obţină toate funcţiile importante în stat. Democrat liberalii, conştienţi de dificultăţile de ordin constituţional, au încercat atunci o revocare a preşedintelui, care, în opinia lor, ar fi încălcat în mai multe rânduri regulamentul de funcţionare al Senatului, dar argumentaţia, cam forţată, a fost în cele din urmă lăsată deoparte.

Mai târziu rivalităţile interne din cadrul PSD au făcut un nesperat cadou democrat liberalilor. Social democraţii conduşi de astă dată de Victor Ponta au iniţiat procedura de înlocuire a preşedintelui Senatului, obţinând, fireşte, acordul grupului PDL. De data aceasta era îndeplinită o condiţie regulamentară şi pe care o dezvoltase şi Curtea Constituţională, aceea ca propunerea de schimbare să vină din partea grupului politic care îl numise. Ba mai mult, se întrunise acordul întregii alianţe PDL-PSD care îl adusese pe Mircea Geoană în fruntea Senatului după alegerile din 2008.

PSD ştie cu siguranţă toate aceste lucruri, cu atât mai mult cu cât a fost în trecut beneficiarul acestor restricţii constituţionale, în cazul Nicoale Văcăroiu şi apoi Mircea Geoană. Se ştie, de altfel, că decizia prin care era împiedicată schimbarea din funcţie a lui Nicolae Văcăroiu a fost luată de o curte majoritar favorabilă PSD, care deţinuse puterea înainte de alegerile din 2004. S-a dezbătut intens cu ocazia aceea dacă o Curte Constituţională cu altă componenţă ar fi luat aceeaşi decizie. În orice caz, decizia a fost reconfirmată, creându-se o linie de interpretare constituţională care cu greu ar putea fi infirmată. În esenţă Curtea susţine că preşedintele Senatului îndeplineşte o funcţie de mare însemnătate în stat şi că, prin urmare, trebuie să fie protejată de schimbări intempestive, datorate fluidităţii politice din parlament.

De aceea este surprinzător că USL a riscat, forţând schimbarea preşedintelui Senatului în condiţii uşor contestabile. Iar împrejurări ca acestea în care argumentaţia este nesigură, prudenţa şi reţinerea politică ar fi fost de preferat unor acţiuni impulsive care riscă să creeze precedente cu consecinţe imprevizibile.

UPDATE: Intre timp a fost revocată din funcţie şi preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. Noul preşedinte este Valeriu Zgonea.